Reîncarcă-ți rezervorul de inspirație cu articole scurte: De ce persoanele cu nevrotism ridicat extrag suferință chiar și din evenimentele neutre.

Sinteză

Există persoane care par să transforme fiecare zi într-un șir de mici dezamăgiri, deși din afară viața lor pare ordinară, ba chiar privilegiată. O ședință amânată, un comentariu ambiguu pe e-mail, o strădanie minoră în trafic – fiecare devine, pentru ele, dovada că lucrurile merg prost. Nu este vorba despre lipsa de inteligență emoțională, nici despre o predispoziție genetică pe care nu o pot influența. Este vorba despre un mecanism subtil prin care nevrotismul – una dintre cele cinci dimensiuni majore ale personalității – se autoîntreține, generând stres acolo unde realitatea obiectivă oferă puține motive de îngrijorare.

Un studiu recent publicat în Journal of Personality and Social Psychology aduce o claritate rar întâlnită asupra acestui fenomen, sintetizând date din șase eșantioane independente și aproape 100.000 de observații din viața cotidiană a participanților. Concluziile au implicații directe pentru psihologii și psihoterapeuții care lucrează cu pacienți anxioși, perfecționiști sau cronici-îngrijorați, oferind o hartă mai precisă a punctelor în care intervenția terapeutică poate produce schimbare reală.

Stresul nu se află în eveniment, ci în privirea care îl întâmpină

Ideea că un eveniment este stresant în sine a fost de mult abandonată în psihologia științifică. Încă din anii ’80, modelul cognitiv al stresului propus de Lazarus și Folkman a redefinit înțelegerea fenomenului: o situație devine stresantă numai atunci când persoana o percepe ca depășindu-i resursele de adaptare. Această perspectivă, integrată ulterior în arsenalul terapiilor cognitiv-comportamentale, este cunoscută în România prin contribuțiile semnificative ale școlii clujene de la Universitatea Babeș-Bolyai, unde profesorul Daniel David a dezvoltat și adaptat la contextul local terapia rațional-emotivă și comportamentală inițiată de Albert Ellis.

Privit prin această lentilă, conceptul de „eveniment stresant” devine inseparabil de procesul de evaluare cognitivă (cognitive appraisal). Două persoane pot trăi exact aceeași situație – o critică din partea șefului, o întârziere de tren, o tăcere prelungită în mijlocul unei conversații – și pot ajunge la concluzii radical diferite despre ceea ce s-a întâmplat. Una percepe feedback util și își ajustează comportamentul; cealaltă percepe respingere și își rumegă presupusa eșuare zile întregi.

Această diferență interpretativă are rădăcini adânci în trăsăturile de personalitate. Persoanele cu un scor ridicat la nevrotism au o predispoziție constantă spre îngrijorare, anxietate și tristețe, iar predispoziția aceasta nu rămâne un fenomen interior pasiv – ea modelează activ modul în care realitatea este filtrată. Psihologii clinicieni vorbesc adesea despre „generarea stresului” (stress generation), un proces prin care individul, prin chiar modul de a interpreta și de a răspunde la situații, contribuie la apariția unor evenimente cu adevărat negative: relații tensionate, oportunități ratate, conflicte pe care le-ar fi putut evita. Cercul devine astfel vicios: percepția pesimistă produce comportamente care confirmă, în timp, pesimismul inițial.

Patru procese afective surprinse pe viu, în viața de zi cu zi

Studiul condus de Mario Wenzel și colegii săi de la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz, în colaborare cu cercetători de la Universitatea din Wuppertal și Universitatea din Pittsburgh, a urmărit să identifice exact unde anume, în secvența zilnică a experienței, nevrotismul își exercită influența. Echipa a sintetizat cinci seturi de date provenite din studii de tip ambulatoriu – în care participanții raportau în timp real, prin intermediul telefoanelor, evenimentele și emoțiile trăite – la care s-a adăugat un al șaselea set pentru analize complementare. Au fost examinate patru procese afective distincte: frecvența și intensitatea evenimentelor, evaluarea cognitivă a acestora, reactivitatea afectivă (cât de puternic răspunde emoțional persoana) și recuperarea afectivă (cât de repede revine la echilibru).

Rezultatele au fost edificatoare. Persoanele cu nevrotism ridicat raportau evenimente negative mai frecvente și percepute ca mai intense, reacționau emoțional mai puternic la acestea și aveau nevoie de mai mult timp pentru a se recupera. Acest ultim aspect a fost denumit „inerție afectivă” – tendința ca o stare emoțională negativă să se prelungească dincolo de momentul declanșator, contaminând percepția evenimentelor ulterioare. O dimineață proastă devine, astfel, o zi proastă, nu pentru că realitatea s-a deteriorat, ci pentru că filtrul emoțional rămâne tulbure.

Cea mai semnificativă descoperire a fost însă alta: evaluarea subiectivă a evenimentelor negative s-a dovedit mult mai puternic asociată cu nevrotismul și cu starea de bine decât simpla apariție obiectivă a acestor evenimente. Cu alte cuvinte, nu lumea îi tratează diferit pe cei cu nevrotism ridicat – ei sunt cei care interpretează diferit aceeași lume. În privința evenimentelor pozitive, surpriza a venit într-o formă neașteptată: deși persoanele nevrotice nu trăiesc mai puține astfel de momente, capacitatea lor de a le valorifica afectiv este distinct alterată, sugerând că problema nu se rezumă doar la o supraexpunere la negativ, ci la o subutilizare a resurselor pozitive disponibile.

Implicații pentru practica psihologică din România

Pentru clinicienii români, aceste rezultate consolidează o direcție terapeutică deja bine fundamentată local. Studiul Sănătății Mentale România, condus de Florescu și colaboratorii, a documentat că tulburările de anxietate reprezintă cea mai prevalentă categorie diagnostică în populația adultă vorbitoare de limbă română, cu un debut tipic în adolescență sau la începutul maturității. Pe acest fundal, intervențiile centrate pe restructurarea cognitivă – tradiția care a transformat psihologia clinică românească prin contribuțiile profesorului Daniel David la Universitatea Babeș-Bolyai – găsesc în datele lui Wenzel o validare empirică suplimentară.

Ce se schimbă concret în practică? În primul rând, devine și mai clar că simpla expunere la evenimente pozitive nu este suficientă pentru pacienții cu nevrotism ridicat. Recomandări de tipul „mai ieși din casă” sau „petrece timp cu prietenii” pot eșua nu pentru că pacientul evită aceste experiențe, ci pentru că le procesează printr-un filtru care le diminuează impactul. Intervenția trebuie să vizeze direct procesul de evaluare, nu doar conținutul vieții.

În al doilea rând, conceptul de inerție afectivă oferă un cadru util pentru a explica pacienților de ce „o zi proastă” pare să se autoperpetueze. Tehnicile de atenționare la microstresori – iritările minore, întârzierile, comentariile ambigue – și exercițiile de reevaluare rapidă pot fragmenta lanțul de transmitere afectivă de la un eveniment la altul. În al treilea rând, distincția dintre frecvența evenimentelor și reactivitatea la ele permite o țintire mai precisă a obiectivelor terapeutice: pentru unii pacienți, problema este expunerea; pentru alții, este interpretarea; pentru alții, capacitatea de revenire.

Niciuna dintre aceste concluzii nu înseamnă că nevrotismul este o trăsătură fixă, condamnabilă la perpetuare. Dimpotrivă – tocmai pentru că procesul interpretativ poate fi observat, măsurat și antrenat, există un spațiu real de schimbare. Pacientul care învață să surprindă, în clipa apariției ei, prima cogniție automată negativă, are deja un picior afară din cercul vicios.

Referințe

• Wenzel, M., Kaurin, A., Ringwald, W. R., Tüscher, O., Kubiak, T., & Wright, A. G. C. (2026). Unraveling the link between neuroticism and well-being in daily life: The role of event occurrence, event appraisals, affective reactivity, and affective recovery.
• Whitbourne, S. K. (2026, 25 aprilie). How the highly neurotic keep their neuroticism going. Psychology Today, blogul Fulfillment at Any Age.
• David, D. (2017). Psihologie clinică și psihoterapie. Fundamente (ed. a II-a). Iași: Editura Polirom.
• Florescu, S., Moldovan, M., Mihăescu-Pinția, C., Ciutan, M. & Sfetcu, R. (2009). Studiul Sănătății Mentale România 2007: prevalența pe durata vieții și debutul tulburărilor mentale în populația adultă din România. Management în Sănătate.
• Lazarus, R. S., & Folkman, S. (1984). Stress, appraisal, and coping. New York: Springer Publishing Company.