Sari la conținut

Iubirea, atracție interpersonală și gelozia

Iubirea, atracție interpersonală și gelozia

Onofrei Anca-Gabriela

Încă din Antichitate, omul are nevoie de ceilalți și se leagă intrinsec de aceștia prin satisfacerea nevoii de siguranță și protecție, dorința de a-și menaja eforturile. Preocupările psihologiei sociale de a oferi explicații fenomenului atracției interpersonale marchează trecerea de la psihologia clasică la cea modernă. Cercetările s-au concentrat asupra afilierii și condițiilor care determină nevoia acută a indivizilor de a se afilia celorlalți (Chelcea & Chelcea, 1983).

Schachter (1959) a realizat un experiment pentru a compara nevoia de afiliere în condiții normale și nevoia de afiliere în condiții de stres. Astfel, Schachter afirmă că prezența altora este de dorit în condiții de anxietate din două motive:

  • prezența altora produce o reducere a anxietății, generând confort, consolare
  • ceilalți ne oferă informații despre ce să așteptăm și cum să acționăm în situația nou creată

Homans (1950) afirma că indivizii conlucrează mai bine când sunt în fața unui pericol extern și că reușita operațiunilor într-un mediu primejdios duce la creșterea sentimentelor de prietenie între membrii grupului.

Iubirea

Ivan (2009) consideră că dragostea este capacitatea cuiva de a cuceri emoțional pe altcineva, în cel mai puternic sens, de a pătrunde în lumea mai mult sau mai puțin stabilă a obișnuințelor, sentimentelor, opiniilor și comportamentelor acestuia.

Este o modalitate fundamentală de întâlnire, fuzionare și transgresare a psihologiei celor două sexe, o comunicare simultan sexuală, psihologică și spirituală (Ivan, 2009). Iubirea se concentrează asupra valorilor personale pozitive.

Sindromul dragostei romantice = idealizarea celui iubit (uneori până la „orbire”); concepția „unul (una) și numai unul (una)”, marea iubire însemnând credința în formula „până la moarte”; dragostea învinge toate celelalte; lăsarea în voia emoțiilor personale, aproape totul în comportament fiind colorat de haloul marii pasiuni; asociată cu dragostea la prima vedere; ceea ce seamănă, conform unor clasificări recente, cu dragostea pasională (Iluț, 2009).

Stenberg (2010) sugerează un model explicativ al iubirii, considerând că diferitele tipuri de iubire pot fi grupate de-a lungul a trei caracteristici: intimitate, pasiune și implicare (imag. 1)

Imag. 1. Triunghiul iubirii imaginat de Robert Stenberg (2010)

  • Atracția sau plăcerea (liking) – caracterizată prin creșterea intimității, dar nu a pasiunii și a responsabilității
  • Iubirea nebună (infatuated love) –  pasiune lipsită de intimitate și angajare
  • Iubirea loială (empty love) – caracterizată prin responsabilitate, dar nu și prin pasiune sau intimitate
  • Iubirea romantică (romantic love) – pasiune și intimitate, fără asumarea responsabilităților, ca în cazul iubirilor extramaritale
  • Iubirea camaraderie (companionate love) – cei doi experimentează intimitatea și creșterea responsabilităților, dar nu și pasiunea
  • Iubirea iluzorie  (fatuous love) – caracterizată prin pasiune și angajare, dar nu prin intimitate, ca în cazul dragostei la prima vedere
  • Iubirea deplină (consummate love) – cei doi experimentează atât pasiunea, cât și responsabilitatea și intimitatea

Condiții pentru a experimenta dragostea romantică:

  • Trebuie să înveți că acest lucru există
  • Prezența unui „obiect” corespunzător asupra căruia să fie transferată starea emoțională
  • Nebunia iubirii – există un ansamblu emoțional care este interpretat și etichetat ca fiind iubire, astfel că iubirea romantică reunește aspecte ale situației prezente care au fost apriori definite ca fiind asociate cu o anume stare emoțională (Stenberg, 1986).

Teorii explicative ale iubirii

Teoriile iubirii sunt în strânsă legătură cu atașamentul produs în prima etapă a vieții.

1.Teoria imprimării (Lorenz, 1963) explică trecerea de la atașamentul matern la iubirea de celălalt. Expunerea la stimuli mobili, în perioada de început a vieții, va crea atașament. Nevoia de afiliere a copilului se formează printr-un proces de imprimare, în care răspunsurile sale sociale primare (zâmbet, gângurit) sunt produse de reacție la stimuli mobili.

2.Teoria iubirii condiționate (Dollard & Miller, 1950) susține că ori de câte ori copilul este hrănit de mama sa, învață să o asocieze căldurii și sentimentelor plăcute.

3.Teoria celor 3 factori ai iubirii (Hatfield & Walster, 1981), există trei factori care sunt responsabili pentru experiența iubirii:

  • Expunerea culturală – un individ trebuie să fie expus de la o vârstă timpurie ideii de iubire și de a fi îndrăgostit
  • Excitarea fiziologică – excitarea sexuală (în sens fiziologic) la un moment dat
  • Existența unui obiect adecvat de iubire – o persoană atractivă, de sex opus (de obicei) și de vârstă similară.

Atracția interpersonală

Atracția interpersonală este în strânsă legătură cu proximitatea; tindem să fim prieteni cu cei care locuiesc aproape de noi. Proximitatea și afinitatea se află într-un raport dialectic: ne plac cei care ne sunt aproape sau, dimpotrivă, tindem să ne apropiem de cei pe care-i iubim (Ivan, 2009). Proximitatea a fost pusă în legătură cu fenomenul expunerii repetate pentru a explica relația cu atracția interpersonală: expunerea repetată la orice stimul este suficientă pentru a crește evaluarea pozitivă a stimulului respectiv (Ivan, 2009).

Atracția interpersonală poate apărea pe fondul recompensării reciproce. Cineva poate deveni atras de altcineva ca o consecință a descoperirii faptului că cealaltă persoană îl place, astfel intervine sporirea încrederii în sine. Există numeroase motive pentru care atracția nu este întotdeauna urmată de atracție, cum ar fi: imagine de sine negativă, neîncredere în sine, prejudecăți, etc.

Teorii explicative

1.Modelul echilibrului – părțile implicate vor încerca să înlăture dezechilibrul și să instaureze echilibrul afectiv

2.Modelul amplificativo-afectiv

  • Îi preferăm pe oamenii care ne ajută să menținem o părere bună despre noi înșine prin furnizarea de motivații amplificative
  • Lăudarea planurilor sau realizărilor noastre, încurajare

3.Modelul recompensei – adesea preferăm persoanele pe care le asociem cu recompense sau o persoană care este asociată cu un sentiment plăcut

4.Modelul echității

  • balansarea costurilor și profiturilor pe care le au partenerii
  • satisfacția relației este mai mare dacă fiecare membru participă în mod echitabil la construirea relației din punct de vedere al costurilor și beneficiilor

Similaritatea și atracția interpersonală sunt dependente una de alta. Conform ipotezei similarității, îi alegem pe cei care au atitudini, valori, interese similare nouă. Atracția reciprocă se explică prin aceea că similaritatea structurilor psihice facilitează comunicarea. Similaritatea în relațiile interpersonale satisface trebuința de competență a individului. Aceleași opinii, atitudini, convingeri întâlnite la o altă persoană întăresc încrederea în propriile opinii, valori și expectanțe (Ivan, 2009).

Tipuri de similaritate

  • Similaritate fizică – primele criterii sesizate și sesizabile în ceea ce privește relaționarea cu celălalt sunt de natură psihomorfologică
  • Similaritatea caracteristicilor sociale – proveniență familială (nivelul educațional, statut social), afiliere religioasă, petrecerea timpului liber, obiceiuri, etc.
  • Similiaritatea în inteligență și educație – în cercetări s-a obținut o corelație semnificativă între nivelurile de inteligență ale soților și soțiilor
  • Similaritate comportamentală – din studii s-a observat că ne plac cei care au atitudini similare nouă
  • Similaritatea personalităților – oamenii tind să-i placă pe cei care au caracteristici similare lor datorită unor tendințe narcisiste care-i fac să iubească în altul ceea ce văd în ei înșiși

Gelozia

Când cineva percepe o rivalitate față de sentimentele celui de care se simte atras, acest timp de amenințare cauzează o suferință dublă: pierderea recompensării oferită de relație și scăderea încrederii în sine (Ivan, 2009). Gelozia implică un flux de gânduri neplăcute, sentimente, comportamente, anxietate, frică, durere, neliniști.

George White a realizat un studiu în rândul studenților americani în urma căruia a reieșit că indivizii încearcă în mod deliberat să provoace gelozia partenerului prin: vorbe despre atracția lor față de alte persoane, flirturi, ieșiri cu alte persoane. Motivul acestor comportamente este de a testa relația cu partenerul, având rol funcțional, mai ales în perioada de început a relației (face parte dintr-un joc de putere, în care fiecare partener încearcă să se prezinte celuilalt mai atractiv).

Concluzii

Iubirea, atracția interpersonală și gelozia, concepte din psihologia socială, ce stau la baza formării indivizilor în societate, constituie aspecte fundamentale în înțelegerea reacțiilor indivizilor și a modului în care aceștia acționează. Fără iubire, omul nu ar putea evolua, iubirea nu poate apărea fără atracție interpersonală și nu poate evolua fără o gelozie constructivă, astfel, cele trei concepte se află într-o relație de dependență.

Bibliografie

Chelcea, S. & Chelcea, A. (1983). Eu, tu, noi. Viața psihică – ipoteze, certitudini. Editura Albatros.

Dollard, J. & Miller, N.E. (1950). Personality and psychotherapy.  McGraw-Hill.

Hatfield, E., & Walster, G. W. (1981). A new look at love. Addison-Wesley.

Homans, G. (1950). The Human Group. Harcourt, Brace and Company.

Iluț, P. (2009). Psihologie socială sau psihosociologie: teme recurente și noi viziuni. Editura Polirom.

Ivan, L. (2009). Atracția interpersonală: afilierea, iubirea și gelozia. In Duduciuc, A., Ivan, L. & Chelcea, S. (eds.). Psihologie socială. Studiul interacțiunilor umane. (p. 182). Editura Comunicare.ro.

Lorenz, K. (1935). Der Kumpan in der Umwelt des Vogels. Der Artgenosse als auslösendes Moment sozialer Verhaltensweisen. Journal für Ornithologie, 83, 137–215.

Schachter, S. (1959). Anxiety and Affiliation. In Schachter, S. (ed.). The psychology of affiliation. (p. 315). Stanford Univerisity Press.

Sternberg, R. J. (1986). A triangular theory of love. Psychological Review, 93(2), 119–135.

Despre autor

  • Numele meu este Onofrei Anca-Gabriela, sunt licențiată în psihologie
  •  În prezent urmez cursurile masterelor: Psihologie aplicată în domeniul securității naționale și Evaluare și intervenție psihologică în domeniul educațional, din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București
  • Arii de interes: psihologie clinică, psihologie organizațională, consiliere școlară, cercetare științifică
  • Cum m-aș descrie în 5 cuvinte? Ambiție, perseverență, încredere, responsabilitate și emoție.