Te accept aşa cum eşti, atâta vreme cât nu va trebui să mă autodistrug pentru a te face fericit, pentru că, dacă fericirea ta este invers proporţională cu a mea, înseamnă că între noi ceva nu funcţionează aşa cum ar trebui.
Ce înseamnă aşadar o tipologie afectivă? Este un mod de a procesa informaţia emoţională: de a simţi, de a o evalua şi de a o încorpora în viaţa de cuplu.
Iubirea nu trebuie doar simţită, ci şi gândită.
Fericirea într-un cuplu survine atunci când te trezeşti în braţele persoanei pe care o iubeşti şi îţi dai seama că nicăieri în lume nu există altcineva mai potrivit pentru tine. Însă dacă ceea ce cauţi este, de fapt, un partener ieşit din comun şi înzestrat cu calităţi nemaiîntâlnite, narcisiştii vor fi slăbiciunea ta.
Nu trebuie să ignorăm nici faptul că mintea, la fel ca şi corpul, se obişnuieşte cu greul şi că, prin autoiluzionare, putem ajunge să vedem lumina acolo unde se află numai întuneric. Unii optimişti îşi asumă rolul de ”educator emoțional” şi încearcă să îl scoată pe narcisist din universul lui, în care el e rege, şi să îi tempereze egoul.
Visul oricărei persoane care se simte incompetent este să aibă alături pe cineva care să îi rezolve problemele într-o manieră atentă şi eficace. Tipul perfecţionist îi atrage pe cei care se simt inutili, la fel cum polenul atrage albinele. Cum să rezişti cuvintelor magice ale unui bun obsesiv? ”Nu-ţi face griji, las-o în seama mea” sau ”Mă ocup eu, ai încredere în mine”. Problema apare abia mai târziu, atunci când bucuria şi uşurarea se transformă în control şi contabilitate.
Toţi psihologii avertizează asupra faptului că demnitatea şi stima de sine nu sunt negociabile, pentru că până şi iubirea are limite. Tu hotărăşti.
Atât în viaţă, cât şi în dragoste, uneori speranţa este prima la care trebuie să renunţi.
Să fii modest înseamnă să fii conştient de propria insuficienţă. Ar trebui să practici această virtute şi să o incluzi în schema ta de gândire. Nu-ţi face griji, aceasta nu are nimic de-a face cu subaprecierea şi cu un nivel scăzut al stimei de sine. Cel modest, pur şi simplu nu îşi supralicitează calităţile şi nici nu se făleşte cu ele, nu le afişează şi nici nu reproşează altora lipsa lor, ci şi le trăieşte şi se bucură de ele fără să dea prea mare importanţă gurii lumii.
Descriere CIP a Bibliotecii Naţionale a României: Riso, Walter, Iubiri toxice: cum să le recunoaştem şi cum să le înfruntăm / Walter Riso, trad. Dorina Maria Ivan, Bucureşti, Ed. ALL, 2012
Accesați: Cărți care au schimbat percepțiile unor generații întregi