Reîncarcă-ți rezervorul de inspirație cu articole scurte: Preferința pentru minciună ca indicator al nesiguranței relaționale

Sinteză

În sondajele privind calitățile dorite la un partener, sinceritatea ocupă constant locuri fruntașe. Ne declarăm, în principiu, amatori de adevăr. Și totuși, cercetarea raportată recent de PsyPost aduce o nuanță incomodă: persoanele aflate în relații tensionate ar prefera, într-o anumită măsură, să li se spună minciuni.

Ce arată (și ce nu arată) studiul

O primă distincție conceptuală: a prefera să auzi minciuni nu înseamnă a prefera să minți. Constructul vizat privește receptarea — disponibilitatea de a primi o versiune reconfortantă, falsă, a realității de la partener.

Patru mecanisme posibile

Economia informației. Literatura privind evitarea informației (Golman, Hagmann & Loewenstein, 2017) arată că oamenii evită sistematic informațiile cu implicații acționale costisitoare. Un adevăr neplăcut într-o relație tensionată nu este doar neplăcut: cere ceva. Cere o decizie, o discuție, un doliu, un risc. Minciuna reconfortantă suspendă exigenta acțiunii. Din această perspectivă, preferința pentru iluzie nu este irațională, ci o strategie rațională pe termen scurt, cu costuri amânate.

Protecția eului relațional. Relația de cuplu face parte din identitate. Raționamentul motivațional (Kunda, 1990) ne amintește că nu procesăm informația neutru, ci în direcția concluziilor dorite. Când relația este amenințată, eul care „trăiește” în ea este amenințat la rândul său; minciuna devine un scut identitar, nu doar emoțional.

Atașamentul hiperalarmat. În context de tensiune, orice veste negativă tinde să confirme temerile de abandon ale sistemului de atașament activat (Mikulincer & Shaver, 2007). O minciună liniștitoare calmează pe moment. Astfel, preferința pentru minciună ar putea funcționa ca o formă de căutarea de reasigurare — cu aceeași logică a ameliorării pe termen scurt și a întreținerii anxietății pe termen lung.

Norma tactului. Teoria prejudecății de adevăr (Truth-Default Theory; Levine, 2014) arată că pornim din postura de a crede ceea ce ni se spune. Iar mințile pro-sociale fac parte din repertoriul obișnuit al cuplurilor: DePaulo și Kashy (1998) au documentat că mințim mai rar partenerii decât pe ceilalți, dar minciunile rostite acasă sunt mai grave. În tensiune, pragul de acceptabilitate al unei minciuni poate crește imperceptibil.

Concluzie

Preferința pentru minciună în relațiile tensionate nu contrazice valoarea sincerității; o confirmă, arătând cât costă. Omul nu vrea iluzia pentru că apreciază falsul, ci pentru că adevărul, într-un context perceput ca nesigur, cere acțiune, doliu sau risc. Pentru psiholog, constatarea poate funcționa ca un instrument de evaluare și ca o invitație: când un client preferă iluzia, întrebarea clinică potrivită nu este „de ce nu vrea adevărul?”, ci „ce ar face adevăr suportabil?”

Referințe

• DePaulo, B. M., & Kashy, D. A. (1998). Everyday lies in close and casual relationships. Journal of Personality and Social Psychology.
• Golman, R., Hagmann, D., & Loewenstein, G. (2017). Information avoidance. Journal of Economic Literature.
• Hart, W. et al. (2009). Feeling validated versus being correct: A meta-analysis of selective exposure to information. Psychological Bulletin.
• Levine, T. R. (2014). Truth-Default Theory. Journal of Language and Social Psychology.