Sari la conținut

Nevroză experimentală

Nevroză experimentală – Perturbare de comportament ce rezultă din manevre experimentale. Expresia îşi are originea la I. Pavlov, care a aplicat-o la perturbări ale condiţionărilor realizate sau la o dificultate de a stabili noi condiţionări, ca urmare a anumitor condiţii experimentale, precum expunerea la discriminări depăşind capacităţile animalului (procedură în care axele unei elipse, stimul pozitiv, se apropie de cele ale unui cerc, stimul negativ, până la un nivel infraliminar) sau iruperea unui factor traumatizant (inundarea bruscă a localului de experiment). Pavlov a observat formele diferite pe care le putea lua nevroza experimentală în funcţie de tipologia câinelui şi a fost surprins de persistenţa ei. El a văzut în aceasta un model experimental al dezordinilor patologice ale comportamentului la om. Trebuie totuşi evitată stabilirea unor apropieri ale acesteia de nevroze în special, termenul adoptat de Pavlov referindu-se doar la o tulburare a funcţiilor nervoase corticale care făceau obiectul cercetărilor sale. Discipolii săi americani, H. Liddell pe de o parte, H. Gantt pe de alta, au continuat studiul nevrozelor experimentale, primul la oaie şi capră, al doilea la câine, prin metoda longitudinală care era extinsă pe perioade rar atinse. Conceptul a fost transpus în învăţările instrumentale mai ales de N.R.F. Maier şi J. Masserman. Dacă expresia creată de Pavlov nu mai este agreată astăzi, este totuşi adevărat că se poate trasa o filiaţie directă între aceste nevroze experimentale şi diferitele modele animale ale psihopatologiei umane de origine mai recentă, ca separarea de mamă, studiată de H. Harlow sau resemnarea dobândită a lui M.Seligman.

Accesați: Dicționar de psihologie