Reîncarcă-ți rezervorul de inspirație cu articole scurte: După decenii de cercetare, mindfulness-ul rămâne un instrument clinic valoros — dar numai dacă scăpăm de miturile din jurul lui.

Sinteză

„Cred că mindfulness-ul și-a trăit traiul.” Această remarcă, auzită de Willem Kuyken — profesor de Psihologie Mindfulness la Universitatea Oxford — de la un coleg, a declanșat o reflecție profundă. Nu respingere, nu defensivă, ci o invitație onestă la claritate: ce anume „și-a trăit traiul” și ce rămâne cu adevărat valoros?

Kuyken, cu peste 30 de ani de cercetare clinică în spate, recunoaște că există o versiune a mindfulness-ului care merită pusă sub semnul întrebării — cea ambalată drept panaceu universal, soluție rapidă pentru orice suferință, recomandată fără discernământ de la copii până la directori executivi. Această versiune, cu promisiunile ei supradimensionate, a invitat critica justificată.

Dar există și o altă versiune — mai sobră, mai riguroasă și mai utilă —, susținută de o literatură de cercetare solidă și de decenii de practică clinică. Aceasta nu pretinde că rezolvă inechitățile sociale sau că transformă o lume dificilă. Propune ceva mai modest și mai real: un set de deprinderi mentale, ancorate în etică și conștientizare, care ajută oamenii să trăiască mai bine cu depresia, durerea cronică și boala. Distincția contează enorm — în cabinet, în formare, în conversațiile pe care le purtăm cu clienții noștri.

Când un instrument clinic devine brand de lifestyle

Unul dintre cele mai mari paradoxuri ale ultimelor două decenii în psihologie este că mindfulness-ul a câștigat atât de multă popularitate, încât a început să piardă din credibilitate. Aplicații de meditație cu milioane de utilizatori, programe de „mindfulness corporatist” de o zi, cărți de self-help cu titluri promițătoare, cursuri online care garantează transformarea în opt săptămâni — toate au creat așteptări pe care nicio intervenție psihologică nu le poate onora în mod realist.

Această supracomercializare a generat o reacție contrară: scepticism, dezamăgire și, în cercurile academice, o privire tot mai critică asupra calității dovezilor. Unele studii timpurii au supraevaluat efectele mindfulness-ului prin design metodologic defectuos, grupuri de control neadecvate sau efecte de publicare selectivă. Nu este o problemă unică a acestui domeniu — este o provocare cunoscută în psihologia clinică în general —, dar ea a alimentat narațiunea că „mindfulness-ul nu funcționează.”

Problema nu este că mindfulness-ul a dezamăgit. Problema este că a promis prea mult. Când o intervenție este prezentată drept soluție pentru stres, depresie, anxietate, durere cronică, lipsa concentrării, conflicte de cuplu și performanță la locul de muncă — în același timp și fără diferențiere —, eșecul de a rezolva toate acestea simultan devine inevitabil. Clinicienii știu că nicio abordare nu funcționează pentru toți și nu funcționează la fel în toate contextele. Mindfulness-ul nu face excepție.

Willem Kuyken subliniază că versiunea mindfulness-ului care „și-a trăit traiul” este tocmai aceasta: cea nenuanțată, desprinsă de etica și practica contemplativă autentică, oferită fără pregătire adecvată a practicienilor și fără adaptare la nevoile individuale ale clientului. Aceasta merită contestată — nu din cinism, ci din respect față de complexitatea suferinței umane.

Ce spune cercetarea: dovezi solide, limitări reale

Dincolo de valul de popularitate și de reacția critică față de excesele lui, rămâne un corp substanțial de cercetare care justifică locul mindfulness-ului în practica clinică — cu condiția că înțelegem precis pentru ce funcționează și pentru cine.

Cea mai robustă evidență privește prevenirea recăderilor în depresia majoră. Terapia Cognitivă Bazată pe Mindfulness (MBCT) — un program structurat de opt săptămâni care combină tehnicile cognitive clasice cu practica meditativă — a demonstrat în mod repetat că reduce semnificativ riscul de recădere la pacienții cu trei sau mai multe episoade depresive în antecedente. O meta-analiză publicată în JAMA Psychiatry de Kuyken și colaboratori (2016), care a inclus date individuale din nouă studii randomizate, a arătat că MBCT reduce riscul de recădere cu aproximativ 23% față de îngrijirea obișnuită, efectele menținându-se pe termen lung.

Există, de asemenea, dovezi semnificative pentru eficiența intervențiilor bazate pe mindfulness în managementul durerii cronice, în reducerea distresului asociat bolilor cronice și în sprijinul oferit profesionistilor din sănătate și educație afectați de burnout. O analiză amplă realizată de Khoury și colaboratori (2013), care a sintetizat datele din 209 studii cu peste 12.000 de participanți, a concluzionat că aceste intervenții sunt eficiente în special pentru reducerea anxietății, depresiei și stresului.

Limitările sunt reale și trebuie recunoscute: mindfulness-ul nu este superior altor intervenții active bine conduse pentru toate tulburările, nu funcționează uniform la toți pacienții, iar calitatea studiilor variază considerabil. Nu este un tratament de linia întâi pentru episodul depresiv acut, nici o alternativă la medicație atunci când aceasta este indicată. Este un instrument complementar, eficient în contexte specifice și cu practicieni formați corespunzător.

Aceasta este o poziționare onestă pe care psihologii și psihoterapeuții din România o pot folosi cu pacienții care au auzit de mindfulness din diverse surse — de la reviste de lifestyle la TikTok — și vin cu așteptări nerealiste sau, dimpotrivă, cu scepticism total.

Accesibilitate: unde se rupe lanțul în România

Chiar și acceptând că intervențiile bazate pe mindfulness sunt eficiente acolo unde dovezile le susțin, rămâne o întrebare practică, urgentă: cine are acces la ele?

Kuyken formulează această provocare în termeni globali: depresia va afecta aproximativ un miliard de oameni pe parcursul vieții și este deja a doua cauză de dizabilitate la nivel mondial. Știm mult mai mult decât acum câteva decenii despre cum să o tratăm și să o prevenim — dar această cunoaștere nu ajunge la cei care au nevoie de ea. În țările cu venituri ridicate, doar o minoritate accesează tratament adecvat; în țările cu venituri mai mici, procentul este și mai mic.

România ilustrează această problemă cu acuitate. Deși datele oficiale plasează prevalența depresiei la aproximativ 5% din populație — adică peste 900.000 de cazuri diagnosticate anual —, specialiștii estimează că rata reală este cu mult mai mare, undeva între 10 și 15%, întrucât stigmatul social și subdiagnosticarea rămân fenomene larg răspândite. Un studiu realizat în 2020 pe 10.114 adolescenți din toate județele țării arăta că 27,1% se simțeau triști în permanență, iar aproape jumătate raportaseră cel puțin o dată gânduri de suicid — cifre mult superioare mediilor europene. În același timp, România alocă doar 3% din cheltuielile de sănătate domeniului sănătății mintale, față de peste 5% în mai mult de 60% din țările europene.

Într-un sistem de sănătate mintală suprasolicitat și subfinanțat, intervențiile scalabile și cu cost redus — cum este MBCT în format de grup — devin nu doar utile, ci necesare. Un program de grup de opt săptămâni, livrat de un clinician format corespunzător, poate ajunge simultan la mai mulți pacienți cu depresie recurentă și produce beneficii care se mențin în timp. Aceasta nu înlocuiește terapia individuală sau psihiatria acolo unde sunt necesare, dar poate completa oferta clinică acolo unde resursele sunt limitate.

Metafora pe care o folosește Kuyken rămâne evocatoare: un val se ridică, se sparge, dar nu dispare — se întoarce în corpul de apă din care a venit. Ideile și practicile cu adevărat utile se întorc mereu, rafinate, adaptate, mai precise. Mindfulness-ul nu a trecut — se maturizează.

Referințe

• Kuyken, W. (2026, April 16). Has mindfulness had its day? Psychology Today.
• Kuyken, W., Warren, F. C., Taylor, R. S., et al. (2016). Efficacy of mindfulness-based cognitive therapy in prevention of depressive relapse: An individual patient data meta-analysis from randomized trials.
• Montero-Marin, J., van der Velden, A., & Kuyken, W. (2024). Mindfulness-based cognitive therapy’s untapped potential. JAMA Psychiatry.
• Khoury, B., Lecomte, T., Fortin, G., et al. (2013). Mindfulness-based therapy: A comprehensive meta-analysis. Clinical Psychology Review.
• Institutul Național de Sănătate Publică. (2024). Sănătate mintală – Analiză de situație.