Orientare – Psihologia se interesează, pe de o parte, de sensibilitatea organismelor la orientarea stimulilor, adică poziţia lor în raport cu o axă de referinţă, iar pe de altă parte, de capacitatea organismului de a-şi repera poziţia în spaţiul deplasărilor sale. Sensibilitatea la orientarea stimulilor a fost ea însăşi studiată din diferite unghiuri: în psihofiziologie, cu privire la descoperirea detectorilor de orientare; în psihologia percepţiei, prin studiul constantelor de formă, în ciuda modificărilor de orientare ale obiectelor; şi în psihologia cognitivă, prin metodele de rotaţie mentală. Ea este strâns legată de strategiile de prelevare a informaţiei, mai ales cu ajutorul mişcărilor oculare. Capacitatea de orientare în spaţiul deplasărilor a făcut de mult timp obiectul unor cercetări experimentale la animal, mai ales cu ajutorul labirinturilor, care au dus la concepţiile moderne privind reprezentările spaţiului sau hărţile cognitive. Cercetări paralele s-au făcut recent şi la om, de exemplu, în contextul unor spaţii urbane familiare sau noi.
Accesați: Dicționar de psihologie
