Reticență – atitudine a unei persoane care ezită să-şi exprime clar gândul. Efect al atitudinii rezervate, al jenei sau neîncrederii, reticenţa se observă atât la subiecţi absolut normali (timizi) cât şi la cei cu manifestări patologice. O întâlnim în cursul convorbirilor clinice, pacienţii (şi chiar şi familiile lor) trecând sub tăcere în mod sistematic fapte semnificative: o întâlnim şi în curele psihanalitice, atunci când subiecţii rezistă mai mult sau mai puţin conştient acţiunii terapeutului. Ea constituie o reacţie de opoziţie din partea unor bolnavi psihic indiferenţi (schizofrenici) sau neîncrezători (deliranţi, paranoici), care refuză să vorbească de experienţele lor patologice.
Accesați: Dicționar de psihologie
