Joc – activitate fizică sau mentală fără finalitate utilă, căreia i te dedici din simplă plăcere. Pentru copil totul este joc: la început de tot el se joacă cu corpul său. Mai târziu îi face plăcere să reproducă elemente din mediul său (lătratul câinelui…) La 4-5 ani îşi imită anturajul (pe mamă, pe medic etc). După jocurile cu roluri, în care identificarea ocupă locul esenţial, urmează jocurile cu reguli (între 5 şi 7 ani), datorită cărora copilul trăieşte necesitatea convenţiilor. Dispreţuit altădată, jocul a fost reabilitat de psihologia contemporană şi de şcoala activă. Introducerea jocului în activităţile didactice îi dau şcolarului mic motivaţia de care are nevoie. În multe grădiniţe de copii, ca şi în unele şcoli primare, se utilizează elementele sonore şi cromatice ale materialului Montessori şi îndeosebi jocurile educative ale lui O. Decroly. În domeniul psihologiei se foloseşte jocul ca mijloc de investigaţie şi de tratament, în special la copii (marionete, modelaj), dar şi la adolescenţi şi adulţi.
Accesați: Dicționar de psihologie
