Pedeapsă – măsură luată împotriva celui care a comis o greşeală sau un delict. Educatorii pot evita sancţiunile traumatizante, care devalorizează (umilinţă publică) sau angoasează (cabinet noir); pe de altă parte, pedeapsa trebuie adaptată la fiecare caz, trebuie să fie îndreptăţită, imediată şi lipsită de patimă, prezentându-se ca o consecinţă inevitabilă a unui act de care copilul este responsabil, în sfârşit, trebuie ştiut că unii subiecţi caută în mod inconştient pedeapsa, fie ca urmare a unui sentiment de culpabilitate, fie din dorinţa de a atrage atenţia asupra lor. Un băieţel de opt ani, cu o inteligenţă normală, orfan de ambii părinţi, se scăpa pe el cu regularitate în clasă; el îşi exprima în felul acesta ostilitatea faţă de învăţător şi de tutorii săi, devenind la un moment dat personajul central al şcolii, găsind satisfacţie în bătăile primite, care erau pentru el mai de preţ decât indiferenţa, în aceste cazuri, terapeutica trebuie să constea în suprimarea pedepselor, în înlocuirea acestora printr-o atitudine afectuoasă, permanentă, a membrilor anturajului.
Accesați: Dicționar de psihologie
