Influența tehnicilor de relaxare asupra emoțiilor pozitive

Influența tehnicilor de relaxare asupra emoțiilor pozitive

Necula Cristina-Nicoleta

Introducere

În ultima perioadă, tot mai mulți cercetători din domeniul psihologiei abordează tema emoțiilor pozitive, astfel acestea au devenit un subiect de mare importanță. Conceptul de emoții pozitive a apărut odată cu definirea psihologiei pozitive, introdusă în anul 2000 de către președintele American Psychological Association, Martin Seligman, în Introducerea ediției speciale din ianuarie a revistei American Psychologist. Acesta susținea că psihologia pozitivă este reprezentată de o oportunitate remarcabilă de a face lucrurile în mod diferit, de a pune întrebările care merită adresate despre condiția umană și despre societate și care oferă răspunsurile adecvate (Seligman, 2002). S-a demonstrat că deși emoțiile pozitive sunt printre cele mai frecvente experiențe umane, ele au devenit obiect de studiu recent, deoarece relevanța lor nu este clară, cel puțin nu ca a emoțiilor negative, care sunt importante atât din punct de vedere clinic, cât și sub aspect motivațional (David, 2017). În consecință, a apărut un nou model de emoții care să descrie forma și funcția unui subset de emoții pozitive, printre care bucurie, interes, fericire, admirație, speranță, iubire, calm, recunoștință, mulțumire. Acest model nou exprimă faptul că emoțiile pozitive îmbunătățesc lărgirea repertoriului momentan de acțiune al gândirii unui individ, care la rândul său este relaționat cu îmbunătățirea resurselor fizice, intelectuale sau sociale ale individului. De aceea, atunci când se confruntă cu probleme de viață, cei care trăiesc și emoții pozitive găsesc mai mult sens în problemele cu care se confruntă. Teoria și constatările susțin că această capacitate de a explora și experimenta emoțiile pozitive poate fi o forță fundamentală umană centrală pentru înflorirea și extinderea studiului umanității (Fredrickson, 1998). Experiențele emoțiilor pozitive sunt esențiale pentru natura umană și contribuie bogat la calitatea vieții oamenilor (Diener & Larsen, 1993; Myers & Diener, 1995). Cercetări anterioare susțin că o viață emoțională echilibrată este la fel de importantă pentru indivizi precum o dietă sănătoasă, exerciții fizice realizate des, alcool sau alte plăceri. Un stil de viață sănătos este un instrument foarte util pentru prevenirea amenințărilor inevitabile pentru sănătate și pentru supraviețuirea omului modern. Așadar, oamenii de știință au descoperit că asemenea unei diete echilibrate, menținerea unei capacități pozitive întărește sistemul nostru imunitar, însă totodată lărgește și gândirea noastră pozitivă, astfel devenim mai motivați, în acest mod intensificându-se emoții pozitive precum calmul, mulțumirea, chiar fericirea (Ciomag, 2016).

Având în vedere cele menționate mai sus, putem constata că există dovezi și motivații pentru cercetarea relației dintre tehnicile de relaxare și emoțiile pozitive. Astfel, scopul acestui studiu a fost acela de a identifica și examina măsura în care tehnicile de relaxare se află în legătură cu determinarea apariției emoțiilor pozitive. Bazat pe studiile anterioare, ne așteptăm ca între tehnici de relaxare și emoții pozitive să existe o asociere, nivelul apariției de emoții pozitive fiind influențat în mare măsură de aplicarea unor metode de relaxare asupra unor subiecți.

Capitolul 1. Aspecte teoretice

În perioada contemporană, un rol important pentru o viață cât mai sănătoasă a unui individ o reprezintă tehnicile de relaxare. Din acest motiv, un număr vast de cercetători în psihologie, dar și din alte domenii, precum cei din științele sociale, au abordat acest subiect pentru a-i defini atât obiectivele, cât și finalitatea, rolul acestor tehnici. Au fost descoperite extrem de multe modalități de relaxare, care pot fi adaptate pentru fiecare individ. Unele tehnici de relaxare nu se potrivesc unui anumit tip de personalitate, însă altei tipologii este foarte posibil să i se potrivească, să aibă beneficii asupra acestei persoane. Câteva tehnici de relaxare vor fi menționate pe parcursul lucrării, acestea fiind asociate cu realizarea unor experiențe ce conduc la trăirea unor emoții pozitive. Tehnicile de relaxare cele mai frecvente sunt reprezentate prin unele stări de conștiință modificată. S-a demonstrat că stările de conștiință prezintă „configurația elementelor componente ale conștiinței (psihologice sau neurologice), așa cum se prezintă ea la un moment dat și pentru o perioadă determinată de timp” (Zlate, 2009). Astfel de stări de conștiință modificată sunt: starea de veghe, vise, somn, extaz, ultima fiind prezentă în marile inspirații contemplative (Anne Chassaing, 1977 citat în Zlate, 2009). Printre cele mai frecvente stări de relaxare găsim tehnici terapeutice, cum ar fi meditația, hipnoza sau unele substanțe psihoactive. O modalitate de relaxare s-a demonstrat a fi amnezia sensitivo-motorie, un program de reeducare neuro-motorie. Programul de exerciţii pentru atenuarea sau vindecarea amneziei senzitivo-motorii se bazează pe studii prezentate pentru prima dată în SUA. Cercetătorul propune tehnici care sunt capabile să antreneze modificări în zonele senzitivo-motorii ale scoarţei cerebrale, ducând la un control mai bun al sistemului neuromioartrokinetic. „Programul este orientat spre antrenarea modificărilor din zonele senzitivo-motorii ale scoarţei cerebrale pentru a păstra controlul pe care persoana îl exercită asupra sistemului neuromuscular. Din moment ce se adresează creierului, aceste exerciţii trebuie făcute cu maximum de participare conştientă şi concentrare. Este vorba despre un antrenament progresiv centrat pe zonele corpului atinse de ASM. Primele patru exerciţii pregătesc la sensibilizarea şi la controlul muşchilor regiunii centrale a corpului (CGG). Următoarele două seturi se adresează zonelor periferice: coloana cervicală, membre, iar ultimele două seturi de exerciţii acţionează asupra a două funcţii principale: respiraţia şi mersul, tipic afectate de amnezia senzitivomotorie˝ (Feldenkrais, 1975 citat în Șerbescu, 2008). Hipnoza este una dintre cele mai complexe tehnici de relaxare. Acest fenomen a fost pus multă vreme în domeniul magiei pentru că fascinează prin inedit, fiind introdusă în rândul fenomenelor parapsihologice, cât și în rândul celor patologice. „Hipnoza reprezintă o manifestare conștientă și inconștientă, de detașare și de atașare, de comportament simulat și autentic în același timp˝ (Gheorghiu, 1977 citat în Zlate, 2009). Hipnoza a fost definită atât ca stare, dar și ca nonstare. Astfel, cercetătorii care susțin hipnoza ca stare, o mențin ca inductoare a unei stări unice de conștiință, pe când teoreticienii nonstării susțin că hipnoza nu este o stare fiziologică distinctă, aceștia considerând că importantă este puterea și calitatea influenței sociale a hipnozei și nu transa stării modificate de conștiință (Kassin, 1995 citat în Zlate, 2009). Michaux a demonstrat existența a patru tipuri de reprezentări sociale ale hipnozei, și anume: forma somnambulică; forma pseudoletargică, caracterizată prin pasivitate mare care limitează oarecum sugestibilitatea persoanei aflată în transă; forma cataleptică, caracterizată prin capacitatea de expresie verbală și menținerea tonusului motor; forma letargic-trează, individualizată prin păstrarea nivelului ridicat de activitate conștientă. Astfel, autorul a constatat că „între fenomenul real al hipnozei și reprezentarea lui socială există un mare decalaj” ( Michaux, în Chertok, 1984, citat în Zlate, 2009). Hipnoza este un fenomen complex, concomitent constând într-o interacțiune socială între subiect și hipnotizator și o stare de conștiință modificată care implică mecanisme cognitive de bază care stau la baza percepției, memoriei și gândirii. În acest studiu a fost abordată problema relației de hipnoză și sugestie și modul în care acestea sporesc experiențele emoționale. Hilgard a demonstrat că hipnoza reflectă activarea funcționării sistemelor de control cognitiv subordonat într-o ordine ierarhică. Potrivit teoriei de neodisociere a lui Hilgard, atunci când sugestia hipnotică devine operantă, comportamentul sugestiv este caracterizat de o influență redusă a controlului și voinței executive și de o activitate sporită a sistemelor de control subordonate, astfel că activitatea automată produce răspunsul sugerat. Rezultatul este o diviziune a conștiinței, adică sistemul executiv de control devine ignorant față de activitățile intenționate efectuate de sistemul subordonat și, prin urmare, trăiește aceste activități ca involuntare. Acest model presupune că hipnoza modifică funcționarea cognitivă normală și că o astfel de modificare este reflectată în ambele comportamente și experiențe, de exemplu în amnezie, precum și în funcțiile psihofiziologice. Kihlstrom, în revizuirea articolului privind „inconștientul cognitiv”, definește fenomenele de hipnoză ca o categorie de „cunoștințe declarative subconștiente” și invocă acest concept de fenomene de disociere. În anumite fenomene de hipnoză în care disocierea funcționează, reprezentările mentale pe deplin activate de intrările perceptuale sunt rezidente în memoria de lucru și, prin urmare, sunt disponibile pentru introspecție, însă par a fi temporar părăsite și inaccesibile pentru conștientizarea acestora (Hilgard, 1986 citat în De Pascalis, Ray, Tranquillo, D’Amico, 1997). O varietate de studii s-a concentrat asupra diferențelor specifice în timpul procesării emoționale. S-a demonstrat că folosind activitatea alfa, se realizează o activare mai mică a activității alfa în partea frontală dreaptă și în zona temporală anterioară și o activare relativă a emisferei stângi față de cele asemănătoare. În experimente în care subiecții au folosit o procedură de inducere a dispoziției emoționale pentru a reaminti afecțiunile exterioare emoționale (triste, fericite, de depresie sau emoții sexuale) a existat o activare a regiunii parietale. Stenberg, în 1992 a constatat o creștere a activității theta în regiunea frontală dreaptă în timpul rechemării evenimentelor plăcute și neplăcute. Ray și Cole, 1985 au angajat subiecți în sarcini emoționale pozitive și negative, care necesită o atenție internă și externă atențională. Ei au descoperit că o activitate abundentă a timpului beta 16 a fost asociată cu o activitate pozitivă în comparație cu sarcinile emoționale negative. Rolul asimetriei emisferice în procesarea emoțională este în general acceptată, dar nu este încă clar cum contribuie fiecare emisferă la generarea stării emoționale (Ray & Cole, 1985, Sternberg, 1992, citat în De Pascalis et al., 1997). Subiecții au primit toate detaliile despre sesiunea experimentală, inclusiv despre echipamentul de monitorizare psihofiziologic. „Nici ipotezele experimentale specifice, nici nivelul lor de hipnotizabilitate nu au fost discutate cu subiecții. Sesiunea experimentală a fost efectuată între orele 15:00 și 18:30. După ce electrozii erau atașați, fiecare subiect se așeza într-un fotoliu confortabil, într-o cameră slab atenuată. În timpul sesiunii experimentale, hipnotizatorul și subiectul au fost în contact cu un alt experimentator prin intermediul unui sistem de interfonie. Hipnotizatorul acestei sesiuni a fost o femeie, dar nu aceeași persoană care anterior a evaluat susceptibilitatea și sugestibilitatea hipnotică a tuturor subiecților. După o perioadă de relaxare de 2 minute, înregistrările fiziologice au început cu două perioade de repaus timp de 1,5 minute, unul cu ochii închiși și unul cu ochii deschiși. După administrarea unei inducții hipnotice înregistrate pe bandă, incluzând SHCS, două baze suplimentare de relaxare de 1,5 minute cu ochii deschiși și ochii închiși. După această perioadă, subiectului i s-a spus să-și țină ochii închiși și să-și amintească din memorie unul din cele trei evenimente emoționale în care a experimentat fericirea, tristețea, sau evenimente de relaxare neutre descrise anterior. Hipnotizatorul a subliniat că memoria emoțională ar trebui să fie experimentată cu imagini puternice vizuale și sentimente emoționale ca în realitate. Fiecare sarcină emoțională a durat 2 minute. Fiecare perioadă de emoționalitate a fost precedată de o perioadă de odihnă de 1 minut. După ce aceste trei sarcini au fost finalizate, se deschid ochii. Ordinea liniilor de bază și a sarcinilor emoționale a fost contrabalansată între subiecți. Astfel, rezultatele studiului prezent demonstrează că există modele distincte ale EEG în rândul liniilor de bază care caracterizează subiecții hipnotizabili înalți și mici și îi diferențiază de cei susceptibili de înaltă și inferioară hipnotizare. În al doilea rând, așteptările au fost ca emoționalitatea să fie experimentată mai puternic de către persoane cu înaltă hipnotizare comparativ cu indivizii cu risc scăzut de hipnoză. În ceea ce privește raportul de sine, indivizii cu înaltă hipnotizare au raportat niveluri mai mari de experiențe emoționale decât indivizii cu risc scăzut. Mai mult, indivizii hipnotizabili mari au raportat o mai mare experiență negativă în comparație cu o afecțiune pozitivă, în timp ce indivizii cu risc scăzut nu au prezentat această diferențiere. În al treilea rând, din punct de vedere al procesării electrocortice a materialului emoțional, am ipoteza diferențe EEG diferențiale frontale și temporo-parieto-occipitale în emoționalitate. Acest lucru a fost în mod evident cazul persoanelor cu hipnotizare ridicată din punct de vedere al tristeții și al indivizilor hipnotizabili slabi și înalți în termeni de fericire˝ (De Pascalis et al., 1997). O serie de tehnici terapeutice de relaxare derivate din hipnoză sunt evidențiate de mari psihologi, astfel: „terapia prin sugestie directă vizează esențialmente trezirea simptomelor, terapia prin hipnoză asociată învățării bazată pe condiționarea comportamentală sugerată de behavioriști, metoda catartică ce presupune descărcarea afectelor grație retrăirii lor, fapt care permite sesizarea originii conflictului și dispariția simptomului, hipno-analiza combină hipnoza cu psihanaliza, așadar subiectul este introdus mai întâi într-o transă hipnotică profundă, pentru a se obține materialul necesar ce va fi utilizat apoi de psihoterapeut. Pornindu-se de la hipnoză, au fost imaginate o serie de tehnici derivate, cum ar fi training-ul autogen, relaxarea de inspirație psihanalitică, sofrologia sau terapiile ericksoniene și neoericksoniene˝ (Zlate, 2009).

O altă tehnică de relaxare foarte eficientă este meditația, care mult timp a fost interpretată ca o practică religioasă, însă de prin anii ͗60 aceasta s-a răspândit și în occident și a fost inclusă în cercetările științifice. Această tehnică de relaxare, „reprezintă un ritual ce presupune o serie de exerciții menite a conduce la modificarea treptată a stării de conștiință. Spre deosebire de alte căi de acces ce conduc la relaxare, cum ar fi drogurile, dansurile extatice, ritualurile tribale, tipurile speciale de muzică, care presupun preocupări și elaborări colective speciale, chiar o oarecare înscenare și dramatizare, meditația este o procedură nedramatică, o preocupare solitară și personală a oamenilor˝ (Carrington, 1986 citat în Zlate, 2009). Meditația este prezentată printr-un mod de autoimpunere, chiar deprivare senzorială și, de aceea, fiind recomandat să fie practicată în condiții speciale, în locuri izolate. Subiectul care practică meditația este complet detașat de tot ceea ce se întâmplă în jur, mintea lui este intens pătrunsă în obiectul tehnicii și necesită un grad foarte ridicat de atenție. Individul se poate focusa fie pe anumite evenimente, fie pe obiecte specifice precum respirația, anumite senzații, imagini vizuale sau sunete. Astfel, pe măsură ce concentrarea crește, conflictele psihologice nerezolvate tind să iasă la suprafață, iar stările vagi de excitație și emoție încep să alterneze rapid cu cele de calmare și de bucurie. Scopul meditației nu îl reprezintă numai inducerea stărilor modificate de conștiință, a acelor stări în care subiectul își conștientizează propriile limite, ci și amelioararea dezvoltării sale psihologice (Zlate, 2009).

S-a demonstrat că tehnicile de relaxare au un efect semnificativ asupra emoțiilor pozitive, fapt susținut de Walsh (1984) care asociază o importantă tehnică de relaxare, și anume meditația, cu inducerea unor stări și a unor emoții pozitive: calm, regăsire, empatie, bucurie, mulțumire. Autorul a conturat un tablou psiho-comportamental tipic al persoanelor ce practică meditația, „cele mai frecvente reacții find emoțiile intense și fugitive, episoade de hipervigilență și relaxare profundă, plăcere, percepții extrem de clare și precise (mai ales percepția timpului), procese intuitive, deschiderea la experiențe noi, stări de apărare și de autocontrol, comprehensibilitate, scăderea pragurilor senzoriale și creșterea sensibilității, amplificarea gradului de empatie˝. Deși apar o serie de reacții negative precum anxietate și tensiune, ce perturbă liniștea individului, ele sunt sporadice și de scurtă durată, se calmează aproape spontan și au rolul de a elibera amintirile refulate până în acel moment. Subiecții care au participat la studiul realizat au relatat că experiențele trăite în timpul meditației sunt profunde, semnificative, plăcute (Walsh, 1984, citat în Zlate, 2009). Strategiile de autoreglare a comportamentului, utilizate singure sau ca modalitate suplimentară la alte tipuri de reglări de comportament sau la medicamente, pot oferi o abordare unică în tratarea tulburărilor de anxietate și sporind emoții pozitive. Trei strategii importante de autoreglare și relaxare sunt utilizate în prezent în practica clinică pentru tratamentul anxietății. Cercetările sugerează că toate cele trei joacă un rol în reducerea componentelor fiziologice și psihologice ale anxietății la populațiile normale și că ultimele două tehnici sunt eficiente în populațiile anxioase, deși cu eficacitate variabilă. Cercetarea tehnicilor de meditație a fost în mare măsură limitată la populațiile non-psihiatrice. A existat un studiu necontrolat al pacienților diagnosticați ca având nevroze de anxietate. Niciunul dintre aceste studii nu a utilizat un interviu clinic structurat pentru diagnosticare. Toți au cercetat variante ale unui anumit tip de meditație, și anume, meditația transcendentală, în care practicianul se concentrează asupra unei mantre – un cuvânt sau o expresie repetată în tăcere pentru a atinge o stare meditativă. Un alt studiu necontrolat a investigat meditația de mindfulness ca adjuvant al psihoterapiei pentru pacienții cu o gamă largă de tulburări psihiatrice, cu excepția schizofreniei și a altor psihoze. În acest studiu, s-a constatat că, conform atât autoevaluărilor pacienților, cât și evaluărilor terapeuților, a existat o îmbunătățire moderată într-o varietate de simptome psihologice, incluzând anxietate, de la început până la tratamentul ulterior (Kabat-Zinn, Massion, Kristeller, Peterson, Fletcher, Pbert, Lenderking, Santorelli, 1992)). De asemenea, subiecții au început să privească lumea din altă perspectivă, într-un mod pozitiv, fiind mulțumiți, calmi, plini de speranță, ceea ce dovedește că meditația are un efect benefic asupra emoțiilor pozitive (Kabat-Zinn, et.al.,1992).

Substanțele psihoactive, drogurile reprezintă poate cea mai cunoscută metodă de relaxare, dar oare cum acționează asupra indivizilor? Au efecte asupra emoțiilor pozitive? Zlate (2009) susține că substanțele psihoactive au o influență enormă asupra emoțiilor subiectului, inducându-i acestuia o serie de simptome ce îl relaxează. Substanțele depresive sau sedativele produc efecte inhibitoare, de calmare și de potolire. Alcoolul este cel mai frecvent folosit sedativ, care dacă este consumat în exces transformă efectele pozitive în negative, ducând la acte necugetate. Însă, consumat în doze minime, alcoolul are efecte excitante, crește încrederea în sine a subiectului, produce o senzație de bine, o stare euforică, mărește expresivitatea afectivă. „Substanțele narcotice diminuează sensibilitatea fizică și capacitatea de a răspunde la stimuli. La început produc o senzație de bine, descrisă ca o plăcere intensă similară orgasmului, reduc anxietatea, conduc la starea de euforie, de detașare (consumatorii lor declară că uită de necazuri). Substanțele stimulatoare măresc arousal-ul și produc efecte psihologice imediate. Amfetamina crește încrederea de sine, scade starea de oboseală și crește capacitatea de schimbare a individului. Substanțele de tip canabis, cum ar fi marijuana, facilitează comunicarea interpersonală, exacerbează percepțiile și se acompaniază cu o stare de bine și de euforie. Hașișul produce stări euforice, expresive, exaltări ale simțului umorului, spiritului și sensibilității, alterarea percepției timpului și spațiului. Dozele mari conduc la crize de depersonalizare˝. Autorii vremii susțin că drogurile nu acționează asupra personalității pentru a o modifica. „Experimentarea ocazională a unui drog lasă tot atât de puțină urmă permanentă asupra eului intim al individului cât lasă un mic dejun cu pâine prăjită și gem… Drogul nu schimbă personalitatea și, după cât se pare, nici terapeutul, care doar îl ajută pe pacient să accepte propria sa personalitate așa cum e delimitată de gene, de pragul său de maturație și de experiența sa din primii ani˝ (Joyce, 1973 citat în Zlate, 2009). Pe de altă parte, somnul este cea mai bună tehnică pentru a relaxa organismul. Fiecare individ are nevoie de somn pentru a-și reface energiile, pentru a evita epuizarea”. Hess, (1965) determină rolul somnului ca fiind „o funcție fiziologică integrală, un fenomen fundamental pozitiv, deoarece reîmprospătează organismul și previne epuizarea˝. Privarea de somn se asociază cu apariția de confuzii, dezorientare, iritabilitate și, deși el îndeplinește funcții vitale și este necesar și benefic pentru organism, prelungirea lui ar conduce la transformarea lui într-o piedică în calea existenței omului (Ephorn & Carrington, 1970 citat în Zlate 2009). Evoluții recente în psihologia socială care implică abordări discursive, precum și literatura tot mai mare în psihologia antropologică care examinează sistemele de emoție din alte culturi, au modificat modul în care conceptualizăm și înțelegem psihologia emoțiilor. În special, teoria constructivistă socială sugerează că emoțiile nu ar trebui să fie considerate entități abstracte cum ar fi „furie”, ci mai degrabă momente reale ale sentimentelor emoționale și expuneri în anumite situații dintr-o anumită cultură. Aceste sentimente și expuneri emoționale nu sunt considerate a reprezenta stările interne ale unui individ care duc la reacții fiziologice la stimulii de mediu. Mai degrabă, ele sunt afișări semnificative care sunt considerate emoționale când sunt exprimate expresii ale judecății și, în multe cazuri, modalități de realizare a anumitor acte sociale (Harré & Gillett, 1994 citat în Sloboda & O’Neill, 2001). În ciuda recunoașterii din ce în ce mai mari a faptului că experiența noastră de emoție este strâns legată de lumea socială și de structurile și practicile folosite pentru înțelegerea acestei lumi, avem tendința să ne gândim la emoțiile noastre ca experiențe personale, „private”, mai ales dacă nu implică afișări emoționale „publice”. De exemplu, atunci când ne simțim furioși, s-ar putea să experimentăm furia noastră ca o emoție privată care poate sau nu poate fi „acționată” în ceea ce facem sau spunem. Potrivit lui Harré și Gillett (1994), trebuie să ținem seama atât de sentimentele emoționale, cât și de expuneri ca parte a unei serii de evenimente bazate pe convenții și reguli care depind nu numai de înțelegerea comună a limbajului, ci și de un fundal comun de cunoaștere și convingeri (Harre & Gillett, 1994).

Două dintre tehnicile de relaxare cele mai des folosite de întreaga populație, datorită modului simplu de utilizare sunt reprezentate de stimulii vizuali, și anume imagini, desene și stimulii auditivi, mai exact sunetele muzicale ce sunt menite să conducă la relaxarea indivizilor (Altenmüller, Schürmann, Lim, Parlitz, 2002). În acest sens, a fost realizat un studiu pentru a se demonstra dacă imaginile vizuale împreună cu fragmente din muzica clasică au efecte asupra emoțiilor subiecților și dacă aceștia încep să aibă emoții pozitive. Astfel, cercetătorii au ales ca participanți 24 de femei dreptace, majoritatea studente la psihologie, biologie sau medicină. Au fost alese doar femei, deoarece se știe că acest tip de reacții emoționale sunt mai puternice la subiecții de gen feminin decât la cei de gen masculin. Toți participanții la acest experiment au fost supuși unei evaluări fiziologice pentru a examina dacă au boli fizice, tulburări psihice, dacă au folosit în ultima perioadă medicamente, droguri, dacă sunt dependente de jocuri video sau de alcool, sau dacă suferă de depresie sau anxietate. Acestora li s-au dat apoi toate instrucțiunile, au fost informate despre tot ceea ce va urma să se întâmple și, mai ales, au fost informate cu privire la dreptul lor de a întrerupe participarea la experiment de 6 ori. Stimularea muzicală a constat din fragmente alese din simfoniile lui Gustav Holst, Samuel Barber și Beethoven, deoarece acestea au un ritm specific astfel încât extrasul lui Holst a fost ales pentru a evoca teama, cel al lui Barber a fost pentru a-i determina pe subiecți să scape de tristețe, iar fragmentul din Beethoven era destinat pentru a evoca fericirea. Diferite experimente psihologice și psihofiziologice au arătat că aceste fragmente sunt capabile să unească cele trei emoții de bază menționate mai sus. Stimularea vizuală constă în 48 de imagini din aceleași trei categorii emoționale ca și stimulii muzicali: frică, fericire și tristețe. Imaginile au fost prelucrate din Sistemul Internațional de Imagistică Afectivă (IAPS) sau au fost colectate de către cercetător. Erau imagini care exprimau teama, ca de exemplu o ilustrație în care un om atacă o femeie cu un cuțit sau un bărbat care îndreaptă un pistol către mulțime; imagini care exprimau fericirea sunt cele în care un bărbat ține în brațe un copil care zâmbește, un atlet prezentat într-o victorie sau copii care se joacă în parc. Scene triste erau, de exemplu, cele în care un băiat plângea în fața unei case distruse sau un cuplu care stătea în picioare lângă o piatră de mormânt. Cele două modalități de stimulare (auditive și vizuale) au fost prezentate timp de 70 de secunde, fie combinate împreună, fie separat. Aât modalitățile de stimulare cât și cele trei emoții diferite au fost prezentate într-o ordine contrabalansată și pseudo-aleatoare pentru a controla cu atenție efectele ordinii și obiceiurilor. Fiecare imagine emoțională a fost afișată pentru 4.375 secunde prin 16 imagini din aceeași categorie emoțională. Fragmentele de muzică au fost lăsate pe întreaga durată a experimentului. Rezultatele evaluărilor au arătat în mod clar capacitatea subiectului de a experimenta stimulii. Mai important, experiența emoțională a fost cea mai precisă și pronunțată în condițiile combinării stimulilor vizuali cu cei auditivi, intermediară doar în imagine și cea mai neclară în condițiile de sunet. Atât măsurătorile psihologice (gradul de implicare), cât și măsurătorile de intensitate respiratorie fiziologică au relevat măsuri în condiții combinate și sănătoase. Rezultatele condițiilor de imagine au sugerat o experiență emoțională semnificativ redusă atât subiectiv cât și fiziologic, în ciuda clarității conștiente a percepției. În concluzie, s-a demonstrat în final că emoțiile pozitive din imaginile fericite au fost mai des manifestate decât cele de frică și de tristețe (Baumgartner, Esslen & Jäncke, 2005).

A fost realizat un alt studiu privind ascultarea de muzică în viața de zi cu zi și influența acesteia asupra emoțiilor subiectului. Metoda este cunoscută sub numele de Metoda de eșantionare a experienței (ESM) și implică participanții purtând pagini electronice cu ei în orice moment în timpul orelor de veghe. Pagerul este conectat la un computer programat pentru a apela participanții la intervale programate. În acest studiu, participanții au fost pagerați o dată în fiecare interval de două ore între 08:00 și 22:00. Sincronizarea exactă a unui apel în cadrul fiecărui bloc de două ore a fost determinată aleator. Pe fiecare participant, la pager au fost rugați să oprească ceea ce făceau de îndată ce a fost posibil și să completeze o pagină a unei broșuri de răspuns, despre care au fost rugați să le transmită tot timpul. Dacă nu a existat nici o experiență muzicală în acea perioadă, participanții au completat broșura cu privire la activitatea care ar avea loc când suna pagerul. Cei opt participanți la studiu au fost toți adulți non-muzicieni cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani care studiau sau lucrau la instituția cercetătorilor. Fiecare purta un pager cu ei pentru o perioadă de o săptămână. Analizele datelor colectate au furnizat informații destul de revelatoare despre utilizarea muzicii de zi cu zi. În primul rând, 91% dintre paginări au dus la completarea unei pagini a broșurii. Aceasta a sugerat un nivel ridicat de respectare și implicare în această sarcină pe o perioadă extinsă de timp. De asemenea, metoda a oferit o imagine aproape completă a experiențelor muzicale și non-muzicale ale fiecărui participant într-o săptămână normală (niciunul dintre participanți nu a raportat săptămâna în cauză neobișnuită sau atipică). O a doua constatare majoră a fost că 44% dintre toate episoadele au implicat muzică. Cu alte cuvinte, a existat o probabilitate de 44% ca muzica să fie experimentată în orice perioadă de două ore. La finalul fiecărei pagini din broșură, participanții trebuiau să scrie ce emoții simțeau în timp ce ascultau muzică, astfel că s-a putut constata că în momentele în care ascultau muzică, subiecții erau mai fericiți, plini de viață, aveau o stare de bine psihologic (Sloboda & O’Neill, 2001).

A fost realizată o cercetare despre cum influențează arta vizuală emoțiile, explorează implicațiile teoriilor de evaluare a emoției pentru studiul interesului ca o emoție relevantă pentru estetică. Participanții au văzut imagini ale artei vizuale experimentale moderne și au evaluat fiecare imagine pentru interes și pentru aprecieri de complexitate și înțelegere. Modelarea pe mai multe niveluri a evaluat efectele în cadrul fiecărei evaluări asupra interesului. Așa cum a fost prezis de teoriile de evaluare, ambele evaluări au anticipat în mod semnificativ și puternic interesul la nivel de persoană. Relațiile personale nu au fost moderate de diferențele individuale relevante pentru interesul în artă, de exemplu, curiozitatea trăită (Silvia, 2005).

Estimările emoțiilor din rapoartele de vis variază foarte mult. Unele studii precoce au sugerat că emoțiile din vise au fost atât rare, cât și lipsite de semnificație. Un studiu citat pe larg (Snyder, 1970, citat în Nielsen, Deslauriers & Baylor, 1991) a concluzionat că emoția este de obicei absentă în timpul visului, care apare în mai puțin de 35% din rapoarte, sau vag în calitate atunci când apare. Un alt studiu a constatat emoție în doar 12,5% din rapoartele de analiză de laborator (McCarley & Hobson, 1979, citat în Nielsen, Deslauriers & Baylor, 1991). Cu toate acestea, în studiile mai recente în care participanții la laborator au fost cercetați direct pentru conținutul emoțional sau li s-a permis să evalueze emoțiile în rapoartele lor, emoțiile au fost mai frecvente, de ordinul a 70-75% (Foulkes, Kerr, Sullivan & Brown, 1988, Strauch, 1988, Strauch & Meier, 1989, Strauch, Loepfe & Meier, 1987, Deslauriers, 1990). Studiile de vise, în care participanților li s-a oferit o versiune adaptată a Scalei Emoțiilor Diferențiale (1977) a sugerat frecvențe și mai mari ale emoțiilor (Stairs & Blick, 1979; Howe & Blick, 1983, citat în Nielsen, Deslauriers & Baylor, 1991). Doi factori metodologici pot explica aceste estimări foarte diferite ale emoțiilor din vise. În primul rând, în studiile anterioare, participanții nu au fost întrebați în mod specific despre emoții. Astfel, aceștia au putut omite în mod inadvertent descriptorii emoționali din rapoartele lor de vis. În al doilea rând, în studiile timpurii, cercetătorii independenți au evaluat conținutul emoțional, o procedură cunoscută că se corelează prost cu evaluările participanților (Sandler, Kramer, Trinder și Fishbein, 1970, Stairs & Blick, 1979, citat în Nielsen, Deslauriers & Baylor, 1991). În schimb, atunci când participanții înșiși raportează emoții sau li se dau scale specifice pentru a-și evalua emoțiile, frecvența emoțiilor este mult mai mare. De asemenea, este demn de remarcat faptul că unele studii au descoperit că emoțiile negative sunt mai răspândite decât emoțiile pozitive din rapoartele de vis. Dovezile de mai sus, luate împreună, sugerează că emoțiile pot fi mai frecvente în rapoartele de vis decât se credea anterior. Accesibilitatea emoțiilor în rapoartele de vis pare să fie îmbunătățită atunci când participanții își notează rapoartele, de preferință cu ajutorul unui lexicon adecvat al descriptorilor emoționali. Mai mult, o mare parte din emoțiile visului tinde să fie negativă în ton, decât să fie prezente emoții pozitive (Nielsen, Deslauriers & Baylor, 1991).

Tehnicile de relaxare sunt definite ca fiind o modalitate prin care indivizii se desprind de viața cotidiană, de problemele pe care le au și experimentează o serie de emoții ce conduc către starea de bine psihologic. De-a lungul timpului, cercetătorii din domeniul psihologiei, dar și din celelalte domenii, cum ar fi științele sociale au abordat această temă a tehnicilor de relaxare și au descoperit o multitudine de astfel de modalități prin care oamenii se pot relaxa. Astfel de tehnici de relaxare pot fi considerate unele stări de conștiință modificată, cum ar fi somnul și visele, hipnoza, meditația, biofeedback-ul sau substanțele psihoactive. Tehnici de relaxare pot fi considerate diversele terapii prin muzică, prin desen sau art-terapia, terapia cu animale, amnezia sensitivo-motorie care este un program de reeducare neuro-motorie etc. Hipnoza este un fenomen complex, concomitent constând într-o interacțiune socială între subiect și hipnotizator și o stare de conștiință modificată care implică mecanisme cognitive de bază care stau la baza percepției, memoriei și gândirii. Meditația reprezintă „un ritual ce presupune o serie de exerciții menite a conduce la modificarea treptată a stării de conștiință. Biofeedback-ul presupune controlul conștient al funcțiilor vegetative și constă în folosirea unor instrumente de monitorizare care au rolul de a oferi subiectului informații continue despre starea lui internă˝ (Zlate, 2009).

Emoțiile pozitive sunt răspunsuri tranzitorii, multi-sistemice la evaluarea favorabilă a circumstanțelor curente de viață. Deși emoțiile pozitive sunt printre cele mai frecvente experiențe umane, ele au devenit obiect sistematic de lucru recent, relevanța lor fiind mai puțin clară decât a celor negative, a căror importanță este evidentă atât sub aspect clinic, cât și motivațional. În acest context, cercetătorii și-au pus întrebarea relevanței emoțiilor positive – servesc acestea un scop evoluționist, sunt utile supraviețuirii sau sunt doar un artefact, produse ale minții noastre care au apărut întâmplător? Conform teoriei Broaden-and-build, propusă de Barbara Friedrickson, emoțiile pozitive extind, lărgesc repertoriul cognitiv și acțional al individului. Atunci când trăim emoții pozitive, mintea noastră pare să fie deschisă spre un spectru mult mai larg de experiențe, lucru care se reflectă pe mai multe niveluri: motivație, atenție, procesare de informații, comportament. Practic, atunci când trăim emoții pozitive, suntem dispuși și mintea e pregătită, să ne implicăm într-o gamă largă de activități și nu se activează doar un răspuns specific, de tipul fugă sau luptă , cum se întâmplă în cazul emoțiilor negative. Studiile au arătat că, după inducerea unei emoții negative, prezentarea scurtă a unui stimul care produce emoții pozitive crește viteza de revenire la normal a activității cardiace (Fredrickson, Cohn, Coffey, Pek & Finkel, 2011). Mai mult, studii ecologice arată că, atunci când se confruntă cu probleme de viață, cei care trăiesc și emoții pozitive găsesc mai mult sens în problemele cu care se confruntă. În cea mai mare parte a istoriei psihologiei, preocuparea față de înțelegerea și reducerea suferinței emoționale a predominat în raport cu studierea fericirii și a stării de bine; lucrurile au început însă să se schimbe în anii 1960, culminând cu apariția psihologiei pozitive, la începutul anilor 2000. Abordările contemporane ale fericirii în psihologie se încadrează în două paradigme: hedonică și eudaimonică. Starea de bine este definită ca efortul de a atinge perfecțiunea, adică de realizare a adevăratului potențial al persoanei. Teoria autodeterminării promovează și ea ideea autorealizării ca element central al fericirii, susținând că oamenii au tendințe înnăscute de creștere și dezvoltare psihologică și că aceste tendințe stau la baza motivației și a integrării personalității. Teoria descrie trei nevoi psihologice de bază: autonomie, competență și relaționare, a căror satisfacere este indispensabilă pentru eudaimonie. Studiile arată că satisfacerea acestor nevoi este relaționată cu starea de bine și cu sănătatea mintală și fizică.

Capitolul 2. Metodologia cercetării „Influența tehnicilor de relaxare asupra emoțiilor pozitive”

2.1 Obiectivele cercetării

Obiectivul cercetării este acela de a identifica și examina măsura în care tehnicile de relaxare se află în legătură cu determinarea apariției emoțiilor pozitive. Bazat pe studiile anterioare, ne așteptăm ca între tehnici de relaxare și emoții pozitive să existe o asociere, nivelul apariției de emoții pozitive fiind influențat în mare măsură de aplicarea unor metode de relaxare asupra unor subiecți.

2.2 Ipotezele cercetării

Ipoteza cercetării (alternativă): Tehnicile de relaxare au o influență semnificativă statistic asupra emoțiilor pozitive.

Ipoteza de nul: Tehnicile de relaxare nu au o influență semnificativă statistic asupra emoțiilor pozitive.

Ipotezele specifice sunt următoarele:

H1: Meditația are o influență semnificativă statistic asupra emoțiilor pozitive.

H0: Meditația nu are o influență semnificativă statistic asupra emoțiilor pozitive.

H1: Terapia prin muzică are o influență semnificativă statistic asupra emoțiilor pozitive.

H0: Terapia prin muzică nu are o influență semnificativă statistic asupra emoțiilor pozitive.

H1: Art-terapia are o influență semnificativă statistic asupra emoțiilor pozitive.

H0: Art-terapia nu are o influență semnificativă statistic asupra emoțiilor pozitive.

2.3 Metodă și participanți

Baza de date a fost colectată în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, în luna mai 2018. Eșantionarea a fost randomizată, participanții fiind formați dintr-un grup de 30 de studenți voluntari din Facultatea de Psihologie și Științele Educației (40% bărbați și 60% femei), iar participarea a fost recompensată cu același serviciu, astfel încât și eu am participat la alte studii realizate de studenți. Participanții au format un lot de proveniență datorită faptului că nicio tehnică de eșantionare aleatorie sau stratificată nu a fost aplicată. Vârstele participanților variază între 18 și 35 de ani, participanții fiind studenți în anul 1, 2 sau 3 la Facultatea de Psihologie. Toți cei care au participat la acest studiu au oferit consimțământul pe cale verbală.

2.4 Designul cercetării

Designul studiului prezent este de tip experimental. Designul experimental propus pentru acest studiu este unul de bază, de tip within subjects, deoarece a fost manipulat un singur factor, iar compararea rezultatelor obținute s-a făcut între grupe. Experimentul s-a desfășurat în aceleași condiții pentru toți participanții, astfel cei 30 de subiecți au completat la început chestionarul cu 10 itemi pentru a măsura variabila dependentă, și anume emoțiile pozitive. A doua zi, participanților li s-a explicat în ce constă experimentul propriu-zis, au fost asigurați de faptul că răspunsurile vor fi anonime și folosite doar în scop academic, iar retragerea este posibilă oricând fără implicații negative. După ce aceștia și-au dat acordul verbal pentru continuarea studiului, au fost supuși experimentului. Astfel, pentru a putea manipula variabila independentă, timp de 25 de minute, toți participanții au fost rugați să picteze o câmpie sau un loc din natură unde ar vrea să fie în acel moment, apoi să deseneze o poartă prin care se vede lumea ideală pentru ei, pentru a se putea relaxa prin pictură. După ce aceștia au terminat de realizat desenele, au ascultat timp de aproximativ 10 minute muzică de relaxare care este folosită în general pentru inducerea în starea de meditație. După terminarea experimentului, participanții au primit același chestionar ca în ziua precedentă și l-au completat. Subiecții au fost împărțiți în două grupuri: experimental și grupul de control fără ca ei să știe pentru a nu interveni în vreun mod negativ asupra variabilelor măsurate. Astfel, participanții au fost supuși unui chestionar de tip test-retest și au participat la un experiment prin care au fost relaxați prin terapia cu muzică, totodată conducându-i și spre o stare de meditație și prin art-terapie. Cercetarea aceasta a fost aprobată de comisia de etică a Facultății de Psihologie și Științele Educației, din cadrul Universității București.

2.5 Instrumente

Emoțiile pozitive au fost măsurate cu ajutorul PANAS scales (Watson, Clark, & Tellegen, 1998). Chestionarul conține 10 itemi care măsoară emoțiile pozitive, fiecare item având cinci variante de răspuns cotate pe o scală likert, unde 1= foarte puțin sau deloc și 5=foarte mult/extrem. De exemplu, pentru a indica o emoție pozitivă, chestionarul cuprinde itemi precum „interesat˝, unde răspunsul cel mai ridicat este 5 care semnifică o emoție pozitivă puternică.

Capitolul 3. Rezultatele cercetării

Fiind o cercetare de tip cantitativ am folosit proceduri statistice .Toate evaluările au fost introduse în programul de procesare a datelor statistice SPSS 6.13’. Pentru a răspunde la întrebarea cercetării, am comparat același eșantion în două condiții și în momente diferite de timp; înainte și după aplicarea tehnicilor de relaxare. Am aplicat testul t pentru diferență dintre mediile a două eșantioane dependente prin care s-a putut evalua semnificația variației unei îmbunătățiri semnificative, la aceiași subiecți , în două contexte diferite.

	Mean	SD	Skewness	Kurtosis
Înainte	36.10	6.955	-.159	-.188
După	41.57	5.289	-.556	-.437

Tabel 1. Statistici descriptive

Baza de calcul a reprezentat diferența dintre două valori măsurate pentru fiecare subiect în parte în două momente diferite.

În ceea ce privește aranjarea datelor în program, s-au creat două variabile distincte, ambele cantitative măsurate pe scală de I/R care au primit câte o valoare pentru fiecare subiect, comparând datele preluate la începutul cercetării și după aplicarea experimentului.

După aplicarea procedurilor necesare pentru testul t pentru diferența dintre media a două eșantioane dependente rezultatele au fost prezentate în trei tabele.

Vom alege să citim datele din tabelul Paired Simple Test care prezintă rezultatele testului t din moment ce obiectivul cercetării este de a demonstra măsura în care cresc sau scad emoțiile pozitive după aplicarea tehnicilor de relaxare.

Utilizând un prag α=.05 a fost aplicat testul t pentru eșantioane dependente pentru a evalua dacă emoțiile pozitive ale participanților se modifică semnificativ după aplicarea tehnicilor de relaxare. Rezultatele indică faptul că media emoțiilor pozitive înainte de aplicarea unor tehnici de relaxare (M=36.10, SD=6.95) diferă semnificativ de media emoțiilor pozitive după aplicarea tehnicilor de relaxare (M=41.57, SD=5.28), obținându-se o valoare calculată t(29)=-11.08, p˂.05 . Intervalul de încredere (95%) al diferenței dintre medii este cuprins între -6.475 și -4.458.

Mean	t	df	p
-5.46	-11.08	29	.000

Tabel 2. Rezultatele testului t pentru eșantioane dependente: emoții pozitive înainte versus după.

Am calculat indicele de dificultate pentru a arăta dacă itemii folosiți sunt corecți (semnificativi), în condițiile în care cu cât valoarea indicelui de dificultate este mai mare, cu atât itemul este mai ușor. Indicele de dificultate are un efect puternic atât asupra variabilității scorurilor obținute la test, cât și asupra preciziei cu care testul discriminează între grupurile de respondenți (R. M. Thorndike, Cunningham, Thorndike, & Hagen, 1991).

Indicele de dificultate pentru instrumentul construit care măsoară emoțiile pozitive înainte de aplicarea tehnicilor de relaxare a fost obținut cu ajutorul programului SPSS, iar rezultatele au fost transpuse în tabelul 3.

Item	I1	I2	I3	I4	I5	I6	I7	I8	I9	I10
Indice de dificultate	.56	.53	.56	.70	.53	.40	.56	.76	.63	.73

Tabel 3. Indicele de dificultate înainte

Indicele de dificultate pentru instrumentul construit care măsoară emoțiile pozitive după aplicarea tehnicilor de relaxare a fost obținut cu ajutorul programului SPSS, iar rezultatele au fost transpuse în tabelul 3.1.

Item	I11	I12	I13	I14	I15	I16	I17	I18	I19	I20
Indice de dificultate	.73	.70	.83	.86	.70	.60	.73	.83	.70	.86

Tabel 3.1. Indicele de dificultate după

Având în vedere că un item este considerat bun dacă indicele de dificultate este cuprins între .3 și .80, se concluzionează că toți itemii prezenți în tabel dispun de câte un indice de dificultate foarte bun (mai ales cei de peste .80). Aceștia au un efect puternic atât în ceea ce privește variabilitatea scorurilor obținute, cât și asupra preciziei cu care testul discriminează între grupurile de respondenți.

De asemenea, pentru a calcula fidelitatea testului, am calculat Cronbach Alpha pentru cele două variabile, înainte și după aplicarea tehnicilor de relaxare. Am obținut un Cronbach Alpha˃.70 pentru ambele variabile, la un interval de încredere CI (95%): .666-.889, respectiv CI (95%): .587-.863. Acest interval de încredere este foarte restrâns și indică faptul că indicii de consistență internă sunt foarte preciși.

	Cronbach͗s Alpha
Înainte	.79
După	.74

Tabel 4. Indicele de consistență internă

Capitolul 4. Discuții și concluzii

Obiectivul cercetării a fost acela de a identifica și examina măsura în care tehnicile de relaxare se află în legătură cu determinarea apariției emoțiilor pozitive. Bazat pe studiile anterioare, ne-am așteptat ca între tehnicile de relaxare și emoțiile pozitive să existe o asociere, nivelul apariției de emoții pozitive fiind influențat în mare măsură de aplicarea unor metode de relaxare asupra unor subiecți. S-a constatat că tehnicile de relaxare au o influență semnificativă statistic asupra emoțiilor pozitive, astfel că media emoțiilor pozitive înainte de aplicarea tehnicilor de relaxare diferă semnificativ față de media emoțiilor pozitive după aplicarea experimentului. Rezultă că participanții au semnalat emoții pozitive mai puternice după ce le-a fost aplicat experimentul. O concluzie importantă este aceea că relaxarea prin muzică sau prin art-terapie conduce la emoții pozitive mai mari.

Într-un studiu realizat în 2001 a existat o probabilitate de 44% ca muzica să fie experimentată în orice perioadă de două ore. La finalul fiecărei pagini dintr-o broșură, participanții trebuiau să scrie ce emoții simțeau în timp ce ascultau muzică, astfel că s-a putut constata că în momentele în care ascultau muzică, subiecții erau mai fericiți, plini de viață, aveau o stare de bine psihologic (Sloboda & O’Neill, 2001). Rezultatele acestui studiu sunt parțial similare cu cele obținute de Sloboda și O’Neill, prin faptul că am demonstrat că și în studiul realizat muzica aduce semnificații deosebite asupra emoțiilor pozitive, crescând starea de bine. Contrar rezultatelor din studiul nostru, Baumgartner, Esslen și Jäncke (2005) au susținut că în cercetarea desfașurată de aceștia rezultatele condițiilor de imagine au sugerat o experiență emoțională semnificativ redusă atât subiectiv cât și fiziologic, în ciuda clarității conștiente a percepției. În concluzie, s-a demonstrat în final că emoțiile pozitive din imaginile fericite au fost mai des manifestate decât cele de frică și de tristețe.

Consider că studiul realizat aduce un plus de noutate acestei teme de cercetare prin faptul că au fost analizate mai multe variabile specifice pe aceiași subiecți pentru a avea o mai mare credibilitate și pentru a avea semnificații statistice evidente. Astfel că variabila independentă a fost manipulată prin trei tehnici de relaxare diferite, și anume prin încercarea de art-terapie prin care s-a încercat relaxarea subiecților prin pictura unor evenimente și a unor locuri plăcute, cât și prin supunerea subiecților la ascultarea unor melodii relaxante care în același timp erau menite pentru a induce și starea de meditație.

Deoarece studiul demonstrează că tehnicile de relaxare aplicate subiecților au influențe semnificativ statistice asupra emoțiilor pozitive, există și numeroase implicații practice care pot fi derivate din această cercetare. Astfel, consider că este important ca, în viața de zi cu zi, oamenii să știe că există diferite metode de relaxare prin care pot scăpa de stresul zilnic, de probleme, de anxietate și mai ales prin care își pot crește emoțiile pozitive, și, implicit, starea de bine psihologic. De exemplu, deoarece studiul a fost realizat pe studenți putem concluziona că în momentele de stres intens, cum ar timpul în care aceștia învață pentru examenele din sesiune, tehnicile de relaxare îi pot ajuta să se relaxeze și să dobândească numeroase emoții pozitive pentru a putea crește și randamentul în timpul examenelor.

Cum oricare cercetare validată din literatura de specialitate are limitele sale și studiul prezentat are câteva limite pe care le voi prezenta în rândurile următoare. O limită principală o reprezintă numărul extrem de mic al participanților, și anume doar 30 de subiecți. O altă limită destul de importantă este aceea că participanților li s-a solicitat să evalueze doar stimulii țintă și e posibil ca o parte din participanți să evalueze stimulii amorsă. În mod explicit, participanții pot ignora ceea ce li s-a cerut și pot să nu fie atenți la muzica pe care trebuie să o asculte sau pot să nu realizeze pictura care este cerută, caz în care nu se pot relaxa și pot conduce la răspunsuri nevalide.

Concluzionând, în ciuda unor aspecte metodologice care trebuie rezolvate, acest studiu și-a îndeplinit obiectivul principal, astfel încât s-a demonstrat că tehnicile de relaxare au implicații pozitive semnificative asupra emoțiilor pozitive.

Referințe bibliografice

Altenmüller, E., Schürmann, K., Lim, V.K. & Parlitz, D. (2002). Hits to the left, ﬂops to the right: different emotions during listening to music are reﬂected in cortical lateralisation patterns. Neuropsychologia 40, 2242–2256.

Baumgartner, T., Esslen, M. & Jancke, L. (2005). From emotion perception to emotion experience: Emotions evoked by pictures and classical music. International Journal of Psychophysiology 34-43. Elsevier.

Ciomag, R.V. (2016). Exercising and positive thinking- means against daily stress, 1, 10-14.

De Pascalis, V., Ray, W.J., Tranquillo, I. & D’Amico, D. (1997). EEG activity and heart rate during recall of emotional events in hypnosis: relationships with hypnotizability and suggestibility. International Journal of Psychophysiology 255-275. Elsevier.

Fredrickson, B.L. (2011). What Good Are Emotions?. PsycARTICLES, Review of General Psychology, Vol 2(3) 300-319.

Fredrickson, B.L., Cohn, M. .A., Coffey, K.A., Pek, J. & Finkel, S.M. (2008). Open Hearts Build Lives: Positive Emotions, Induced Through Loving-Kindness Meditation, Build Consequential Personal Resources. Journal of Personality and Social Psychology, Vol 95(5), 1045-1062.

Juslin, P. N., & Sloboda, J. A. (Eds.). (2001). Series in affective science. Music and emotion: Theory and research. New York, NY, US: Oxford University Press.

Juslin, P. N., Sloboda, J. A. & O’Neill, S.A. (2001). Music and Emotion: Theory and Research In C. Juslin, P. N., & Sloboda, J. A. (Eds.). (2001). Series in affective science. Music and emotion: Theory and research.

Kabat-Zinn, J., Massion, A.O., Kristeller, J., Peterson, L.G., Fletcher, K.E., Pbert, L., Lenderking, W.R. & Santorelli, S.F. (1992). Effectiveness of a Meditation-Based Stress Reduction Program in the Treatment of Anxiety Disorders. Am J Psychiatry 149:936-943.

Nielsen, T.A., Deslauriers, D. & Baylor, G.W. (1991). Emotions in Dream and Waking Event Reports. Association for the Study of Dreams 60 Vol. 1, 4. 287-300.

Seligman, M. (2002). Positive psychology, positive prevention, and positive therapy. In C. Snyder & S. Lopez (Eds). Handbook of positive psychology. New York: Oxford.

Silvia, P.J. (2005). Cognitive appraisals and interest in visual art: exploring an appraisal theory of aesthetic emotions. Empirical Studies of the Arts, Vol. 23(2) 119-133.

Szentágotai-Tătar, A. & David, D. (2017). Tratat de psihologie pozitivă (pp.36-45).Polirom

Șerbescu, C. (2009). Tehnici de relaxare.Suport de lucrări practice. Universitatea din Oradea, pp 12-26.

Watson, D., Clarck, L.A., & Tellegen, A., (1998). Development and validation of brief measures of positive and negative affect: the PANAS scales. Journal of personality and social psychology 54 (6), 1063

Zlate, M. (2009). Fundamentele psihologiei, editura Polirom, Iași. pp. 83-106.

Despre autor:

Articol realizat de Necula Cristina-Nicoleta, viitor psiholog, proaspăt absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București. Sunt o persoană dinamică, ambițioasă și interesată de psihologia clinică și de psihoterapie și sunt pasionată de cercetare. Pregătirea la un nivel înalt, flexibilitatea cognitivă, empatia și profesionalismul sunt punctele mele forte.