Minutul de inspirație: Emoții versus stresoreacții

Aceiași noi. Când sensul viitorului e în trecutul nostru. De (autor) Cătălina Dumitrescu – București, Humanitas, 2024, pg. 55-56

Emoția apare spontan, nu este ceva ce poate fi controlat. Este o senzație percepută atunci când există un răspuns/o reacție la un factor exterior – numit factor stresor sau stresoreacție, așa cum îl definește Robert Sapolsky, profesor de biologie și neurologie la Universitatea Stanford. Tot ceea ce se află în exterior este în strânsă legătură cu interiorul nostru, ne determină o reacție în urma căreia ni se modifică interiorul organismului.

Atunci când creierul nostru înregistrează mișcare în mediul înconjurător, o analizează prin mai multe filtre, o asociază cu ceva similar în trecut, astfel încât să o poată integra, adică formează o engramă, sau mai simplu spus o amintire (un circuit cortical din care fac parte un număr de neuroni), și în funcție de felul emoției (pozitivă sau negativă) va apărea reacția la acest stimul. Spre exemplu, când ne pregătim de o întâlnire romantică, pe care o anticipăm ca fiind plăcută, sau cel puțin sperăm – iar aici neurotransmițătorul, care se va lăfăi precum o pisică scărpinată și mângâiată, este dopamina (neurotransmițătorul responsabil cu anticipația/dorința de mai mult) –, răspunsul la acest stimul anticipativ va fi o stresoreacție bună, plăcută, pe care dorim să o trăim. Sau atunci când anticipăm îmbrățișarea cuiva drag, când ne gândim că ne vom întâlni cu cineva drag și că vom fi cuprinși de brațele celui drag, activăm calea dopaminergică, imaginându-ne plăcerea și bucuria pe care le vom simți atunci când vom fi îmbrățișați sau vom îmbrățișa la rândul nostru. Este un stres psihologic dorit.

Acest stres psihologic devine nedorit când în exteriorul nostru se petrec evenimente neprevăzute, care ne sperie și ne activează anxietatea. Mintea noastră le interpretează și selectează în funcție de evenimentele trăite, depozitate în memoria noastră neurală, iar în momentul unei noi experiențe activăm răspunsul memorat, în funcție de interpretarea pe care i-am dat-o prin prisma actelor, așa cum au fost memorate și bineînțeles asociate cu emoțiile respective, de plăcere sau de durere.

Actele noastre sunt comportamente care au asociate emoții și sentimente. Emoții de tip frică sau bucurie. Doi poli opuși, fiecare cu gama lui de nuanțe. La nivelul chimiei corpului nostru, frica, furia sau bucuria declanșează reacții corporale asemănătoare, deci nu există o distincție între ele. Creierul – mai exact partea limbică a acestuia – acționează instinctual, punând în funcțiune reacții primare instinctuale și închizând partea cortexului prefrontal, responsabil cu funcțiile cognitive. Creierul este cel care dă tonul emoțional și care îl și reglează, adică reglează întreaga fiziologie biochimică a corpului.

Citește mai mult cu Libris