Sine (1) – ceea ce este nediferenţiat. Acest termen \das Es, în limba germană, introdus în psihologie de Georg Groddeck (1866-1934) şi reluat de Freud, desemnează ceea ce este absolut primitiv în om, ansamblul impulsiilor primare, instinctele, ceea ce este ereditar, inconştient, energia care ne pune în mişcare şi orientează acţiunile noastre. Sinele face parte din viaţa cotidiană; la el ne referim, în mod implicit, când spunem: „Nu ştiu ce m-a apucat. Era ceva ce mă depăşea. Această energie, greu de controlat de către conştiinţă, căreia ea nu-i apare în mod clar, ascultă de principiul plăcerii; ea tinde la satisfacerea trebuinţelor de bază ale omului. Când este contrariată sau refulată, recurge la căi ocolite, mai mult sau mai puţin clandestine, exprimându-se în vise, în acte ratate sau în simptome nevrotice.
Sine (2) – pentru W. James, tot ceea ce este personal: „Eul”, ceea ce ţine de „mine”. Pentru Freud, Sinele este prelungirea inconştientă a Eului. Cât despre C. G. Jung, el face din Sine o entitate „supraordonată” Eului, incluzând nu numai conştientul şi inconştientul, ci „şi scopul vieţii”.
Accesați: Dicționar de psihologie
