Scala CES-D a fost dezvoltată pentru a fi folosită în studii epidemiologice în populația generală de Centrul de Studii Epidemiologice de la Institutul Național de Sănătate Mentală SUA (Radloff, 1977). Evaluarea unei tulburări în populația generală pune probleme specifice dintre care problema centrală este de a determina nivelul de afectare care constituie un “caz” și ce grup de simptome este caracteristic acestuia. Scala CES-D măsoară nivelul simptomatologiei depresive, în special a componentei afective – dispoziția depresivă și este astfel capabilă să deceleze “cazul” de depresie din populația generală.
Scala cuprinde 20 afirmații referitor la felul cum un subiect se poate simți în ultimele 7 zile. Acești 20 itemi au fost selectați din “pool-ul” itemilor depresivi care au fost validați ca atare de mai multe studii. Principalele componente sunt dispoziția depresivă, sentimentele de vinovăție și lipsa de valoare, sentimentele de neajutorare și pierderea speranței, lentoarea psihomotorie, pierderea apetitului și tulburările de somn. Numai patru itemi au fost frazați în direcție pozitivă pentru a împiedica tendința de a răspunde stereotip. Fiecare răspuns este scorat pe o scală de la 0 la 3, în funcție de frecvența de apariție a simptomului: 0 = rar sau deloc (mai puțin decât o zi), 1 = uneori sau puțin timp (1-2 zile), ocazional sau un timp moderat (3-4 zile), majoritatea sau tot timpul (5-7 zile).
Scorul scalei CES-D se calculează prin însumarea scorului fiecărui item și se poate întinde de la 0 la 60, scorurile ridicate indicând simptome mai multe sau frecvență mai mare de apariție a lor. O problemă majoră este scorul prag dincolo de care se poate considera un respondent ca “depresiv”. Majoritatea intervievatorilor au folosit scorul de 16. Comparând cu alte scale, Boyd și colab. (1982) găsesc că scorul de peste 16 reușește să deceleze peste 99% din subiecții depresivi dintr-un eșantion. Un scor de 16 este echivalent cu 6 simptome raportate ca apărând cea mai mare parte dintr-o săptămână sau peste jumătate din simptome pentru câteva zile.
Scala a fost desemnată să fie folosită în studii populaționale, ca o scală de auto-evaluare. Ea se poate folosi și sub formă de chestionar. Administrarea ei se poate face de un operator fără experiență clinică și nu este influențată substanțial de condițiile în care se desfășoară interviul. Scala este utilizabilă în studiile privind relația dintre depresie și alte variabile în diverse subgrupuri populaționale.
Privitor la caracteristicile psihometrice de calitate ale scalei CES-D, Roberts și Veron (1983) au arătat că scala are o bună consistență internă și o bună confidență test-retest. Comparând sensibilitatea de decelare a “cazului” de depresie între CES-D și SADA, Myers și Weissman (1980) găsesc că scala CES-D este superioară. Pe același lot de 482 de subiecți, senzitivitatea scalei a fost de 64% (din 100 depresivi, 64 au fost identificați corect) iar specificitatea de 94% (din 100 non-depresivi, scala CES-D a decelat corect 94).
Există și critici asupra valorii scalei CES-D: itemii scalei nu sunt extrași din simptomele esențiale ale depresiei și sunt prezenți și în alte simdroame psihopatologice (singurătatea, frica, senzitivitatea); itemii nu acoperă criteriile de diagnostic ale depresiei (lipsește ideația suicidară, vinovăția, lipsa de interes, etc); modalitatea de scorare nu este adecvată, la scorul total participând simptomele în funcție de frecvență dar nu se specifică severitatea lor, ceea ce este mult mai important în conturarea diagnosticului de depresie (Zimmerman, 1983).
În concluzie, CES-D poate fi considerată doar un indicator general al prezenței depresiei clinice în comunitate dar ar fi o pretenție prea mare de a crede că poate diferenția diferitele forme de depresie clinică.
Sursa: Radu Vrasti: Măsurarea sănătății mentale; Scalele de evaluare a depresiei
