Ca resursă terapeutică, reziliența este o adaptare psihologică pozitivă în fața unui factor stresor semnificativ, ce afectează dezvoltarea și chiar supraviețuirea. În faza inițială a unei crize, familiile manifestă nivelurile înalte de coeziune și suport, în încercarea de a se descurca cu restructurarea propriilor vieți.
Conceptul de reziliență înseamnă capacitatea de a putea depăși traumatismele psihice și rănile emoționale cele mai grave – boală, doliu, viol, tortură, atentat, deportare sau război. Oamenii au capacitatea de a depăși situațiile cele mai cumplite, datorită anumitor abilități deprinse în copilărie, care îi ajută să treacă peste experiențele traumatizante. Termenul de reziliență ca abilitate umană a fost introdus de un psiholog american – Prof.Dr. Al Siebert. În accepțiunea lui Al Siebert, acest concept explicat în termeni foarte simpli, reprezintă capacitatea unei persoane de a-și reveni în urma unor experiențe de viață copleșitoare. Reziliența sau a fi rezilient înseamnă:
- capacitatea de a face față cu succes unor schimbări continue și majore;
- capacitatea de a-ți păstra sănătatea și energia, când te afli sub presiune constantă;
- capacitatea de a-ți reveni rapid după eșecuri;
- capacitatea de a depăși adversitățile;
- capacitatea de a găsi un nou mod de a munci și de a trăi, când cel vechi nu mai este posibil;
- capacitatea de a face toate acestea, fără a acționa într-o manieră distructivă sau disfuncțională.
Accesați: Dicționar de psihologie
