Sfat conjugal – ajutor psihologic dat cuplurilor aflate în dificultate, în scopul ameliorării relaţiilor lor reciproce. Apărut în ţările anglo-saxone, sfatul conjugal s-a dezvoltat în Franţa la începutul anilor 1960, o dată cu crearea Asociaţiei franceze a centrelor de consultaţie conjugală. Bărbaţi (33%), femei şi cupluri se adresează consilierilor conjugali pentru a le înfăţişa necazurile şi a găsi o soluţie pentru problemele lor. Cel mai adesea este vorba de neînţelegerea dintre soţi datorată divergenţelor de vederi cu privire la educaţia copiilor sau cu privire la munca femeii în afara căminului, dar şi de dificultăţi de comunicare interpersonală, de o sexualitate perturbată, de nerecunoaşterea dorinţelor şi trebuinţelor celuilalt, şomaj etc. Consilierii conjugali evită să dea sfaturi. Rolul lor este de a-i determina pe solicitanţi să-şi analizeze fără patimă situaţia. În cazul în care, eventual, se găsesc în faţa unor persoane cu tulburări pronunţate, ei le orientează spre o consultaţie medicopsihologică sau spre un specialist în maladii mentale. Consilierii conjugali sunt de asemenea chemaţi să facă educaţia sexuală a copiilor şi adolescenţilor, fie la cererea organismelor private, fie în instituţii de învăţământ public.
Accesați: Dicționar de psihologie