Sari la conținut

Minutul de inspirație: tratamentul tulburării obsesiv-compulsive

În ciuda unei literaturi din ce în ce mai bogate ca și a studiilor care dovedesc, pe de o parte, magnitudinea fenomenului: o prevalență pe viață de 2-3% în populația generală, iar, pe de altă parte, evoluția naturală cu o treime dintre pacienți, dezvoltând o tulburare depresivă majoră cu un risc de suicid crescut, primul tratament apare doar în anii ʹ60: clomipramina. Cu o eficacitate comparativ cu placebo de 40-60%, clomipramina rămâne și astăzi un „golden standard” pentru orice nou medicament care obține recomandarea utilizării în tulburarea  obsesiv-compulsivă. Studiile farmacologice se bazează pe scale care surprind o ameliorare, în principal simptomatologică, care nu se traduce neapărat într-o ameliorare funcțională echivalentă. Pacienții care nu răspund sau răspund parțial la medicamente rămân afectați și sunt departe de a putea avea o existență obișnuită. Ultimii cincizeci de ani au înregistrat numeroase sugestii terapeutice (antidepresive SSRI, antipsihotice, litiu, neurochirurgie, stimulare cerebrală profundă etc.) fără ca vreuna să fi adus o rezolvare concludentă.

În toată această perioadă, singurul tratament novator care s-a impus fie singur, fie asociat medicației, îl reprezintă psihoterapia comportamental-cognitivă. În 1966, Victor Mayer descrie doi pacienți care au reușit să se remită în urma unei intervenții care a folosit o tehnică comportamentală utilizată în toate tulburările anxioase, expunerea la stimulul anxiogen la care a adăugat un element specific pentru tulburarea obsesiv-compulsivă, împiedicarea îndeplinirii ritualului, prevenția ritualului. Dezvoltată și manualizată de Edna Foa, expunerea cu prevenție de ritual a devenit intervenția psihoterapeutică cea mai utilizată în tulburarea obsesiv-compulsivă, validitatea ei fiind obiectivată prin creșterea funcționalității pacienților și prin numeroase studii de imagistică cerebrală. O problemă o reprezintă numărul important de pacienți care abandonează terapia. Pornind de la ideile și modelul lui Salkovskis, diverși terapeuți au elaborat intervenții mai mult sau mai puțin pur cognitive. Unii au găsit că eficacitatea acestora este egală cu cele comportamentale. Foa și Kozak au argumentat că în cursul expunerii se face și o restructurare cognitivă, alți autori consideră că doar descoperirea ghidată și dialogul socratic asigură eficacitatea intervenției. Dezbaterea rămâne deschisă.

Sursa: Mintea obsesivă. Tratamentul tulburării obsesiv-compulsive. Autor: Francesco Mancini