Revendicare – comportament al celui care pretinde reparaţie pentru o injustiţie (reală sau imaginară) suferită. La copil este vorba, în general, de o revendicare afectivă (consecutivă naşterii unui nou frăţior sau a unei surioare sau plasării sale într-un stabiliment), care se manifestă printr-o ostilitate mai mult sau mai puţin făţişă la adresa anturajului sau printr-o conduită regresivă: subiectul bombăne, se cramponează de adulţi, reîncepe să-şi ude patul. La adulţi, revendicarea exprimă adesea dorinţa inconştientă de a masca o deficienţă; ea corespunde unui mecanism de supracompensare a unui sentiment de inferioritate şi traduce insatisfacţia profundă a individului în mediul social. Generată de un eşec minuscul sau de o frustrare minimă, conduita revendicativă avansează într-o manieră cvasiobsesională, mergând chiar împotriva intereselor persoanei. Revendicarea, care se dezvoltă de obicei la subiecţii suspicioşi, care au un Supraeu rigid, constituie adesea un simptom important al paranoiei.
Accesați: Dicționar de psihologie
