Personalitate – element stabil al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizează şi o diferenţiază de o altă persoană. Fiecare individ are particularităţile sale intelectuale, afective şi conative (cu referire la voinţă, la temperament), al căror ansamblu organizat determină personalitatea. Fiecare om este totodată asemănător cu ceilalţi membri ai grupului şi diferit de ei prin amprenta unică a trăirilor sale. Singularitatea sa, fracţiunea cea mai originală a Eului său constituie esenţa personalităţii sale. După unii autori, aceasta ar fi determinată de constituţia fizică, ereditară (E. Kretschmer, W. H. Sheldon), după alţii de influenţele sociale (E. Guthrie). În realitate, ansamblul structurat al dispoziţiilor înnăscute (ereditate, constituţie) şi dobândite (mediu, educaţie şi reacţiile la aceste influenţe) este acela care determină adaptarea originală a individului la anturajul său. Această organizare se elaborează şi se transformă continuu sub influenţa maturizării biologice (vârstă, pubertate, menopauză…) şi a experienţelor personale (condiţii socioculturale şi afective). Mai mult decât factorul biologic, căruia nu trebuie să-i minimalizăm importanţa, condiţiile psihologice joacă un rol considerabil în elaborarea personalităţii.
Accesați: Dicționar de psihologie
