Sari la conținut

Relația dintre strategiile de coping și stima de sine

Relația dintre strategiile de coping și stima de sine

Onofrei Anca-Gabriela

Introducere

  1. Conceptul de coping

Conceptul de coping a început să capete o valoare tot mai mare în cercetările legate de stres, la sfârşitul anilor ’70. Lazarus spunea că este mai important să punem accentul mai mult pe coping în explicarea relaţiei dintre persoană şi mediu decât pe stres. Copingul desemnează un “efort cognitiv şi comportamental de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările interne sau externe care depăşesc resursele personale” (Lazarus & Folkman, 1984).

Coping-ul este definit ca un proces în care o persoană folosește resurse (inclusiv eforturi cognitive și comportamentale) pentru a reduce, preveni sau controla stresul (Marsella & Scheuer, 1993). Lazarus și Launier au descris coping-ul printr-o serie de strategii cognitive și comportamentale pe care un individ le elaborează, ca să reducă stresul psihic indus de o situație dificilă, care-i depășește resursele personale (Lazarus & Launier, 1978).

Copingul presupune atât efort conștient, în legătură cu modul în care este înțeleasă situația, cât și o etapizare, care se configurează în: anticiparea situației; înfruntarea propriu-zisă și redefinirea situației; analiza situației de după înfruntare din punct de vedere personal (Taylor & Brown, 1994).

1.1.Teorii / Tipuri de coping

Se delimitează o clasificare clasică, potrivit lui Lazarus, în coping centrat pe problemă şi coping centrat pe emoţie. Prima variantă este centrată pe rezolvarea, sau, dacă nu este posibil, minimalizarea situaţiei stresante și cuprinde strategiile de acceptare a confruntării cu agentul stresor (Băban, 1998). Copingul centrat pe problemă cuprinde atât strategii ca: prezentarea problemei, strângerea informațiilor, găsirea soluțiilor alternative, evaluarea alternativelor,  rezolvarea conflictelor, cât și eforturi ce au ca scop procurarea resurselor utile în eliminarea problemei existente: deprinderi, instrumente, cunoștințe (Atkinson et al., 2000).

Cea de-a doua, se centrează pe persoană, pe (in)capacitatea ei de a face faţă stresului şi cuprinde modalităţi de autoînşelare, prin care o înfruntare cu agentul stresor este adesea amânată sau chiar anulată (Băban, 1998).  Copingul centrat pe emoție nu schimbă situațiile nefavorabile, ci doar ajută persoana în cauză să se simtă mai bine (Monat & Lazarus, 1977). Oamenii apelează la copingul centrat pe emoție pentru a preveni ca emoțiile negative să îi copleșească și să-i împiedice în acțiunile lor de rezolvare a problemelor. Ei pot folosi această metodă și atunci când problema este incontrolabilă (Atkinson et al., 2000). Acest tip de coping încearcă schimbarea fie a modului în care se stabilește relația stresantă cu mediul extern, prin evitare, fie semnificația a ceea ce se întâmplă în jur.

Cele două tipuri de coping se susțin unul pe celălalt. Copingul centrat pe emoţie creează spațiul pentru rezolvarea în condiţii mai bune a problemei , iar copingul centrat pe problemă reduce distresul emoţional, printr-o evaluare mai realistă (Băban, 1998).         

1.2. Strategii de coping

Folkman și Lazarus au împărțit strategiile de coping în patru grupuri, și anume focalizarea pe probleme, concentrată pe emoție, în căutarea de susținere și care face față sensului (Folkman et al., 2004). Weiten a identificat patru tipuri de coping strategii: orientat către evaluare (cognitiv adaptativ), focalizat pe probleme (comportament adaptativ), focalizat pe emoții și coping axat pe ocupație (Weiten & Floyd, 2008). Billings și Moos au adăugat operațiunile de evitare ca una dintre cele care se concentrează asupra emoției (Billings & Moos, 1981). De altfel, în realitate, oamenii pot adopta mai multe strategii de coping simultan.

De obicei, oamenii folosesc un amestec de mai multe strategii de coping, care se pot schimba în timp. Toate aceste strategii se pot dovedi utile, dar unii susțin că cei care folosesc strategii de coping centrate pe probleme se vor adapta mai bine la viață. Mecanismele de copiere axate pe probleme pot permite unui individ un control mai mare asupra problemei sale, în timp ce copingul centrat pe emoție poate duce uneori la o reducere a controlului perceput (coping inadaptativ).

Lazarus remarcă legătura dintre ideea sa de „reevaluări defensive”  sau copingul cognitiv și conceptul lui Freud de „auto-defenses”, strategiile de combatere care se suprapun astfel mecanismelor de apărare ale unei persoane (Robinson, 2005).

1.2.1. Strategii de coping axate pe evaluare

Strategiile centrate pe evaluare (cognitive adaptive) apar atunci când persoana modifică modul în care gândește, de exemplu: angajarea negării sau distanțarea de problemă. Oamenii pot modifica modul în care gândesc despre o problemă, modificându-și obiectivele și valorile, cum ar fi văzând umorul într-o situație: unii au sugerat că umorul poate juca un rol mai mare ca moderator de stres în rândul femeilor decât bărbații (Worell, 2001).

1.2.2. Strategii adaptative de coping comportamental

Oamenii care folosesc strategii axate pe probleme încearcă să se ocupe de cauza problemei lor. Acestea fac acest lucru descoperind informații despre problemă și învățând noi abilități pentru gestionarea problemei. Copingul axat pe probleme are ca scop schimbarea sau eliminarea sursei de stres. Cele trei strategii de coping axate pe probleme identificate de Folkman și Lazarus sunt: ​​preluarea controlului, căutarea informațiilor și evaluarea pro și contra. Cu toate acestea, este posibil ca abordarea centrată pe problemă să nu fie în mod necesar adaptativă, în special în cazul necontrolatului, că nu se poate face ca problema să dispară (Harrington, 2013).

1.2.3. Strategii de coping axate pe emoție

Strategiile axate pe emoție implică: eliberare de emoții pent-up, distragerea atenției (Folkman, Moskowitz, 2004), gestionarea sentimentelor ostile, meditatie, practici de mindfulness. Copingul focalizat pe emoție este orientat spre gestionarea emoțiilor care însoțesc percepția stresului (Brannon & Feist, 2009). Cele cinci strategii de coping axate pe emoții, identificate de Folkman și Lazarus sunt: exceptarea, evadare-evitare, acceptarea responsabilității sau vinei, exercitarea autocontrolului și reevaluarea pozitivă (Robinson, 2005).

1.2.4. Tehnici negative (coping inadaptativ)

Pe lângă strategiile funcționale de coping enunțate mai sus, există și strategii disfunctionale de coping. În timp ce strategiile de coping adaptive îmbunătățesc funcționarea, o tehnică de coping inadaptată (denumită și non-coping) va reduce doar simptomele, menținând sau consolidând stresul. Tehnicile maladaptive sunt eficiente doar ca proces de copiere pe termen scurt și nu pe termen lung.

Exemple de strategii de comportament inadaptativ includ disocierea, sensibilizarea, comportamentele de siguranță, evitarea anxioasă, raționalizarea și evadarea (inclusiv auto-medicația). Aceste strategii de coping interferează cu capacitatea persoanei de a descoperi sau de a se despărți, asocierea în pereche între situație și simptomele de anxietate asociate. Acestea sunt strategii inadaptive, deoarece servesc la menținerea tulburării.

Disocierea este capacitatea minții de a separa și compartimenta gândurile, amintirile și emoțiile. Acest lucru este adesea asociat cu sindromul de stres post traumatic.

Sensibilizarea este atunci când o persoană încearcă să învețe, să repete și / sau să anticipeze evenimente temătoare într-un efort de protecție pentru a preveni aceste evenimente să se producă în primul rând. Comportamentele de siguranță sunt demonstrate atunci când indivizii cu tulburări de anxietate vin să se bazeze pe ceva sau pe cineva, ca mijloc de a face față anxietății lor excesive.

Raționalizarea este practica încercării de a folosi raționamentul pentru a minimiza severitatea unui incident sau a evita abordarea acestuia în moduri care ar putea provoca traume psihice sau stres. Cel mai frecvent se manifestă sub formă de a face scuze pentru comportamentul persoanei care se angajează în raționalizare, sau a altor persoane implicate în situația în care persoana încearcă să raționalizeze.

Evitarea anxioasă este atunci când o persoană evită toate situațiile provocatoare de anxietate. Aceasta este cea mai frecventă metodă.

Evadarea este strâns legată de evitare. Această tehnică este adesea demonstrată de persoanele care suferă atacuri de panică sau au fobii. Acești oameni vor să fugă de situație la primul semn de anxietate (Jacofsky, 2011).

Se mai regăsesc: agresiune, ostilitate: se manifestă sub formă de contraatacuri prin sfidarea, abuzul, blamarea, atacarea sau criticarea altora; dominanța, afirmarea excesivă de sine:  este specifică persoanelor care îi controlează pe ceilalți prin mijloace directe pentru realizarea obiectivelor; căutarea statutului: căutarea atenției; manipularea, exploatarea: îndeplinește nevoile proprii prin manipulare ascunsă, seducție, necinste; agresivitate pasivă, rebeliune: apare excesiv de conformă în timp ce pedepsește pe alții sau se rebelează ascuns prin amânare, latență, plângere, rebeliune, neexecutare; ordinea excesivă, obsesionalitatea: menține o ordine strictă, un strict control de sine sau un nivel ridicat de predictibilitate prin ordine și planificare, respectarea excesivă, ritual sau precauție nejustificată. Dedică timp neobișnuit să găsească cel mai bun mod de a îndeplini sarcini sau de a evita rezultatul negative; retragere socială, autonomie excesivă: accent exagerat pe independență și încredere în sine, mai degrabă decât implicarea cu ceilalți. Uneori se retrage prin activități private, cum ar fi vizionarea excesivă a televiziunii, citirea, calculul recreativ sau munca solitară;  căutarea  stimulării: caută emoție sau distragere prin cumpărături compulsive, sex, jocuri de noroc, asumarea de riscuri, activitate fizică, noutate (Young, Klosko, & Weishaar, 2003).

2. Conceptul de stimă de sine

Stima de sine este un concept semnificativ în diverse domenii ale psihologiei: socială, clinică, a sănătății, a personalității, a dezvoltării. Această noțiune a fost introdusă prima dată de către William James (apud Mruk, 2006), unul dintre fondatorii psihologiei științifice. El a definit stima de sine ca fiind un rezultat al raportului dintre succesele unei persoane și pretențiile ei. Definirea conceptului stimei de sine este un proces problematic, existând de-a lungul timpului numeroase definiții oferite de către cercetători, însă fiecare centrându-se pe diverse elemente cuprinse în acest termen. Trei mari modele teoretice s-au impus când vine vorba de definirea stimei de sine. Prima, și cea mai veche, este cea care definește stima de sine ca fiind bazată pe sentimentul de competență. În concepția lui William James (apud Mruk, 2006), urmată de perspectiva psihologilor psihanalitici, stima de sine rezultă din raportul dintre succes și pretenții; diferența dintre sinele real și cel ideal; este strâns legată de succesul și de eșecul într-un anumit domeniu.

Teoria stimei de sine ca și valoare/onorabilitate, sentiment individual de valoare, a fost implementată de către Morris Rosenberg (apud Mruk, 2006), psihologul sociocultural care a creat primul instrument de măsurare a stimei de sine. Psihologul cognitiv-experiential Seymour Epstein (2003) abordează problematica stimei de sine în cadrul teoriei sale “Cognitive- Experiential Self-Theory of Personality” (CEST). CEST este o teorie integrativă a personalității, compatibilă cu alte teorii, precum cele psihodinamice, ale învățării, teoriile cognitive. Această teorie se bazează pe trei asumpții:

  1. Oamenii procesează informațiile prin două sisteme independente dar care interacționează: un sistem inconștient, “experiențial”, și unul conștient sau “rațional”;
  2. Sistemul experiențial este guvernat de emoții;
  3.  Există 4 nevoi fundamentale pentru personalitatea umană, fiecare dintre ele fiind la fel de importantă.

2.1.Tipurile stimei de sine

2.1.1. Stima de sine bazată pe sentimentul de competență

Una dintre teoriile populare prezente în psihologie a definit stima de sine ca fiind un sentiment de competență al individului care este bazat pe două lucruri- pretențiile unei persoane, dorințele si aspirațiile ei, și capacitatea de a le realiza, de a-și atinge scopurile (Mruk, 2006 ). Astfel, nivelul stimei de sine se măsoară prin abilitățile deținute și succesele obținute în domenii importante persoanelor.

Cercetări realizate au scos în evidență faptul că un nivel înalt al stimei de sine, definită în acest mod, nu este de dorit. Concentrându-se doar pe evitarea eșecului și înregistrarea succesului în domeniul de activitate, indivizii au un grad scăzut al autonomiei, al capacității de învățare, sunt incapabili în a-și asuma riscuri și devin agresivi în relație cu ceilalți atunci când primesc un feed-back care le-ar pune în pericol stima de sine. Atunci când se înregistrează un eșec, indivizii ale căror stimă de sine se traduce prin competență, devin vulnerabili, demoralizați, putând să adopte un comportament violent (Crocker și Park, 2002).

2.1.2. Stima de sine ca și auto-valorizare

Atunci când stima de sine este definită ca și o atitudine favorabilă pe care o are persoana despre sine, deci ca un sentiment al valorii personale, nivelurile înalte ale stimei de sine pot genera comportamente indezirabile. Definitorii în acest sens sunt observațiile lui Baumeister (1996, 1998), care aduce o viziune diferită asupra efectelor nivelului stimei de sine asupra personalității. În viziunea lui, o stimă de sine ridicată corelează cu egoismul, mândria, narcisismul- iar când la această stare se adaugă o amenințare la adresa egoului oamenii pot recurge la comportamente de violență și agresivitate.

2.1.3. Stima de sine înaltă

Teoriile moderne definesc stima de sine ca fiind multidimensională. În acest sens, o stimă de sine înaltă este alcătuită dintr-un nivel înalt al valorii de sine dar și al competenței. Persoanele care au sentimentul auto-valorizării pozitive sunt deschise la noi experiențe, se simt bine în general, sunt optimiste, se simt acceptate și îi acceptă pe ceilalți. Totodată, un nivel înalt al sentimentului competenței le va oferi calitățile necesare pentru a reuși în viață. Întrunind aceste dimensiuni, nivelul înalt al stimei de sine corelează cu fericirea, lipsa psihopatologiei, crearea unei identități stabile, spontaneitate, coping mai eficient în situații de distres, etc.

A avea o stimă de sine înaltă înseamnă a recunoaște propria valoare, a avea o atitudine pozitivă față de calitățile personale, de competențe, a avea încredere în puterea de a duce sarcinile la bun sfârșit și de a realiza o comparare favorabilă cu ceilalți.

O stimă de sine sănătoasă are manifestări atât în plan psihic cât și pe cel fizic. Astfel, în plan fizic o persoană cu un nivel optim al stimei de sine va avea o postură relaxată (umeri, brațe, expresie facială). Timbrul vocal este unul plăcut, tonul vocii este adaptat diverselor situații, ochii sunt expresivi, luminoși, mersul este hotărât fără a fi însă agresiv sau arrogant.

2.1.4. Stima de sine scăzută

Stima de sine scăzută presupune un nivel deficitar al auto-evaluării pozitive, precum și al competenței personale. Este cunoscut faptul că un număr de condiții clinice prezentate în DSM IV – precum tulburările de anxietate, de alimentație, deficitul de atenție, sunt asociate cu stima de sine scăzută. Ea este frecvent asociată cu un nivel mai scăzut al sentimentului de fericire și bunăstare, timiditatea, lipsa inițiativei, evitarea conflictului, insecuritate, anxietate, depresie, etc. (Mrunk, 2006).

În cadrul unor cercetări efectuate de DuBois și Flay (apud Mruk, 2006, p. 160) s-a demonstrat că: stima de sine scăzută creşte sensibilitatea indivizilor la o gamă largă de rezultate problematice şi experienţe cum ar fi depresia, tulburări de alimentaţie, sarcina în adolescență, victimizare, dificultate în susţinerea şi formarea de relaţii strânse, implicarea în comportament antisocial, consumul de substanţe, şi ideaţie şi tentative de suicid.

Relația dintre strategiile de coping și stima de sine

Cercetarea de față își propune să investigheze relația dintre strategiile de coping și stima de sine. După cum am văzut, stima de sine reprezintă un concept glonal în psihologie, acoperind mai multe arii, în timp ce strategiile de coping adoptate de individ îl ajută sau nu să facă față situațiilor stresante din viață.

Metodologie

1. Obiective

Cercetarea își propune următoarele obiective:

  1. Evidențierea relației dintre starategiile de coping și stima de sine.
  2. Stima de sine scăzută asociată cu strategiile disfuncționale de coping conduc spre incongruențe în ceea ce privește starea de bine a individului.
  3. Stima de sine ridicată asociată cu strategiile funcționale (adaptative) de coping cresc starea de bine a individului.

2. Ipoteze

Pentru a atinge obiectivele propuse au fost formulate ipoteze de cercetare. Acestea sunt:

  1. Cu cât nivelul de autoculpabilizare este mai mare, cu atât stima de sine scade.
  2. Cu cât nivelul de ruminare este mai mare, cu atât stima de sine scade.
  3. Cu cât nivelul de catastrofare este mai mare, cu atât stima de sine scade.
  4. Cu cât nivelul de culpabilizare a celorlalți este mai mare, cu atât stima de sine scade.
  5. Cu cât nivelul de acceptare este mai mare, cu atât stima de sine scade.
  6. Cu cât nivelul de refocalizare pozitivă este mai mare, cu atât stima de sine crește.
  7. Cu cât nivelul de reevaluare pozitivă este mai mare, cu atât stima de sine crește.
  8. Cu cât nivelul de refocus la planificare este mai mare, cu atât stima de sine crește.
  9. Cu cât nivelul de punere în perspectivă este mai amre, cu atât stima de sine crește.

3. Instrumente

Instrumentul folosit pentru măsurarea stimei de sine este Scala de măsurare a Stimei de Sine a lui Rosenberg (Rosenberg, 1965). Instrumentul conține 10 itemi, cu răspunsuri de la 1 la 4, pe o scală Likert, unde 1=“dezacord” și 5=“acord puternic”. Un exemplu de item din chestionar este: “Consider că am suficiente calități”. Pe lotul de respondenți al acestei cercetări, valoarea Alfa Cronbach al acestui instrument este de .64. Acest instrument a fost tradus în limba românnă de: Avramescu, R., Oțel, A.M., Mosoni, T.V., Diaconița, A.M., Florea, D., Pavel, C.

Instrumentul folosit pentru măsurarea strategiilor de coping este Cognitive Emotion Regulation Questionnaire (CERQ) (Garnefski & Kraaij, 2007),  ce conține 36 de itemi cu răspunsuri de la 1 la 5, pe o scală Likert, unde 1=“aproape niciodată” și 5=“aproape întotdeauna”. Un exemplu de item din chestionar este: “Simt că eu sunt de vină pentru ce s-a întâmplat”. Acest chestionar are 9 subscale și anume: autoculpabilizare, acceptare, ruminare, catastrofare, culpabilizarea celorlalți, refocalizare pozitivă, refocus la planificare, reevaluare pozitivă și punerea în perspectivă. Pe acest lot de subiecți, valoarea Alfa Cronbach este de .79, iar pentru realizarea acestei cercetări traducerea acestui instrument s-a realizat prin procesul de retroversiune.

4. Participanți

Numărul total de participanți la studiu este de 109, dintre care 75 sunt de sex feminin (69%) și 34 de sex masculin (31%). De asemenea, respondenții au vârste cuprinse între 18 și 56 de ani, media este M=31.30, iar AS=8.97, dintre care 64 au studii de master (59%), iar 40 dintre aceștia au studii de licență (37%). În ceea ce privește starea civilă, 55 dintre participanți (50%) sunt singuri, iar 29 dintre aceștia sunt căsătoriți (27. În ceea ce privește mediul de reședință, 93 provin din mediul urban (85%), iar 16 din mediul rural (15%).

5. Design

Designul cercetării este non-experimental, empiric și transversal, fiind un studiu cantitativ. Participanții sunt abordați intrasubiect, modalitatea de culegere a datelor fiind prin metoda autoevaluării. Participanții sunt femei și bărbați din mediul urban, cât și rural din România. Chestionarele utilizate urmăresc să evalueze percepția fiecărui respondent asupra strategii,lor de coping și asupra stimei de sine. Respondenților li s-a luat acordul verbal pentru completarea chetionarelor și prelucrarea datelor obținute în urma  completării acestora. Au fost respectate toate normele deontologice; participanții au fost rugați să completeze date cu caracter personal, în ceea ce privește vârsta, mediul de proveniență, statutul marital, nivelul absolvit al studiilor. Lotul de respondenți a fost ales prin metodă neprobabilistă, prin criteriul de proximitate. Datele au fost culese în mediul online de către respondenți.

Prezentarea și interpretarea rezultatelor

Analiza datelor a fost realizată utilizând răspunsurile a 180 de respondenți, care au completat chestionarele Cognitive Emotion Regulation Questionnaire (CERQ), pentru măsurarea strategiilor de coping și Scala de măsurare a Stimei de Sine a lui Rosenberg pentru măsurarea nivelului stimei de sine. În cadrul analizei statistice am luat în calcul variabilele care mă vor ajuta la verificarea ipotezelor de cercetare, și anume: strategiile de coping cu subscalele: autoculpabilizare, acceptare, ruminare, catastrofare, culpabilizarea celorlalți, punere în perspectivă, refocalizare pozitivă, refocus la planificare, reevaluare pozitivă și stima de sine. Pentru verificarea ipotezelor s-a folosit indicele de corelație Pearson. Am folosit acest test statistic, deoarece distribuția datelor este parametrică.

Având în vedere mediile fațetelor Strategiilor de coping, cea mai mare medie este a Reevaluării pozitive, M=4.33 cu SD=.74. Acest lucru înseamnă faptul că participanții la studiu reușesc să vadă partea pozitivă a lucrurilor și le privesc dintr-o perspectivă pozitivă care le oferă mai multe soluții. A doua medie este cea a subscaleiRefocalizare pozitivă, unde M=4.25, iar SD=.73, urmată de subscala Refocus la planificare, unde M=4.22, iar SD=.59 ceea ce înseamnă că respondenții reușesc să se focalizeze asupra planurilor și îndatoriilor pe care le au. Subscala Punere în perspectivă a înregistratat o medie de M=4.19, iar SD=.70, subscala Autoculpabilizare a înregistrat M=2.75, SD=.94, în timp ce cea mai mică medie a fost înregsitrată de subscala Culpabilizarea celorlalți, unde M=2.51, iar SD=.89. Respondenții nu obișnuiesc să arunce vina pe ceilalți pentru nereușitele lor, fapt care se remarcă prin mediile scăzute la strategiile de coping maladaptative. În ceea ce privește stima de sine, media acesteia a fost de M=3.35, SD=.30, ceea ce înseamnă că respondenții au o stimă de sine medie, iar creșterea sau scăderea acesteia depinde de situațiile la care sunt supuși.

Testarea ipotezelor

Pentru testarea primelor 5 ipoteze s-a folosit indicele de corelație Pearson, distribuția datelor fiin parametrică și s-au obținut următoarele corelații.

Testarea ipotezei 1 și anume:  “Cu cât nivelul de autoculpabilizare este mai mare, cu atât stima de sine scade” s-a realizat cu ajutorul programului de statistică SPSS, folosindu-se indicele de corelație Pearson, astfel s-a observat faptul cp Autoculpabilizarea corelează negativ cu stima de sine (r=-.27, p<.001), ceea ce înseamnă că respondenții care se auto-învinovățesc pentru experiențele negative pe care le trăiesc înregistrează un nivel scăzut al stimei de sine, nu au încredere în ei, consideră că nu au realizări și cred că alții sunt superiori lor. Prima ipoteză se confirmă.

Pentru testarea ipotezei 2 și anume: “Cu cât nivelul de ruminare este mai mare, cu atât stima de sine scade” s-a folosit același test statistic și s-a observat că Ruminarea, de asemenea, corelează negativ cu stima de sine (r= -.24, p<.001), ceea ce înseamnă că respondenții care se gândesc continuu la ceea ce s-a întîmplat manifestă un nivel scăzut al stimei de sine. Acești indivizi nu pot depăși evenimentul cu caracter negativ și se gândesc permanent la ceea ce s-a întâmplat, analizând problema din toate punctele de vedere. Acești indivizi au un nivel scăzut al încrederii în sine fapt evidențiat și de corelația pozitivă dintre autoculpabilizare și ruminare (r=.79, p<.001). astfel, ipoteza 2 se confirmă.

Testarea ipotezei 3: “Cu cât nivelul de catastrofare este mai mare, cu atât stima de sine scade” s-a realizat folosindu-se același test statistic. În urma realizării corelației între nota brută a subscalei catastrofare și nota brută a stimei de sine, reiese faptul că cele două nu corelează, deoarece nu există o corelație semnificativă din punct de vedere statistic (p>0,05). Astfel, ipoteza 3 se infirmă.

Testarea ipotezei 4: “Cu cât nivelul de culpabilizare a celorlalți este mai mare, cu atât stima de sine scade” s-a realizat folosindu-se același test statistic. În urma realizării corelației între nota brută a subscalei culpabilizarea celorlalți și nota brută a stimei de sine, reiese faptul că cele două nu corelează, deoarece nu există o corelație semnificativă din punct de vedere statistic (p>0,05). Astfel, ipoteza 4 se infirmă.

Testarea ipotezei 5 și anume: “Cu cât nivelul de acceptare este mai mare, cu atât stima de sine scade” s-a realizat prin același procedeu statistic și s-a observant o corelație negativă între acceptare și stima de sine (r= -.28, p<.001), ceea ce înseamnă că respondenții care acceptă situația, se consideră vinovați pentru ce s-a întâmplat, învață să trăiască cu situația rezultată fără a căuta mijloace de îmbunătățire manifestă un nivel scăzut al stimei de sine. Astfel, ipoteza 5 se confirmă.

Pentru testarea următoarelor ipoteze s-a folosit testul de corelație Pearson și s-au obșinut următoarele rezultate.

Testarea ipotezei 6 și anume: “Cu cât nivelul de refocalizare pozitivă este mai mare, cu atât stima de sine crește” s-a realziat folosindu-se testul de corelație Pearson, distribuția datelor fiind parametrică. În urma realizării corelației între nota brută a subscalei refocalizare pozitivă și nota brută a stimei de sine, reiese faptul că cele două nu corelează, deoarece nu există o corelație semnificativă din punct de vedere statistic (p>0,05). Astfel, ipoteza 6 se infirmă.

Ipoteza 7: “Cu cât nivelul de reevaluare pozitivă este mai mare, cu atât stima de sine crește” s-a realizat folosindu-se același test statistic. S-a observat o corelație pozitivă între reevaluarea pozitivă și stima de sine (r=.19, p< .05), ceea ce înseamnă că respondenții care privesc pozitiv situația, analizează situația din perspective diferite manifestă un nivel ridicat al stimei de sine, au încredere în ei și în deciziile lor și consideră că sunt la fel de capabili ca ceilalți.

Testarea ipotezei 8: “Cu cât nivelul de refocus la planificare este mai mare, cu atât stima de sine crește” s-a realizat prin același procedeu statistic. S-a obținut o corelație pozitivă între rfocusul la planificare și stima de sine (r= .17, p<.001), ceea ce înseamnă că respondenții care se concentrează asupra următoarelor acșiuni, care învață ceva din experiențele trecute manifestă un nivel ridicat al stimei de sine.

Testarea ultimei ipoteze: “Cu cât nivelul de punere în perspectivă este mai amre, cu atât stima de sine crește” s-a realizat prin același procedeu statistic. S-a obținut o corelație pozitivă între punerea în persoectivă și stima de sine (r=.24, p<.001), ceea ce înseamnă că respondenții care privesc părțile pozitive ale situației, care se gândesc la cum să îmbunătățească acțiunile lor pe viitor manifestă încredere în ei, stimă de sine ridicată, încredere în viitor.

Cu scop explorator am derulat testul t pentru eșantioane independente pentru a vedea dacă există diferențe semnificativ statistice între bărbați și femei.

Se observă faptul că bărbații înregistrează medii mari decât femeile, de exemplu pentru subscala Refocalizare pozitivă bărbații au o medie M=4.37, SD=.49, în timp ce femeile au M=4.19, SD=.81, ceea ce înseamnă că bărbații găsesc mai ușor modalități de depăși problemele decât femeile, la subscala Ruminare bărbații au o medie de M=2.83, SD=.98, iar femeile M=2.79, SD=1.07, ceea ce înseamnă că bărbații au mai mult tendința de a se gândi la evenimentul negativ declanșator decât femeile. Femeile au o medie mai mare decât bărbații la subscala Reevaluare pozitivă unde media acestora este M=4.35, SD=.74, ceea ce înseamnă că acestea găsesc mai rapid modalități de a privi situația din perspective diferite decît bărbații, în timp ce bărbații au o medie M=4.27, SD=.74 și la subscala Refocus la planificare unde femeile au media M=4.24, SD=.58, iar bărbații M=4.19, SD=.61, ceea ce înseamnă că femeile reușesc să se remonteze mai rapid după o situație negativă decît bărbații.

În ceea ce privește stima de sine, bărbații au o medie mai mare M=3.44, SD=.20 decât femeile M=3.31, SD=.33, ceea ce înseamnă că bărbații au mai multă încredere în ei, sunt siguri de calitățile lor decât femeile.

În urma testului T Stundent, pentru eșantione independente, reiese faptul că există o diferență semnificativ statistică între bărbați și femei în ceea ce privește strategiile de coping, subscala Culpabilizarea celorlalți așa cum reiese din test t(107)=-2.60, p<.05. Subscala Refocalizare pozitivă așa cum reiese din test t(107)=-1.43, p<.05, la restul subscalelor neînregistrându-se diferențe seminificative. Totodată se remarcă diferențe semnificative statistic între bărbați și femei și în ceea ce privește Stima de sine așa cum reiese din test t(107)=-2.46, p<.05.

Concluzii

În lucrarea de față, mi-am propus să studiez relația dintre strategiile de coping adaptative și maladaptative și stima de sine, la respondenți din România, atât din mediul rural, cât și urban, cu vârste curpinse între 18 și 56 de ani.

Înainte de toate, au fost propuse nouă ipoteze de cercetare care au fost analizate ulterior, cu ajutorul programului de statistică, SPSS, folosind indicele de corelație Pearson, deoarece datele sunt distribuite parametric, și testul T Student pentru eșantioane independente, pentru a compara diferențele dintre bărbați și femei în ceea ce privește strategiile de coping și stima de sine. În urma analizei statistice s-au confirmat anumite ipoteze ale cercetării. S-a dorit observarea corelației dintre strategiile adaptative de coping și stima de sine și strategiile maladaptative de coping și stima de sine.

Conform analizei statistice, reiese faptul că anumite strategiile adaptative de coping corelează pozitiv cu stima de sine, ceea ce înseamnă că strategii precum: punere în persepctiv, reevaluare pozitivă, refocus la planificare, refocalizare pozitivă conduc la încredere în sine, în capacitățile proprii, la o stimă de sine ridicată, la convingerea că alții nu sunt mai presus. În timp ce corelația negative dintre strategiile maladaptative de coping precum: ruminare, autoculpabilizre, catastrofare, etc conduc spre scăderea stimei de sine, neîncredere, stagnare în cee ace privește planrile de viitor.

Stima de sine corelează pozitiv cu strategii adaptative de coping precum: refocus la planificare, refocalizare pozitivă, reevaluare pozitivă și  negativ cu strategii maladaptative de coping precum: autoculpabilizare, catastrofare, ruminare, culpabilizarea celorlalți.

Bibliografie

Atkinson, R. L., Atkinson, R. C., Smith, E. E., Bem, D. J., & Nolen-Hoeksema, S. (2002). Introducere în psihologie. Editura Tehnică București.

Băban, A. (1998). Stres și personalitate. Editura Presa Universitară Clujeană.

Baumeister, R. F. & Bushman, B. J. (1998). Threatened Egotism, Narcissism, Self-Esteem, and Direct and Displaced Aggression: Does Self-Love or Self-Hate Lead to Violence? Journal of Personality and Social Psychology, 75 (1), 219-229.

Baumeister, R. F. & Smart, L. (1996). Relation of Threatened Egotism to Violence and Aggression: The Dark Side of High Self-Esteem. Psychological Review, 103 (1), 5-33.

Billings, A.G.; Moos, R.H. (1981). The role of coping responses and social resources in attenuating the stress of life events. Journal of Behavioral Medicine4(2), 139–57.

Brannon, L., Feist, J. (2009). Personal Coping Strategies. Health Psychology: An Introduction to Behavior and Health: An Introduction to Behavior and Health (7th ed.). Wadsworth Cengage Learning.

Crocker, J. (2002). The Costs of Seeking Self-Esteem. Journal of Social Issues, 58 (3), 597-615.

Folkman, S., Moskowitz, J. T.  (2004). Coping: Pitfalls and Promise. Annual Review of Psychology, 55 (1), 745–74.

Folkman, Susan; Moskowitz, Judith Tedlie.  (2004). Coping: Pitfalls and Promise. Annual Review of Psychology. 55(1), 745–74.

Garnefski, N., & Kraaij, V. (2007). The Cognitive Emotion Regulation Questionnaire Psychometric Features and Prospective Relationships with Depression and Anxiety in Adults. European Journal of Psychological Assessment, 23(3), 141–149.

Harrington, R. (2013). Stress, health & well-being: thriving in the 21st century. Wadsworth Cengage Learning.

Jacofsky, M., (2011). The Maintenance of Anxiety Disorders: Maladaptive Coping Strategies.

Lazarus, R. S., & Launier, R. (1978). Stress-Related Transactions between Person and Environment. Perspectives in Interactional Psychology, 287-327.

Lazarus, R.S., Folkman, S. (1984). Stress, Appraisal and Coping.  Springer Publishing Company.

Marsella, A. J., & Scheuer, A. (1993). Coping: Definitions, conceptualizations, and issues. Integrative Psychiatry, 9(3-4), 124–134.

Monat, A., & Lazarus, R. (1977). Stress and Coping: An Anthology. Columbia University Press.

Mruk, C. J. (2006).  Self-Esteem Research, Theory, and Practice: Toward a Positive Psychology of Self-Esteem (3rd Edition) Springer Publishing Company.

Robinson, J. (2005). Deeper Than Reason: Emotion and Its Role in Literature, Music, and Art.

Rosenberg, M. (1965). Society and the adolescent self-image. Princeton Univerity Press.

Taylor, S., E., & Brown, J. D. (1994). Positive Illusions and Well-Being Revisited Separating Fact From Fiction. Psychological Bulletin, 116(1), 21-27.

Weiten, W. & Lloyd, M.A. (2008). Psychology Applied to Modern Life (9th ed.). Wadsworth Cengage Learning

Worell, J. (2001). Encyclopedia of Women and Gender.  

Young, J. E., Klosko, J. S., & Weishaar, M. E. (2003). Schema Therapy: a practitioner’s guide. Guilford Press.

Despre autor:

  • Numele meu este Onofrei Anca-Gabriela, sunt licențiată în psihologie
  •  În prezent urmez cursurile masterelor: Psihologie aplicată în domeniul securității naționale și Evaluare și intervenție psihologică în domeniul educational, din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București
  • Pe lângă aria psihologiei organizaționale și militare, sunt interesată și de psihologia clinică, cercetarea științifică și psihologia educațională
  • Cum m-aș descrie în 5 cuvinte? Ambiție, perseverență, încredere, responsabilitate și emoție.