Minciună – alterare conştientă a adevărului. Copilul mic, care cu greu face distincţie între real şi imaginar, alterează adevărul, dar nu minte. Când el fabulează sau înfrumuseţează realitatea, nu face decât să cedeze unei tendinţe normale, care nu merită severitatea educatorilor: copilul îşi transformă trecutul în sensul trebuinţelor sale. Adevărata minciună apare la vârsta de şase sau şapte ani, constituind aproape întotdeauna o conduită de eschivare, în general destinată să evite o mustrare. La unii subiecţi dezechilibraţi, minciuna poate avea un caracter maliţios (denunţare calomnioasă, abuz de încredere etc.
Accesați: Dicționar de psihologie
