Intimitatea la tineri – provocări și soluții

Intimitatea la tineri – provocări și soluții

Psiholog clinician și Psihoterapeut Elena – Iulia Petrone

Cuvinte cheie: Relații de cuplu, Satisfacție în cuplu, Sporirea intimității

În perioada tinereții, relațiile de prietenie și de iubire au un loc aparte, perioada tinereții fiind cea în care se pun bazele formării unei familii, cuplurile dau naștere copiilor, iar partenerii devin părinți. Tot în această perioadă, tinerii se confruntă cu experiența alegerii profesiei, angajarea pe piața muncii. Perioada tinereții este o etapă în viața omului când se produce maturizarea, tinerii se despart de părinți, își construiesc o viață independentă de cea a familiei de origine, își găsesc un loc de muncă, își construiesc o familie. În planul sexualității, stadiul în care se află tinerii, respectiv cel genital, cunoaște cel mai înalt stadiu de dezvoltare. (Golu, 2010)

Așa cum au arătat și studiile, atașamentul la adult se modelează în cadrul experiențelor relaționale și intime. Așa cum a asumat și Wallin (2010), atitudinea față de experiență este mult mai importantă decât trecutul relațional al individului, cu alte cuvinte este necesar să acordăm atenție dezvoltării sinelui prin angrenarea în relații.

În contextul relațional, individul crește, se dezvoltă, dobândește noi modalități de relaționare și de raportare la ceilalți, „se transformă”. (apud Wallin, 2010)

Ce este intimitatea și de ce este așa importantă în această etapă de dezvoltare?

Intimitatea este o stare interpersonală de apropiere afectivă prin care partenerii pot intra în spațiul personal al celuilalt, fără ca celălalt să simtă disconfort. (VandenBos, 2020)

Așa cum este descrisă în studiile lui Erikson, perioada tinereții traversează stadiul intimității versus izolării. Acest stadiu începe din perioada adolescenței târzii și se continuă cu găsirea unui partener, întemeierea unei familii. În această perioadă, e important ca tinerii să învețe să împărtășească, fără a se pierde pe sine. (VandenBos, 2020)

Pentru a putea vorbi despre intimitate, e nevoie să vorbim despre împlinirea nevoilor emoționale în relații. Pentru a fi cu adevărat împliniți, nu e suficient să avem o relație, ci să ne hrănim din și prin relații.

Macnab consideră că intimitatea presupune 4 ingrediente de bază. Acestea sunt: ieșirea din tine, pentru a face ceva care să te facă să fii parte din altă persoană, construirea unei legături între tine și celălalt, un anumit grad de exclusivitate și izolare (dezvăluirea doar a anumitor părți ale eului tău) și crearea unor presupuneri asociate cu relația intimă.

Intimitatea este atunci când partenerii fac și spun lucruri bazate pe tandrețe, empatie și încredere, atunci când partenerii sunt sinceri unul cu celălalt și dezvăluie mai multe despre ei înșiși, atunci când cei doi ajung să se bazeze unul pe celălalt, când își manifestă afecțiunea unul față de celălalt.

Ingredientul de bază este afecțiunea

Willard (2011) este de părere că orice interacțiune în cuplu ar trebui să conțină cuvinte și gesturi tandre, iar o sursă de insatisfacție sexuală poate apărea și pe fondul lipsei de afectivitate manifestat față de partener/parteneră.

Manifestarea afecțiunii față de femeie este o condiție ca femeia să se simtă emoțional legată de partenerul ei, înainte de a face dragoste cu el.

Comunicarea în cuplu

Plecând de la afirmația: Comunicarea este sângele unei relații. (Nuță, 2006, pg. 138), deducem incontestabila importanță a acesteia în relațiile de cuplu.

Comunicarea este o componentă importantă în toate tipurile de relații, mai ales în relațiile de iubire.

Prin cumunicare, îi dezvăluim partenerului/partenerei propriile noastre nevoi și sentimente, îl invităm să ne asculte și ne dezvăluim lui. Comunicarea este bună atunci când celălalt se străduiește să înțeleagă mesajul transmis de partener, fără a-l judeca.

În plus, pentru a atinge satisfacția în cuplu, este nevoie de o bună comunicare și de satisfacție în planul sexualității. Studiile arată că o comunicare bună este un predictor al satisfacției maritale. Dacă există dificultăți de comunicare în interiorul cuplului, iar partenerii cuplului sunt satisfăcuți din punct de vedere sexual, ei vor avea o satisfacție maritală ridicată. (Mureșan, 2013)

Comunicarea înseamnă și onestitate. Să fii dispus să te dezvălui celuilalt, să ai încredere să împărtășești cu celălalt și părțile bune și pe cele mai puțin plăcute, înseamnă să comunici autentic. Dacă încerc să ascund anumite comportamente care știu că nu plac partenerului, doar pentru a-i crea acestuia o imagine favorabilă, acesta nu va lua contact cu sinele meu real, prin urmare va ajunge să iubească imaginea pe care eu i-am creat-o despre mine. Cu alte cuvinte, nu am o relație adecvată cu tine dacă țin ferecate porțile universului meu și nu îți permit să mă cunoști.(Nuță,2002, pg. 64)

Împlinirea sexuală

Atât bărbații, cât și femeile simt nevoia împlinirii nevoilor sexuale în relație.

Pentru a se bucura de intimitate sexuală, partenerii au nevoie să își dezvoltate capacitatea de a primi și de a oferi afecțiune fizică. Totodată, pentru a se simți apropiați emoțional și sexual, e nevoie ca partenerii să își arate vulnerabilitățile. Dezvăluirea temerilor partenerului/ partenerei poate crea o conexiune emoțională, iar abilitatea de a crea apropiere face ca viața sexuală să se îmbunătățească. (Johnson, 2017)

Mai mult decât atât, o relație sexuală sănătoasă nu exclude alte aspecte ale vieții lor, intimitatea sexuală se îmbină cu intimitatea emoțională. Împlinirea sexuală presupune ca partenerii să comunice unul cu celălalt despre emoțiile lor, despre gândurile și dorințele lor sexuale, pentru ca ulterior, să se poată bucură de sexualitatea lor. Pentru a putea simți împlinire sexuală, e necesar ca partenerii să aibă anumite calități: deschidere și lipsa defensivei (să fii dispus/ă săprimeaști feedback din partea partenerei/partenerului, indiferent de natura lui), onestitate și integritate (să fie o congruență între ceea ce spun și ceea ce fac), respect pentru partener ca individ separat de relația de cuplu, empatie, compasiune și înțelegere, capacitate de a da și de a primi dragoste, afecțiune și sex, capacitatea de a fi vulnerabili. (Acriș, 2013)

Dizarmonii ale vieții în doi

Există probleme care apar în cuplu din lipsa de comunicare sau din dorința de a avea mai multă libertate. Fie că este vorba de bărbați, fie că este vorba de femei, aceste probleme apar și sunt resimțite la nivelul relațiilor de cuplu, afectând armonia și echilibrul relației. Există momente când fiecare este nemulțumit de ceva la partener. Este așadar important să fim conștienți de necesitatea comunicării cu partenerul a nemulțumirilor, a lucrurilor care ne deranjează tocmai pentru o bună funcționare a relației de cuplu și pentru a preveni agravarea problemelor.

În tratarea dizarmoniilor intră și lipsa de interes, care se manifestă mai mult ca o cauză a apariției disensiunilor.

În strânsă legătură cu lipsa de interes, se află comportamentele diferite de rezolvare a problemelor la bărbați și femei. În timp ce femeile vorbesc despre probleme lor cu surorile, prietenele, vecinele, bărbații au o altă abordare: aceștia consideră că trebuie să-și rezolve singuri problemele și deseori se prefac că nu le au, ignorându-le. (Mitrofan & Ciupercă, 2002)

Factorii care ucid intimitatea sunt: presiunile financiare, multe responsabilități, lipsa momentelor de relaxare, stresul de la job, lipsa timpului, a energiei și a intimității. (Wilson & Wilson, 2012)

Acțiuni concrete care pot duce la sporirea intimității în cuplu:

  • Respectați-vă promisiunile pe care le faceți;
  • Respectați și sărbătoriți aniversarea relației;
  • Explicați partenerei/partenerului care sunt nevoile dvs în relație;
  • Discutați onest cu partenerul dvs, nu evitați anumite discuții inconfortabile;
  • Realizați activități fizice împreună cu partenerul;
  • Lucrați cu emoțiile care vă produc disconfort și care vă fac să nu reușiți să comunicați deschis cu partenerul (emoțiile negative precum: mânia, resentimentele, disprețul, rușinea cu privire la sexualitatea dvs. ucid intimitatea).

Bibliografie

Acriş, C. (2013). Cuplul în impas: repere teoretice şi aplicative. Editura Sper.

Golu, F. (2010). Psihologia dezvoltării umane. Editura Universitară.

Johnson, S. (2017). Hold Me Tight.

Macnab, F. Dorința sexuală.

Mitrofan, I., & Ciupercă, C. (2002). Psihologia şi terapia cuplului. Editura Sper.

Nuță, A. (2002). Suprafața și adâncimile cuplului. București: Editura Sper.

Nuţă, A. (2006) Psihologia cuplului, Editura SPER, colecţia Alma Mater.

VandenBos, G. (2020). Dicționar de psihologie clinică. Editura Trei.

Wallin, D. J., & Dumitrescu, M. (2010). Ataşamentul în psihoterapie. Editura Trei.

Willard, F. (2011). Nevoile lui, nevoile ei, Editura Almatea.

Wilson, V., & Wilson, J. (2012). Terapie sexuală pentru cuplu. Editura Litera.