Noutate – Se uzează de termenul noutate în psihologie cel puţin în două grupe de situaţii. 1. Pentru a caracteriza un stimul care se prezintă pentru prima dată sau care nu s-a mai prezentat de mult timp. Pe când noutatea totală poate provoca evitarea sau fuga ,o noutate atenuată, posedând diferite ingrediente familiare, poate prezenta proprietăţi atrăgătoare chiar întăritoare*. Stimulul nou provoacă reacţii caracteristice, cu componente emoţionale, pe care le desemnează expresiile reacţie de tresărire, reacţie de alertă sau de orientare. Cele mai multe dintre aceste reacţii sunt supuse obişnuirii, prin repetare sau prin menţinerea stimulului. Un alt aspect al relaţiilor între noutatea relativă a unui stimul şi stările psihofiziologice interne care caracterizează motivaţia se întâlneşte în efectul Coolidge: masculii unui mare număr de specii (inclusiv omul), ajunşi la saţietate sexuală, îşi recapătă vigoarea iniţială dacă au ocazia de a copula cu o femelă nouă. 2. Pentru a caracteriza desfăşurarea conduitelor inedite sau neobişnuite, în special în cadrul psihologiei creativităţii. Noutatea serveşte acolo drept criteriu de reuşită în anumite încercări de rezolvare de probleme, în care noi soluţii trebuie căutate, sau în utilizarea mai mult sau mai puţin inedită a unui obiect sau a unui ansamblu de obiecte într-un scop precis. Unele conceptualizări recente ale noţiunii de creativitate stabilesc o dependenţă între noutatea creativă şi recunoaşterea socială. Este nou şi creativ ceea ce are o valoare estimabilă din punct de vedere social.
Accesați: Dicționar de psihologie