Sexualitate – ansamblu al fenomenelor vieţii sexuale. Psihanaliştii fac distincţie între genitalitute, ansamblu de caractere legate de organele de copulaţie şi sexualitate, extinsă la dragoste în general. Viaţa sexuală nu începe la pubertate, ci din prima copilărie. Pubertatea nu este decât o etapă psihofiziologică, perioada în care tendinţa sexuală, devenită altruistă, se orientează spre un nou scop. Freud este acela care a stabilit cronologia etapelor prin care trece în mod normal sexualitatea unui subiect ce aparţine culturii noastre. Ideea fundamentală este că există zone erogene (adică regiuni ale corpului susceptibile de a provoca plăcere) care predomină la o anumită vârstă. În primul an de viaţă, sursa tuturor satisfacţiilor este zona orală (sugerea la sânul matern); în cursul celui de al doilea şi al treilea an de viaţă interesul se deplasează în principal asupra zonei anale (învăţarea deprinderilor de igienă corporală); între trei şi cinci ani devin prevalente organele genitale. De la vârsta de şase ani are loc o adormire a instinctului sexual (latenţă), care va fi reactivat brusc la pubertate. În acest moment individul, care este copt pentru o sexualitate adultă, se orientează spre sexul opus. Sexualitatea depinde, concomitent, de maturizarea organică şi de condiţiile socioculturale, în societatea noastră ea este supusă anumitor constrângeri, din cauza influenţelor religioase sau pur şi simplu morale. Dar în unele comunităţi ea se dezvoltă liber şi se pot vedea, încă de la vârsta de patru ani, copii care imită în mod cu totul firesc zbenguielile sexuale ale părinţilor lor (H. Powdermaker).
Accesați: Dicționar de psihologie
