Psihologia individuală concepută de Alfred
Psihologia individuală concepută de Alfred privește comportamentul tuturor indivizilor în context social și comportamentul social într-un cadru larg, comparativ – cu valori și etică, aplicabile în contexte culturale diferite. Judecăți cognitive, creative susțin comportamentul consistent al individului și astfel psihologia individuală este capabilă să înțeleagă diversele comportamente ale indivizilor ca o funcție a lumii lor sociale, așa cum o văd ei. Prin ,,bunul simț al traiului social’’, psihologia individuală evaluează comportamentul indivizilor și grupurilor, dintr-o perspectivă social-comparativă, întru prezicerea sănătății, satisfacției și beneficiului oricărui comportament pentru indivizi, grupuri, societate și întreaga omenire.
Majoritatea sistemelor de psihologie nici măcar nu încearcă să considere interacțiunea dialectică a individului cu societatea. Sigur că este dificil de înțeles dinamica celor două forțe ce interacționează simultan, mai ales dacă există diferite dinamici interne, operând asupra fiecărei forțe. Totuși, noi avem de explicat aici bunul simț comun al traiului social, explicând și dinamica indivizilor în interacțiune cu societatea.
Concepută de Alfred Adler (1956, 1964), Psihologia Individuală Adleriană a fost dezvoltată apoi de alții precum Rudolf Dreikurs, Kurt Adler, Bernard Shulman, Harold Mosak.
Scopul terapiei adleriene este de a crește interesul social al pacientului sau abilitatea de a funcționa eficient. Adesea aceasta apare cu schimbări în privința convingerilor greșite din stilul vieții, dar insight-ul nu este o condiție necesară și suficientă pentru schimbare.
În contextul Psihologiei Individuale, oamenii sunt înțeleși ca având scopuri și ca acționând în baza unui scop în funcție de interpretările pe care le dau sinelui, celorlalți, vieții ( viziunea lor asupra lumii în Ansbacher & Ansbacher, 1956 ). Această orientare teleologică pune puternic accentul pe prezentul clientului și pe intențiile viitoare decât pe trecut. Trecutul începe să fie înțeles ca un context revizuit creat de suportul individual al motivațiilor curente. O înțelegere a scopului are însemnătate atât pentru simptome, cât și pentru pattern-uri de comportament. Schimbarea adevărată include întotdeauna unele forme ale modificării motivației provenite din reorientarea interpretării clientului cu privire la circumstanțele care l-au adus la terapie (Adler, 1954, 1964).
