Meniu Închide

Mai mult decât IQ – Implicațiile autocontrolului asupra funcționării adaptative

Mai mult decât IQ – Implicațiile autocontrolului asupra funcționării adaptative

 

Ce înțelegem prin autocontrol

Nimic nu caracterizează mai bine dilemele existențiale decât conflictul dintre tentațiile de moment și scopurile noastre. Fie că este vorba de tentația de a mânca o prăjitură atunci când suntem la dietă sau tentația de a cheltui iresponsabil atunci când vrem să economisim, suntem mereu puși în situația în care trebuie să renunțăm la anumite gratificări imediate în favoarea unor recompense sau scopuri îndepărtate. Acest lucru presupune exercitarea autocontrolului, necesar inhibiției impulsurilor de moment și menținerii comportamentului orientat înspre scop. Într-o dilemă de autocontrol, există întotdeauna un conflict între două tendințe de acțiune posibile – una care corespunde unei tentații de moment și alta care corespunde unui scop distal valorizat. Practic, orice situație care reclamă rezistența în fața tentațiilor, perseverența în ciuda obstacolelor și amânarea unei gratificări imediate în favoarea uneia mai îndepărtate, necesită autocontrol.

De ce este important autocontrolul

Având în vedere rolul său, ne este ușor să ne dăm seama de ce această abilitate este atât de esențială pentru funcționarea adaptativă în toate aspectele vieții umane, rivalizând chiar cu inteligența generală și statutul socio-economic în prezicerea unor rezultate viitoare. Adaptarea psihologică, stabilitatea emoțională, succesul academic și profesional, sănătatea fizică și psihică, sunt doar câteva din caracteristicile persoanelor cu autocontrol crescut. În plus, aceste persoane demonstrează mai puține probleme de control al impulsului, cum ar fi mâncatul compulsiv, abuzul de substanțe și violența.

În mod surprinzător, capacitatea de autocontrol poate prezice o serie de consecințe încă din perioada preșcolarității. Valoarea sa predictivă a fost prima dată evidențiată de psihologul Walter Mischel într-un experiment inovativ în care le-a dat unor preșcolari cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani două alternative – să primească o bezea pe loc sau să aștepte o perioadă de timp și să primească două bezele, în loc de una (Mischel et al., 1989). Mischel a urmărit longitudinal acești copii și a observat că cei care au așteptat să primească două bezele au demonstrat abilități cognitive, sociale și emoționale superioare în adolescență, comparativ cu copiii care nu au reușit să își inhibe impulsul de a mânca prima bezea.

Ce este și mai interesant este faptul că 40 de ani mai târziu, adulții care au demonstrat abilități superioare de amânare a recompensei în copilărie au ajuns să aibă reușite academice și profesionale, statut socio-economic crescut, stimă de sine crescută, coping adaptativ în fața stresului, rate reduse de abuz de substanțe și indice de masă corporală scăzut. Ceea ce ne arată acest experiment este faptul că abilitatea de a inhiba răspunsuri ce produc consecințe pozitive imediate în favoarea unor consecințe pozitive amânate reprezintă un marker timpuriu important pentru dezvoltarea psihologică, socială și fizică pe termen lung.

Pe lângă aceste aspecte, importanța autocontrolului derivă și din faptul că deficitele la acest nivel sunt caracteristicile definitorii ale unor tulburări de atenție și comportament, precum ADHD și tulburările de conduită. Atunci când deficitele de autocontrol persistă și în perioada adultă, de regulă sunt asociate cu probleme de sănătate, probleme financiare, risc crescut pentru abuz de substanțe și rate crescute de criminalitate. De altfel, unul din cei mai buni predictori ai comportamentelor delincvente și criminale este deficitul de control al impulsurilor în copilărie.

Influențele biologice asupra dezvoltării autocontrolului

Și totuși, cum ajungem să dezvoltăm această abilitate indispensabilă pentru funcționarea noastră adaptativă? Dezvoltarea autocontrolului este un proces gradual, de durată și complex, care depinde de interacțiunea dintre dezvoltarea cerebrală, gene și mediu.

Cercetările ne arată că regiunile cerebrale implicate în autocontrol (ex. cortex prefrontal) sunt imature la naștere și nu sunt complet dezvoltate decât după vârsta de 20 de ani. Acest lucru ne ajută să înțelegem de ce copiii au, de exemplu, dificultăți în așteptarea rândului în timpul unui joc, deși cunosc regulile. Din cauză că regiunile cerebrale implicate în autocontrol nu sunt foarte dezvoltate, le este mai greu să se controleze, mai ales în situații cu încărcătură emoțională mare, în care, în general, autocontrolul descrește semnificativ.  Cunoscând aceste lucruri, ne este mai ușor să înțelegem limitele acestei abilități la copii și să ne setăm așteptări realiste în legătură cu nivelul de control pe care copiii pot să îl exercite la anumite vârste.

Chiar dacă în general nivelul acestei abilități este cel mai scăzut în perioada preșcolarității, există diferențe inter-individuale semnificative între copiii de aceeași vârstă, care sunt în mare măsură determinate genetic și care pot fi observate încă din primii ani de viață. Un semn universal al autocontrolului scăzut în primii ani de viață este accesul de furie. Deși majoritatea copiilor au ocazional accese de furie, copiii cu un autocontrol scăzut au astfel de ieșiri ce se caracterizează prin reacții emoționale și comportamentale negative de lungă durată, cu o apariție spontană și inexplicabilă, care apar în mai multe contexte. De regulă, acești copii au și niveluri mai crescute de agresivitate, hiperactivitate și impulsivitate.

Capacitatea de control continuă să se dezvolte pe parcursul copilăriei și adolescenței, însă nici adolescenții nu excelează atunci când vine vorba de controlul propriilor comportamente sau emoții impulsive. Autocontrolul chiar descrește într-o oarecare măsură în jurul vârstei de 11-12 ani, în parte din cauză că regiunile din creier implicate în căutarea senzațiilor, plăcerilor și recompenselor se dezvoltă mai repede decât regiunile de control. Astfel, adolescenții prezintă o responsivitate mai crescută la recompense și un interes pentru câștiguri imediate, acompaniate de un autocontrol mai redus, ceea ce ar putea explica deciziile riscante și comportamentele impulsive observate adesea la adolescenți.

Influențele mediului asupra dezvoltării autocontrolului

Deși autocontrolul nu ar fi posibil fără maturizarea cerebrală, influențele mediului joacă un rol la fel de important în dezvoltarea lui. Creierul în copilărie este foarte plastic, ceea ce înseamnă că putem să îl influențăm considerabil prin oferirea unor experiențe care să susțină dezvoltarea unor conexiuni în creier implicate în autocontrol.

În acest sens, experiențele din copilăria mică joacă un rol crucial în facilitarea acestei abilități, iar un rol deosebit de important îl joacă practicile parentale. Părinții cu disponibilitate emoțională pentru copiii lor, care sunt implicați, suportivi și responsivi la nevoile copiilor, dar care îi disciplinează și setează reguli și limite clare, au copii cu un autocontrol mai crescut. Oferirea de întăriri și încurajări verbale pentru comportamentele dezirabile, modelarea unor astfel de comportamente și încurajarea asumării unor responsabilități sunt alte câteva metode prin care părinții pot susține dezvoltarea autocontrolului.

Dincolo de practicile parentale, un mediu structurat, cu reguli și rutinele previzibile, atât acasă, cât și la școală, pot ajuta circuitele cerebrale implicate în autocontrol să se maturizeze mai repede. Chiar și sporturile reprezintă un prilej bun pentru dezvoltarea acestei competențe, deoarece sporturile sunt activități organizate, structurate și supervizate, care necesită disciplină și complianță cu regulile, oferind astfel ingredientele necesare dezvoltării controlului intern.

Chiar și în perioada adultă, autocontrolul poate fi dezvoltat prin angajarea frecventă în situații care necesită exercitarea acestei abilități. Asemeni unui mușchi care poate fi antrenat prin exerciții regulate, și autocontrolul poate fi antrenat prin exersarea lui în diverse situații. De exemplu, s-a arătat într-un studiu că persoanele care și-au folosit mâna nedominantă pentru a face activități uzuale (ex. spălat pe dinți) timp de 2 săptămâni au demonstrat un control mai bun al impulsurilor agresive ca răspuns la provocări (Denson et al., 2011). Ce putem să extragem din acest studiu este faptul că efortul conștient de a controla un proces automat într-o anumită situație ne poate ajuta să ne întărim capacitatea generală de control. Un alt studiu a arătat că fumătorii care și-au exersat această capacitate prin evitarea dulciurilor au avut mai mult succes în a renunța la fumat decât fumătorii care nu au evitat dulciurile (Muraven, 2010). Deci, se pare că gesturile mici de autocontrol pot duce la dezvoltarea autocontrolului la un nivel mai general.

Autocontrolul – între sub- și supra-control

Din cele prezentate până acum, este evident faptul că autocontrolul este o abilitate esențială pentru adaptarea cu succes la cerințele și provocările vieții, însă atunci când vine vorba de autocontrol, mai mult nu înseamnă neapărat mai bine. La fel ca și sub-controlul, supra-controlul ar putea să interfereze cu funcționarea adaptativă. Nivelurile prea crescute de autocontrol contribuie la patologii precum tulburarea obsesiv-compulsivă și anorexia nervoasă, unde problema rezidă în controlul exagerat asupra propriei persoane. Un nivel sănătos de autocontrol preupune exercitarea autocontrolului atunci când tentațiile de moment interferează cu scopurile noastre (ex. refuzarea unei petreceri în sesiune) și suspendarea autocontrolului atunci când momentul trebuie trăit (ex. propria zi de naștere).

Bibliografie

Casey, B. J., Jones, R. M., & Hare, T. A. (2008). The adolescent brain. Annals of the New York Academy of Sciences, 1124(1), 111-126.

Denson, T. F., Capper, M. M., Oaten, M., Friese, M., & Schofield, T. P. (2011). Self-control training decreases aggression in response to provocation in aggressive individuals. Journal of Research in Personality45(2), 252-256.

Duckworth, A. L., White, R. E., Matteucci, A. J., Shearer, A., & Gross, J. J. (2016). A stitch in time: Strategic self-control in high school and college students. Journal of educational psychology, 108(3), 329.

Mischel, W., Shoda, Y., & Rodriguez, M. I. (1989). Delay of gratification in children. Science, 244(4907), 933-938.

Mischel, W., Ayduk, O., Berman, M. G., Casey, B. J., Gotlib, I. H., Jonides, J., & Shoda, Y. (2010). “Willpower” over the life span: decomposing self-regulation. Social cognitive and affective neuroscience, 6(2), 252-256.

Moffitt, T. E., Arseneault, L., Belsky, D., Dickson, N., Hancox, R. J., Harrington, H., & Sears, M. R. (2011). A gradient of childhood self-control predicts health, wealth, and public safety. Proceedings of the National Academy of Sciences, 108(7), 2693-2698.

Muraven, M. (2010). Practicing self-control lowers the risk of smoking lapse. Psychology of Addictive Behaviors24(3), 446.

Ng-Knight, T., Shelton, K. H., Riglin, L., McManus, I. C., Frederickson, N., & Rice, F. (2016). A longitudinal study of self-control at the transition to secondary school: considering the role of pubertal status and parenting. Journal of adolescence50, 44-55.

Peake, P. K. (2017). Delay of Gratification: Explorations of How and Why Children Wait and Its Linkages to Outcomes Over the Life Course. In Impulsivity (pp. 7-60). Springer, Cham.

Tangney, J. P., Baumeister, R. F., & Boone, A. L. (2004). High self‐control predicts good adjustment, less pathology, better grades, and interpersonal success. Journal of personality, 72(2), 271-324.

Tarullo, A. R., Obradovic, J., & Gunnar, M. R. (2009). Self-control and the developing brain. Zero to three, 29(3), 31-37.

Weir, K. (2012). What You Need to Know about Willpower: The Psychological Science of Self-Control. Retrieved from http://www.apa.org/.

Liștea Raluca

Contact: ralucalistea@yahoo.com