Oglindă – Desen în oglindă: probă psihomotorie în care subiectul trebuie să traseze conturul unei figuri urmărindu-şi producţia cu privirea nu direct, ci reflectată într-o oglindă. Este vorba despre o situaţie simplă care permite să se evidenţieze reajustarea prin învăţare a coordonărilor vizuomotorii atunci când modalităţile de informare obişnuite au fost modificate. Comparaţia performanţelor celor două mâini, la capătul învăţării numai a uneia dintre ele, permite de asemenea să se demonstreze transferul contralateral al acestei reajustări, dovedind că el se situează la nivel central şi nu periferic.
Scriere în oglindă: scriere cu mâna stângă, de la dreapta la stânga, perfect simetrică scrierii normale cu mâna dreaptă, de care sunt capabili unii stângaci.
Probă în oglindă: reacţiile subiectului la imaginea sa speculară au fost folosite ca indici ai recunoaşterii şi ai conştientizării de sine de către C. Darwin şi W. Preyer, în secolul al XlX-lea. Ele au făcut recent obiectul unor lucrări experimentale, în special ale lui R. Zazzo şi ale lui M. Lewis şi J. Brooks-Gunn la nou-născutul uman, iar la animal ale lui G. Gallup. Acesta din urmă a imaginat testul petei: o pată colorată care nu provoacă nici o senzaţie cutanată este plasată pe chipul animalului; reperarea ei de către acesta pe baza imaginii speculare este considerată o dovadă a recunoaşterii de sine.
Accesați: Dicționar de psihologie
