Schizofrenie

Schizofrenie – termen creat de E. Breuler (1911) pentru a desemna un grup de psihoze a căror unitate fusese deja arătată de Kraepelin, care le subsumase categoriei „demenţei precoce”, deosebind trei forme rămase clasice: hebefrenică, catatonică şi paranoidă. Introducând termenul schizofrenie, Breuler vrea să pună în evidenţă ceea ce constituie în opinia sa simptomul fundamental al acestor psihoze: Spaltung („disociere”). Termenul s-a impus în psihiatrie şi psihanaliză în pofida divergenţelor dintre diferiţii autori asupra aspectului care asigură schizofreniei specificitatea şi, implicit, asupra extensiunii acestui cadru nosografic.

Clinic, schizofrenia se manifestă în forme în aparenţă foarte diferite, pe baza cărora sunt degajate de obicei următoarele caracteristici: incoerenţa gândirii, acţiunii şi afectivităţii (desemnată prin termenii clasici de discordanţă, disociere, dezagregare), detaşarea de realitate cu repliere asupra propriei persoane şi predominanta unei vieţi interioare axate pe producţii fantasmatice (autism), activitate delirantă mai mult sau mai puţin marcată, întotdeauna slab sistematizată.

În sfârşit, caracterul cronic al maladiei, care evoluează în cele mai diferite ritmuri în sensul unei „deteriorări” intelectuale şi afective, ajungând adesea la stări cu aspect demenţial, constituie pentru cea mai mare parte a psihiatrilor o trăsătură majoră, în absenţa căreia nu poate fi pus diagnosticul de schizofrenie.

Accesați: Dicționar de psihologie