Sari la conținut

Sindromul carenței de autoritate educativă

Sindromul carenței de autoritate educativă – ansamblu de fapte care caracterizează personalitatea unui subiect care nu a beneficiat în copilărie de autoritatea necesară educării sale. Sindromul carenţei de autoritate educativă, descris în 1956 de J. M. Sutter şi H. Luccioni, apare în cazul în care copilul trăieşte într-un mediu instabil, „haotic”, lipsit de reguli şi de principii. Manifestările sale esenţiale sunt: un Eu slab, incapabil să asigure o existenţă coerentă; un sentiment fundamental de insecuritate (subiectul duce lipsă de repere, nu ştie cum să se comporte în viaţă); impresia de a fi definitiv însingurat, ceea ce face dificil, dacă nu imposibil orice angajament afectiv durabil şi profund. Persoana care prezintă acest tip de sindrom poate fi inhibată în relaţiile sale sociale, temătoare, închisă în ea însăși sau, cel mai adesea, expansivă, provocatoare, agresivă, putând evolua spre dezechilibrul psihic.

Accesați: Dicționar de psihologie