Psihodramă

Psihodrama – este o metodă terapeutică şi de consiliere de sine stătătoare. Ea abordează personalitatea din punctul de vedere al specificităţii individuale, cât şi al integrării acesteia în structurile sociale. Bazele teoretice ale psihodramei servesc la explicarea dezvoltării indivizilor, a grupurilor şi a sistemelor sociale, precum şi a tulburărilor acestora. Cu posibilităţile ei creative, bazate pe joc, psihodrama creează condiţiile evocării unor situaţii de viaţă cu scopul deschiderii de noi perspective în autocunoaştere şi dezvoltare. Cu ajutorul metodelor specifice ale psihodramei pot fi experimentate şi făcute transformabile cele mai diferite situaţii de viaţă, de asemenea procesele sociale în grupuri, organizaţii şi societate. Prin procedura sociometrică se fac vizibile structurile sociale şi relaţionale într-un grup, devenind astfel accesibile dimensiunii sociale şi politice.

Accesați: Dicționar de psihologie