Joi, 23 octombrie, de la ora 18:00, continuă seria de proiecții din cadrul programului FILM THERAPY FILM CLUB – FTFC

Joi, 23 octombrie, de la ora 18:00, continuă seria de proiecții din cadrul programului FILM THERAPY FILM CLUB – FTFC la Cinema Elvire Popesco

Close 2022 | Trailer

În cadrul celui de-al doilea eveniment are loc proiecția filmului CLOSE | APROAPE, regizat de Lukas Dhont, care va fi urmat de o discuție condusă de Monica Dan despre bullying și comunitatea LGBTQIA+.

FILM THERAPY FILM CLUB (FTFC) este un proiect dedicat implicării tinerilor și a publicului adult în discuții despre sănătatea mintală și probleme sociale, prin intermediul cinematografiei europene. Între octombrie 2025 și aprilie 2026, în fiecare lună, la Cinema Elvire Popesco vor avea loc proiecții de film urmate de discuții cu terapeuți.

Scopul proiectului este de a oferi spații de dialog cu efect terapeutic, de a crea oportunități de învățare și dezvoltare personală și de a construi relații durabile cu publicul tânăr. Filmele și discuțiile desfășurate pe 10 teme diferite, de-a lungul unui an, vor reaminti importanța cuvântului și a actului de a asculta și de a fi ascultat.

Inițiativa continuă proiectul „Rețete de film pentru sănătatea mintală”, implementat în Lituania în 2024 cu sprijinul programului Collaborate to Innovate, și își extinde acum impactul la nivel internațional, conectând cinematografia din Europa de Sud-Est și Europa Centrală.

Te invităm să citești anunțul complet disponibil pe https://www.facebook.com/events/