Meniu Închide

Mihaela Minulescu

Mihaela Minulescu – a studiat Psihologia la Universitatea din București. În prezent este profesor la SNSPA, Facultatea de Comunicare și Relații Publice și la Facultatea de Științe Politice – Sociologie/ Psihologie. Este profesor senior și psihoterapeut acreditat de Colegiul Psihologilor din România, președinte al Asociației Române de Psihologie Analitică. Este cea care a introdus psihologia jungiană analitică în România. Din 2009 este abilitată conducător de doctorat prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Inovării 4697/14.08.2009, în această calitate predă și coordonează la Școala Doctorală de Psihologie Clinică de la Universitatea Babeș-Bolyai și, din septembrie 2014, la Universitatea de Vest, Școala Doctorală de Psihologie. Beneficiază de cunoașterea multor sisteme de educație, cultură și sociale din UE. Publică în literatura științifică de profil prima lucrare de evaluare psihologică din România postcomunistă (1996), precum și o primă lucrare privind testarea proiectivă (2000). Ca rezultat al cercetărilor privind instrumentele de evaluare psihologică, construiește și publică primul instrument românesc de evaluare a personalității, ABCD-M, acreditat de Colegiul Psihologilor pentru utilizare publică.  Interesele de cercetare actuale se centrează pe psihologia analitică și relația psihoterapeutică. Este membră a Asociației Scriitorilor din România publicând mai multe volume de poezie, ultimul, Obiecte Stranii a apărut la Editura Eminescu din București.

Selecție din opere:

  • Complexele. Creativitate sau distructivitate?
  • Complexele în viața psihică. Normalitate și patologie
  • Relația psihologică cu copilul tău. Nevoia de atașament și iubire în viața copilului mic… și a noastră
  • Teorie și practică în psihodiagnoză. Fundamente în măsurarea psihologică. Testarea intelectului
  • Psihodiagnoza modernă; Chestionarele de personalitate

Accesați: Articole de studiu – personalități în psihologie