Psihologie experimentală – ramură a psihologiei care supune experimentării faptele cunoscute prin observaţie, spre a le verifica şi a le stabili legile. Dându-le unor subiecţi să înveţe o listă de silabe lipsite de sens, H. Ebbinghaus a demonstrat existenţa unui număr de legi privind memoria şi învăţarea. Tot aşa, urmărind o singură variabilă (prezenţa mamei), R. Spitz a descoperit ravagiile carenţei afective precoce. Aproape toate faptele psihice sunt susceptibile de studiere ştiinţifică. Dar psihologia experimentală se izbeşte de obstacole de ordin moral (nu se poate experimenta liber asupra omului). Pentru a depăşi aceste obstacole, psihologia experimentală face apel la psihologia animală. Utilizând şoareci albi, C. J. Warden a studiat forţa tendinţelor (tendinţa maternă este mai puternică decât setea, care este mai puternică decât foamea etc). Psihologia experimentală caută să degaje legile generale la care se supune orice individ, spre a scoate mai bine în relief ceea ce este singular, ireductibil, diferenţiindu-l de ceilalţi.
Accesați: Dicționar de psihologie
