Principii care stau la baza autoreglării emoționale

Principii care stau la baza autoreglării emoționale

(1) Emoțiile sunt consecința directă a felului în care gândim asupra situațiilor prin care trecem.

Exemplu: Tristețea și deprimarea resimțite într-o situație neplăcută decurg direct din lucrurile pe care ni le spunem (gândurile) referitoare la ce s-a întâmplat. Puși în aceeași situație, diverse persoane ar simți emoții diferite, în funcție de felul în care gândesc.

(2) Felul adaptativ sau dezadaptativ în care gândim poate fi identificat.

Exemplu: Putem să ne dăm seama de cum gândim în anumite situații, comparativ cu altele. De asemenea, repetarea anumitor gânduri dezadaptative de tipul ”Sunt un prost și un incapabil.”, ”Este îngrozitor să fii singur așa cum sunt eu ” etc. intensifică emoția negativă disfuncțională într-o manieră sesizabilă.

(3) O dată identificate, gândurile dezadaptative pot fi schimbate.

Exemplu: Deoarece sunt gânduri produse de noi, rezultă că avem posibilitatea să generăm și altfel de gânduri – în momentul în care mă fac de râs în fața colegilor, îmi pot spune că ”Nu se vor mai juca niciodată cu mine pentru că mă vor considera un prost.” Sau pot să îmi spun că ”Am greșit, dar pot îndrepta acest lucru fiind mai atent data viitoare.”.

(4) Schimbarea gândurilor modifică emoțiile resimțite.

Exemplu: Dacă în loc de gândul că ”Nu voi mai lua niciodată note bune dacă am luat o notă așa de mică la acest extemporal.”, un elev ar concluziona că ”Am luat o notă mică, pentru că nu am învățat suficient; voi învăța mai mult și data viitoare voi lua o notă mai bună.”, emoțiile resimțite ar fi mai funcționale, facilitând comportamente utile, adaptative.

(5) Schimbarea gândurilor dezadaptative presupune implicare și efort voluntar.

Exemplu: În situațiile dificile, gândurile disfuncționale se activează automat. Schimbarea acestora presupune identificarea lor și producerea de gânduri alternative adaptative, cu care vor fi înlocuite. O astfel de schimbare este dificilă, posibilă numai în condițiile în care persoana este motivată corespunzător și ajutată în procesul de schimbare.

Sursa: Consiliere și orientare; coord.: Gabriela Lemeni, Mircea Miclea. – Ed, a 2-a , rev. – Cluj Napoca: Editura ASCR, 2010