De ce împleteau fetele cununi de Sânziene? Psihologia ritualului explică nevoia umană de control și sens în fața incertitudinii.

Astăzi, 24 iunie, calendarul popular românesc marchează Sânzienele — Drăgaica, în Muntenia, Oltenia și sudul Moldovei —, una dintre cele mai vechi sărbători legate de solstițiul de vară. Dincolo de cununile de flori și de credința că „se deschid cerurile”, ziua oferă psihologiei o fereastră rară: ce funcție îndeplinește, de fapt, ritualul în viața psihică a omului?

Context istoric

Sânzienele se celebrează pe 24 iunie, zi care se suprapune peste Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, dar care își are rădăcinile într-un strat precreștin, asociat cultului solar și solstițiului. În tradiția populară, noaptea de 23 spre 24 iunie este considerată un prag: granița dintre lumi devine subțire, iar plantele de leac — în special sânziana galbenă (Galium verum) — își ating puterea maximă.

Cele mai cunoscute obiceiuri sunt practici de divinație legate de iubire și destin. Fetele împletesc cununi din flori de sânziene și spice de grâu, pe care le aruncă peste casă sau le lasă peste noapte în grădini: dacă dimineața coronița e plină de rouă ori s-a prins de horn, e semn de măritiș în anul care vine. Florile așezate sub pernă ar trebui să aducă în vis chipul ursitului. În Muntenia și Oltenia, tinere îmbrăcate în alb dansează Jocul Drăgaicei pentru belșug, iar la Buzău se ține de secole Târgul Drăgaicei. Sub poezia acestor gesturi se ascunde o întrebare profund omenească: cum trăim cu ceea ce nu putem cunoaște dinainte?

Legătura cu psihologia

Antropologul Bronisław Malinowski observa, încă din prima jumătate a secolului XX, un tipar surprinzător: ritualul magic nu apare la întâmplare, ci se aglomerează acolo unde incertitudinea și lipsa de control sunt cele mai mari. Acolo unde rezultatul depindea de pricepere și era previzibil, ritualul lipsea; acolo unde intervenea hazardul, el înflorea. Iubirea și destinul sunt, prin definiție, astfel de domenii — necontrolabile, imposibil de prezis. Nu e deloc întâmplător, așadar, că tocmai în jurul lor s-au cristalizat ritualurile de Sânziene.

Psihologia experimentală contemporană confirmă intuiția. Brooks și colegii (2016) au arătat că simpla executare a unei secvențe ritualice înaintea unei sarcini stresante reduce anxietatea și îmbunătățește performanța — cu o nuanță remarcabilă: efectul apare doar atunci când oamenii își descriu gesturile drept „ritual”, nu drept comportamente întâmplătoare. Eticheta în sine, sensul atribuit acțiunii, devine activă terapeutic. Iar Norton și Gino (2014) au descoperit că ritualurile diminuează durerea pierderii — inclusiv pierderea unei relații —, mecanismul mediator fiind un sentiment recâștigat de control. Esențial: beneficiul s-a manifestat și la participanții care nu credeau în eficacitatea ritualului.

Ce înseamnă asta pentru fata care, acum un secol, arunca o cunună peste acoperiș? Nu naivitate, ci o strategie psihică funcțională. Gestul transformă o angoasă difuză privind viitorul — mă voi mărita? pe cine voi întâlni? — într-un act concret, ordonat, cu un început și un sfârșit. Incontrolabilul devine, pentru o clipă, manevrabil. Hobson și colegii (2018) integrează aceste observații într-un cadru unitar: ritualul reglează emoțiile, întărește sentimentul de control și creează sens, mai ales în momentele de tranziție și prag — exact ceea ce reprezintă, simbolic, solstițiul.

Pentru practician, implicația e directă. Când un client descrie ritualuri personale — de doliu, de trecere, de început de zi —, acestea nu sunt simptome de eliminat, ci resurse de înțeles. Ce nevoie de control sau de sens deservește gestul? Cum am putea co-construi un ritual terapeutic acolo unde viața a devenit haotică? Sânzienele ne amintesc că omul nu suportă bine vidul incertitudinii și că, de mii de ani, răspunde la el nu doar prin explicație, ci prin acțiune ritualică.

Concluzie

În spatele cununilor de sânziene nu stă superstiția, ci una dintre cele mai vechi tehnologii psihice ale speciei noastre: ritualul ca răspuns la ceea ce nu putem controla. Poate că nu mai aruncăm coronițe peste case, dar continuăm să avem nevoie de gesturi care să dea formă incertitudinii. Iar a înțelege această nevoie înseamnă a înțelege ceva esențial despre cum rămânem întregi în fața necunoscutului.

Referințe

• Brooks, A. W., Schroeder, J., Risen, J. L., Gino, F., Galinsky, A. D., Norton, M. I., & Schweitzer, M. E. (2016). Don’t stop believing: Rituals improve performance by decreasing anxiety. Organizational Behavior and Human Decision Processes
• Hobson, N. M., Schroeder, J., Risen, J. L., Xygalatas, D., & Inzlicht, M. (2018). The psychology of rituals: An integrative review and process-based framework. Personality and Social Psychology Review
• Malinowski, B. (1948). Magic, science and religion and other essays. Free Press.
• Norton, M. I., & Gino, F. (2014). Rituals alleviate grieving for loved ones, lovers, and lotteries. Journal of Experimental Psychology: General