Sinucidere

Sinucidere – acţiune de a-şi lua singur viaţa, în mod voluntar, cel mai adesea pentru a scăpa de o situaţie devenită intolerabilă. Sinuciderea se întâlneşte aproape în toate societăţile. Proporţiile sale sunt greu de stabilit cu precizie, deoarece multe cazuri de moarte voluntară sunt camuflate în accidente. În 1988, proporţia sinuciderilor la 100 000 de locuitori era de 9 în Anglia, 12 în Statele Unite, 19 în Uniunea Sovietică, 21 în Republica Federală a Germaniei şi în Japonia şi 22 în Franţa. În Franţa, numărul sinuciderilor este în constantă creştere din 1950, mai ales la subiecţii în vârstă de la 15 la 44 de ani. În fiecare lună se sinucid circa 1000 de persoane (de două ori mai mulţi bărbaţi decât femei). Unele sinucideri, motivate de considerente morale (scăparea de o situaţie dezonorantă) sau sociale (a nu fi o povară pentru celălalt), aduc a sacrificii. Altele, mai frecvente, dictate de o afectivitate perturbată, corespund unui comportament patologic: nevrotici deprimaţi, incapabili să se integreze armonios în viaţă şi să găsească un sens existenţei lor, sau melancolici care îşi premeditează de mult moartea. Găsim adesea un fel de predispoziţie familială pentru sinucidere, dar, mai degrabă decât să vedem aici determinismul unui ipotetic factor ereditar, s-ar cuveni să admitem că există o condiţionare socială, mai mult sau mai puţin conştientă, care îl pregăteşte pe subiect să accepte ideea de a-şi lua viaţa în anumite circumstanţe, în Africa neagră, de exemplu, sinuciderea este adesea ultimul mijloc de a se răzbuna pe un adversar: disperatul se omoară cu intenţia de a nu-i mai lăsa nici o clipă de tihnă celui care l-a ofensat. Sinuciderea pare contagioasă: se înregistrează uneori adevărate epidemii de morţi voluntare în anumite locuri (aruncarea în cratere de vulcani, aruncarea înaintea trenului), locuri pe care autorităţile locale sunt obligate să le ţină sub pază.

Accesați: Dicționar de psihologie