Prima topică freudiană

Prima topică freudiană

În anul 1900, în ”Interpretarea viselor”, Freud se folosește de o concepție psihofizică – la modă în acea epocă – și lansează prima topică freudiană, altfel spus, prima împărțire a aparatului psihic în instanțe psihice. Conform acestei împărțiri, psihicul este format din inconștient, preconștient și conștient.

Tot ceea ce nu este conștient este subconștient. Subconștientul reprezintă tot ceea ce se află sub câmpul conștiinței, adică inconștientul + preconștientul, dar această clasificare nu îi aparține lui Freud.

Inconștientul reprezintă sediul pulsiunilor noastre, adică instinctele noastre agresive și sexuale, care se transformă în pulsiuni în momentul în care traversează un aparat psihic mult mai complex decât la animale. Animalele nu au partea de conștient și ca atare granița între conștient și ceea ce se numește inconștient nu apare în organizarea psihică a animalelor.

Preconștientul este un fel de anticameră în care materialul, care se găsește în momentul discursului nostru, este inconștient. E posibil ca acest material să fi fost în câmpul conștiinței, de exemplu, informația prin care știu cum mă cheamă, dar când vorbim în prezent, conform primei topici freudiene, nu ne gândim la cum ne cheamă. Această informație, chiar dacă există în psihicul nostru, nu se află în câmpul conștiinței, ci în preconștient, aproape de conștient, pentru că de aici o pot folosi imediat ce am nevoie de ea. Dar sunt și informații care nu se află atât de aproape de câmpul conștiinței și atunci aducerea în câmpul conștiinței este mai greoaie, are nevoie de o asociație liberă sau de o iluminare subită, adică de o asociație liberă pe care nu o putem conștientiza până la un moment dat.

Paradoxul este că nu pierdem nicio informație, nu uităm nimic. Toate informațiile care traversează aparatul psihic rămân și se fixează, se înmagazinează undeva în câmpul nostru psihic numai că, lucrurile devin, ca mecanică, din ce în ce mai greu de scos de acolo.

Și memoria este un proces fascinant cu toate că nu este vorba doar de memorie, dar este clar că funcția care stă la baza acestui proces poate purta numele de funcție de memorie. Este clar ca memoria nu funcționează în întregime într-o dinamică a inconștientului.

Această clasificare culminează cu conștientul pe care Freud îl prezintă foarte contradictoriu în spiritul epocii.

Noi, oamenii, am fost întotdeauna mândri de ceea ce numim conștiință. Acesta este atuul nostru categoric, irefutabil în fața animalelor din care ne tragem și noi pe linie biologică. Credem că partea de conștient este atât de plină de semn, de funcționalitate și originalitate, pentru că doar conștiința face diferența între ceva inferior și ceva superior.

Freud vine și spune două lucruri: că, pe de-o parte, conștientul este o instanță ca un zid, ca o barieră și pe de altă parte, că el nu posedă energie proprie. Nu există o energie a conștientului care să ne determine să facem ceva. Toată energia noastră psihică vine numai din zona pulsională, numai din zona de inconștient și din depozitul preconștientului. Partea de conștiență este numai o supapă care este împinsă în sus și în jos de presiunea pulsiunilor din inconștient sau de presiunea exterioară. Această supapă nu are energie proprie. Presiunea pulsiunilor o ridică sau lipsa presiunii o face să coboare. Exact așa funcționează și conștiința.

Clasificarea primei topici are meritul de a demonstra cum este împărțit aparatul psihic și funcționalitatea  activității psihice, dar are și dezavantajul de a nu ne spune nimic despre istoria aparatului psihic. Aparatul psihic suferă un proces de maturizare, de adaptare la o anumită realitate. Prima topică nu spune nimic despre asta. Prima topică este ca un fel de topografie care poate radiografia, la un moment dat, istoria noastră psihică. În funcție de această hartă a aparatului psihic (vorbim de dinamică), putem localiza modul de activitate a aparatului psihic, dar pe baza acestei organizări nu putem explica cum s-a ajuns să beneficiem de acest aparat psihic.