Planul real/ planul fantasmatic

Planul real/ planul fantasmatic

După cum, conceptul Complexul Oedip este cheia de boltă a conceptelor fundamentale ale psihanalizei, în clinica psihanalitică noțiunea de bază o reprezintă binomul transfer/contratransfer. Fără analiza transferului și contratransferului scopul analitic nu poate fi atins, nu putem discuta despre un proces analitic.

Transferul/contratransferul este un proces al umanului. În orice tip de relație apare ceva ce poate fi numit transfer/contratransfer. Deosebirea constă în faptul că, în nicio matrice de relație acest proces binar nu se constituie ca material analitic. Adică, nicio altă formă de psihoterapie nu are ca scop analiza transfer/contratransfer. Celelalte forme de psihoterapii nu sunt interesate de analiza acestei matrice de relații pentru că nu funcționează în baza procesului de regresie. Fără procesul de regresie noțiunea de transfer/contratransfer nu ar funcționa și implicit nici demersul analitic.

De exemplu, când două persoane intră într-o relație de orice tip, fiecare vine cu o zestre afectivă anterioară pe care o proiectează asupra celuilalt. Toți oamenii proiectează sau transferă asupra celorlalți o parte din experiențele afective anterioare, fie că sunt negative sau pozitive, în raport cu autoritatea ori cu funcția maternă. Astfel că, fără transfer oamenii nu ar putea stabili niciun fel de relație.

De exemplu, toți vorbim cu mama la telefon din mai multe motive, dar două dintre aceste motive sunt axiale: primul pentru că așa trebuie și al doilea pentru că ne este dor de ea. În subsidiar mai există un motiv. În relația noastră cu mama reală avem o atitudine ambivalentă. Oricât de mult o iubim și o admirăm pe mama, întotdeauna există o doză de frustrare, de neîmplinire pe care am suportat-o în relația cu ea. Întotdeauna vrem și altceva, o așteptare neasigurată ca diferența între scop și ideal. Idealul este foarte departe de noi, nu-l putem atinge, dar scopul este mult mai aproape și poate fi atins. Dacă am atinge idealul l-am transforma într-un scop banal, am pierde vectorul motivațional și ținta spre care am dori să ne îndreptăm.

Dar mai există un motiv pentru care o sunăm pe mama, speranța inconștientă că vom reuși să acoperim acea parte de neumplere, de neasigurare, de frustrare. În realitate mama este o persoană obiectivă, ea nu încearcă prin comportamentul ei să ne frustreze, să ne facă rău, ea se comportă cu noi în mod natural fără rea intenție.

De exemplu, dacă în discuția telefonică cu mama constatăm că, la fiecare două minute ea este interesată de fratele nostru și nu de ceea ce facem noi, frustrarea noastră se accentuează. Ne-am simți mai bine dacă mama ar vorbi doar despre noi. Dar când mama vorbește la telefon cu fratele nostru face același lucru, vorbește despre noi. Este vorba de un proces prin care mama încearcă o egalitate între copii. Frustrarea noastră vine dintr-o problemă de afectivitate. Ne dorim ca, atunci când vorbim cu mama la telefon, ea să fie numai a noastră. Dacă nu reușim să acceptăm limitele mamei față de afectele noastre, vom crește frustrarea, vom mai adăuga încă o cărămidă la frustrarea anterioară. Acest proces se va repeta de fiecare dată când vom vorbi cu mama la telefon.

Ce face o psihanaliză?

În mod normal, avem senzația că activitatea psihică funcționează într-un registru al realului. Dar nu este așa. De exemplu, scaunul de lângă noi este real. Îl vedem, îl atingem, ne putem așeza pe el etc. Activitatea psihică nu funcționează doar în plan real, care este cel mai puțin important dintre planurile activ-psihice. Știm că toate procesele psihice sunt influențate de subiectivism.

Mai există un plan imaginar care operează cu fantasme. Ca pondere de activitate psihică, lucrăm incomparabil mai mult în planul fantasmatic decât în planul real.

De exemplu, dacă întrebi un bărbat de ce s-a îndrăgostit de o femeie, el va motiva că acea femeie este cea mai frumoasă și inteligentă persoană. Dacă am face un test și am ieși în stradă să studiem timp de o oră femeile care trec, pe o scală obiectivă (noi fiind numeric mai mulți; obiectivismul vine din suma subiectivismelor), am constata că există cel puțin 20 de femei mai frumoase și mai inteligente decât cea a bărbatului din exemplul de mai sus. Paradoxul constă că nu suntem îndrăgostiți de o persoană anume, ci de persoana pe care am construit-o în mintea noastră, care de cele mai multe ori e alta decât cea din realitate. În fantasmele noastre, persoana iubită este perfectă, ea nu este identică cu cea din realitate.

Să revenim la exemplul cu mama. Mama poate fi mama ideală din fantasmele noastre, cea care nu provoacă nicio urmă de frustrare, ori, din câte știm, mama ideală nu există. O mamă care nu provoacă o doză de frustrare, nu este o mamă constructivă, nu funcționează. Rolul unui părinte este să aducă cu el inclusiv interdicția și nu numai afectivitatea. Interdicția este indispensabilă în dezvoltarea noastră psihică, în adaptarea socio-culturală. Normal, planul imaginativ este mult mai atractiv și mai interesant decât planul real. Ne simțim mult mai bine în planul fantasmatic, care nu ne obligă la nimic, decât în planul real în care suntem mereu obligați să facem ceva.