Selye (Hans) – medic canadian de origine austriacă (Viena, 1907 – Montreal, 1982). A devenit celebru prin a sa descriere a sindromului general de adaptare (S.G.A.) Adaptarea este însăşi condiţia vieţii. Fie că este vorba de intoxicaţie, de infecţie microbiană sau de o emoţie puternică, organismul îşi mobilizează mecanismele de apărare spre a face faţă acestor agenţi stresanţi. Primul moment al S.G.A. este reacţia de alarmă, care se manifestă mai ales prin hipotensiune, tahicardie şi producerea continuă de catecolamine, A.C.T.H. şi corticosteroizi. Urmează perioada de rezistenţă, în cursul căreia reacţiile de apărare se intensifică şi adaptarea dobândită se menţine. Dacă stresul încetează, echilibrul redevine normal; dacă persistă, organismul se epuizează. Stadiul de epuizare se defineşte prin incapacitatea subiectului de a se mai apăra. În acest caz au loc modificări funcţionale, metabolice şi anatomice care pot să ducă la moarte. Unele afecţiuni somatice sunt legate direct de stres. Printre „maladiile adaptării” figurează hipertensiunea, reumatismul, ulcerul gastroduodenal, boala lui Addison, boala lui Simmonds. Dintre lucrările lui H. Selye, cităm: Istoria sindromului general de adaptare (1954); De la vis la descoperire (1973); Stres fără pericol (1974).
