Influența stimulilor vizuali asupra emoțiilor pozitive

Onofrei Anca-Gabriela

Abstract

Relația dintre stimulii vizuali violenți și emoțiile pozitive a fost investigată într-un studiu experimental, efectuat pe elevi de gimnaziu și liceu. Emoțiile au fost evaluate prin intermediul chestionarului PANAS, iar pentru stimulii vizuali violenți s-a folosit un filmuleț cu caracter violent. Rezultatele indică diferențe între emoțiile pozitive și cele negative manifestate de participanții la studiu în urma vizionării filmului cu caracter violent. Aceste rezultate sugerează ideea că emoțiile pozitive sunt modificate în urma apariției unor factori cu caracter negativ.

Obiectiv: studiul evidențiază modificările survenite la nivelul emoțiilor în urma vizionării filmelor cu caracter violent.

Participanți și design: la acest studiu au participat 20 de elevi de gimnaziu și liceu, au fost distribuiți randomizat în două grupe: grup experimental și grup de control.

Variabilele principale: emoții pozitive, stimuli vizuali violenți.

Rezultate: rezultatele cercetării au arătat că subiecții ce au vizionat filmul cu caracter violent au manifestat cu precădere un număr semnificativ mai mic de emoții pozitive resimțite decât cei care nu au vizionat filmul.

Cuvinte cheie: stimuli violenți, emoții pozitive, emoții negative

Introducere

Preocupări legate de domeniul reactivității emoționale la diverși stimuli din mediul înconjurător au existat dintotdeauna, astfel influenţa pe care stimulii vizuali violenţi o au asupra emoţiilor pozitive este o temă foarte cercetată în psihologie, întrucât această influență se poate manifesta încă din copilărie și poate avea consecințe asupra dezvoltării cognitive și afective ale individului, asupra comportamentului său, după cum arată studiile de specialitate.

Prin stimuli vizuali violenți înțelegem orice element ce are caracter de agresiune asupra spectrului ocular și îl determină pe privitor să resimtă emoții negative la nivel cognitiv, precum: teamă, groază, frică, iritare, supărare, ostilitate, nervozitate, vinovăție, anxietate, tristețe, tensionare, etc. Printre stimulii violenți enumerăm: loviri, mesaje cu caracter defăimător, discriminare.

Emoțiile pozitive sunt acele sentimente de încântare, de bucurie, de scurtă durată și intensitate mare care îl determină pe individ să repete acțiunea pentru a obține din nou starea pozitivă. Printre emoțiile pozitive enumerăm: entuziasmul, amuzamentul, bucuria, încântarea, euforia, relaxarea, satisfacția, etc. Emoțiile acționează pozitiv sau negativ atât asupra performanței în muncă, cât și asupra sănătății individului. Griffiths realizează în 1997 o clasificare a emoțiilor, astfel el împarte emoțiile în 3 categorii: emoții primare: bucuria, surpriza, frica, furia, dezgustul și tristețea; emoții cognitive sau sociale care variază de la un individ la altul: rușinea, jena, gelozia și emoții constituite social care au un caracter universal, precum: iubirea, invidia.

Relația dintre acești stimuli și emoțiile pozitive poate fi determinată prin aplicarea chestionarului de dezvoltare și validare a măsurilor scurte de influență pozitivă și negativă: Scala PANAS, elaborat în 1988 de Watson, Clark și Tellengen. PANAS este un instrument dedicat unei investigații cu caracter general, pe care îl vom aplica şi noi pentru cercetarea noastră.

Prezentarea topicului în literatura de specialitate, studii anterioare relevante

Studiile de specialitate au demonstrat de-a lungul timpului influența stimulilor vizuali violenți asupra emoțiilor pozitive.

1.Studii privind influența jocurilor video

Barlett și colaboratorii săi au realizat în 2009 un studiu prin care au demonstrat efectele jocurilor video violente asupra indivizilor. Aceștia descriu în studiu Modelul General de Agresiune care funcționează pe principiul: input: persoana și situația; traseul: generat de input care duce la afect ce se manifestă la nivelul cogniției sau excitării și outcomes: procesul de evaluare și decizie care se poate manifesta sub două aspecte: o acțiune impulsivă sau o acțiune calmă. Rezultatele studiului lui Barlett au arătat că „expunerea la jocuri video violente este legată de desensibilizare definită ca o reducere a reacției fiziologice legate de emoție la violența reală” (Barlett, Andreson & Swing, 2009, p. 378). Pe lângă desensibilizare au mai fost întâlnite efecte negative precum: sentimente negative, gânduri agresive, comportament agresiv.

Tot în 2009, Bailey, Andreson și West au realizat un studiu pentru a vedea influența jocurilor video asupra aspectelor sociale, cognitive și afective. Studiile anterioare arată faptul că 99% dintre băieți și 94% dintre fete joacă jocuri video (Lenhart et al., 2008). De exemplu, expunerea la un anumit tip de joc (de exemplu, jocuri de acțiune violentă) ar putea avea mai multe efecte: creșterea agresiunii (Anderson & Bushman, 2002) și îmbunătățirea atenției vizuo-spațiale (Green & Bavelier, 2003). Studiul a demonstrat că expunerea la aceste medii este asociată cu plasticitatea în cadrul rețelelor neuronale care susțin viziunea la nivel înalt, prelucrarea emoțiilor, controlul cognitiv și luarea deciziilor sociale (Bailey, West, & Anderson, 2009). Alte efecte enumerate au fost: desensibilizarea și gândurile negative cu caracter violent.

Carnagey și colaboratorii au realizat un studiu privind efectul violenței jocurilor video asupra fiziologiei – desensibilizarea față de violența reală. Rezultatele au arătat că expunerea la jocuri video violente a crescut teama și anxietatea și a produs efecte cognitive și afective precum: reducerea percepției gravității vătămării, atenție acordată evenimentelor violente, creșterea credinței că violența este normativă (Carnagey, Anderson & Bushman, 2006).

2. Studii privind violența TV

Între 1956-1976 s-au realizat numeroase studii ce au avut ca scop măsurarea nivelului de agresiune manifestat după ce au fost urmărite emisiuni televizate violente. Studiile au arătat o prevalență în rândul copiilor preșcolari (mai mici de 5 ani) cu un procent de 55,6% față de adulți 37% (Andison, 2014). Studiile au arătat faptul că agresivitatea fizică manifestată după urmărirea emisiunilor violente este de 55%, în timp ce agresiunea verbală măsoară 16,7%. Autorii au concluzionat astfel: „Am văzut că violența televiziunii poate spori nivelul de agresiune în spectatorii acestei violențe. Putem concluziona, pe baza cumulului actual de date, că televiziunea, așa cum se arată astăzi, probabil stimulează o agresiune mai mare la indivizi în cadrul societății. Prin urmare, pare rezonabil să acceptăm tentativ teoria violenței TV ca stimulant al agresiunii” (Andison, 2014, p. 316).

Rule și Ferguson au realizat în 1986 un studiu privind efectele violenței în mass-media asupra atitudinilor, emoțiilor și cognițiilor. Aceștia au arătat că violența mass-media are efect asupra cogniției la nivelul: atenției și înțelegerii. La nivelul atitudinilor au arătat că există o relație pozitivă între frecvența vizionării violenței și atitudinea unei persoane față de exprimarea agresiunii. În ceea ce privește emoțiile, cei doi afirmă că persoanele care întâmpină răspunsuri emoționale negative în timp ce observă agresiune pot răspunde mai puțin emoțional după expunerea repetată la violență (Rule & Ferguson, 1986).

Potts și colaboratorii au realizat cercetări privind efectele la nivelul atenției și comportamentului social al băieților după expunerea la conținut televizat violent. Rezultatele, după cum spun autorii arată că „singurul efect semnificativ asupra atenției a fost acela al acțiunii tv, F (1, 23) = 17,87, p<.001. Activitatea de televiziune ridicată a generat o atenție semnificativ mai mare (89,6%) față de acțiunea TV scăzută (71,3%). Factorul de violență în televiziune a produs o diferență nesemnificativă, F (1, 23) = 3,50, deși programele de violență ridicată au primit o atenție mai mică (83,5%) decât programele de violență scăzută (75,5%). Nu au existat efecte ale factorului de animație sau a oricărei interacțiuni a factorilor” (Potts, Huston & Wright, 1986, p. 15). În ceea ce privește comportamentul social, s-au înregistrat creșteri ale agresivității și scăderi ale comportamentului prosocial.

3. Studii privind efectul melodiilor cu caracter violent

Lennings și Warburton au realizat în 2011 un studiu privind efectul expunerii mass-media violente asupra audio-vizualului versus comportamentului agresiv: rolul versurilor, videoclipurilor și tonului muzical. Unele studii au sugerat că muzica violentă influențează comportamentul agresiv prin „tonul” său muzical agresiv, nu pe conținutul său liric (Christenson & Roberts, 1988). Andreson și colaboratorii au demonstrat că versurile violente generează gânduri agresive și sentimente într-un număr de studii și genuri musicale (Anderson, Carnagey & Eubanks, 2003). Fischer și Greitemeyer (2006) au constatat că melodiile cu caracter misogin sau sexual au sporit agresivitatea față de femei în rândul bărbaților, chiar și atunci când controlează tonul muzical. Rezultatele au arătat faptul că efectele versurilor violente au produs cea mai mare agresiune comparativ cu urmărirea videoclipului melodiei cu caracter violent fără a se asculta versurile. „În plus, ascultând orice fel de stimuli muzicali violenți, indiferent de prezența versurilor sau a videoclipurilor, a provocat, în medie, o agresiune mai mare decât a nu asculta niciun stimul muzical deloc” (Brummert Lennings & Warburton, 2011 p. 796).

Johnson și colaboratorii au realizat un studiu privind efectele expunerii la muzică rap. „Scopul acestui studiu a fost de a evalua efectele expunerii la muzica rap cu privire la atitudinile și percepțiile tinerilor bărbați afro-americani” (Johnson, Jackson & Gatto, 1995, p. 24). Rezultatele au arătat că expunerea la videoclipuri rap cu carcater violent a generat gânduri agresive în proporție de 54%. Bărbații care au urmărit videoclipuri cu caracter violent asupra femeilor au manifestat un grad mai mare de acceptare al acestui fapt decât cei care nu au urmărit astfel de videoclipuri. Autorii au concluzionat astfel: „Aceste constatări indică în mod clar că expunerea la videoclipuri violente cu muzică rap are un efect asupra atitudinilor și percepțiilor tinerilor bărbați afro-americani. În comparație cu grupurile de control și cu cei care au văzut videoclipuri rap nonviolent, subiecții care au văzut videoclipurile rap au raportat o mai mare acceptare a utilizării violenței. Rezultatele au indicat de asemenea că, în comparație cu grupurile de control, subiecții care au văzut videoclipurile violente au raportat o probabilitate mai mare de a comite acte de violență similare și de a accepta mai mult folosirea violenței împotriva femeilor” (Johnson, Jackson & Gatto, 1995, p. 30).

Fischer și Greitemeyer au realizat studiul „ Muzica şi agresiunea: Impactul versurilor melodiilor sexuale-agresive asupra gândurilor, emoțiilor și comportamentului față de același sex”. Autorii au vrut să observe dacă melodiile cu caracter agresiv ascultate de bărbați produc gânduri sau comportamente agresive ulterior față de persoanele de același sex, însă rezultatele au arătat că „participanții de sex masculin care au ascultat melodiile cu versuri misogine au reacționat mai agresiv la femei” (Fischer & Greitemeyer, 2006, p. 1166). Au fost raportați participanții de sex masculin care au ascultat muzica misogină care au atribuit mai multe atribute negative femeilor, decât femeile care au ascultat muzica misogină și bărbații care au ascultat muzica neutră. În plus, femeile care au ascultat muzica care defăimează bărbați au raportat atributele marginal mai atractive ale bărbaților, decât bărbații care au ascultat muzica care defăimează bărbații (Fischer & Greitemeyer, 2006). Pentru a concluziona, autorii au afirmat că „ În ansamblu, cercetarea de față s-a axat în principal pe impactul muzicii misogine asupra agresiunii bărbaților față de femei, deoarece acest tip de agresiune este o problemă mult mai gravă și mai frecventă în societate decât agresiunea femeilor față de bărbați. Cel mai important, cercetarea noastră a arătat că muzica misogină mărește răspunsurile agresive ale bărbaților față de femei. Ca o consecință, muzica cu versuri misogine ar trebui considerată o sursă potențial periculoasă care ar putea provoca agresiuni sexuale masculine. Participanții de sex masculin din studiile noastre au ascultat doar două melodii diferite cu versuri misogine și au înregistrat o creștere considerabilă de agresiune față de femei” (Fischer & Greitemeyer, 2006, p. 1170).

Influența stimulilor vizuali violenți asupra emoțiilor pozitive

Până acum s-a studiat influența stimulilor vizuali violenți asupra gândurilor și comportamentului. Prin cercetarea prezentă dorim să evidențiem efectul stimulilor vizuali violenți asupra emoțiilor subiecților. Mai exact, dorim să vedem dacă emoțiile acestora sunt cu precădere negative după vizionarea unui filmuleț cu caracter violent. Totodată, cercetarea noastră urmărește modificările semnificative aduse de imaginile cu caracter violent asupra emoțiilor și gândirii subiecților. Dorim să vedem în ce măsură subiecții se simt: vinovați, rușinați, ostili în urma vizionării unor imagini violente.

Obiectivele cercetării sunt:

Analiza tipurilor de violență din programele TV și stabilirea impactului acestora asupra comportamentului privitorului;
Identificarea comportamentului generat de emisiunile/programele/jocurile/melodiile cu violență;
Identificarea emoțiilor resimțite de participanții la studiu în urma vizionării filmelor cu caracter violent.

Ipotezele cercetării:

Emoțiile negative cresc semnificativ în prezența stimulilor negativi;
Stimulii vizuali violenți determină un comportament agresiv fizic și verbal și modifică emoțiile resimțite.

Metodă

Participanți

Lotul de participanți a fost selectat dintr-un eșantion inițial format din 50 de elevi. Criteriile de eligibilitate pentru studiu au fost următoarele: participanții să se afle la prima lor experiență de evaluare printr-o măsură de tip implicit; să nu aibă în istoric antecedente din cauza violenței. Astfel, în final au fost analizate rezultatele provenite de la 20 de participanți. Caracteristicile demografice pentru cei 20 de participanți incluși indică o proporție mai ridicată de elevi de sex feminin ( 55%) și vârste cuprinse între 7 și 17 ani. Procedura de recrutare a elevilor a fost una de tip neprobabilistic, bazată pe conveniență, în baza unui anunț electronic pe site-ul școlilor și liceelor și a grupurilor de socializare din care fac parte elevii. Participanții eligibili au semnat un formular de consimțire a participării la studiu și au fost recompensați cu un bilet gratuit la un film documentar.

Instrumente

Pentru acest studiu s-a folosit Scala PANAS elaborată de Watson, Clark și Tellengen ( anexa 1). Scala conține 20 de cuvinte ce descriu emoții pozitive și negative, iar participanții trebuie să acorde note între 1-5 ( unde 1= foarte puțin sau deloc/ 2= puțin/ 3= moderat/ 4= destul de puțin/ 5= extrem) conform emoției pe care o resimt în momentul completării.

Procedură de lucru

Subiecţii au fost împărţiţi în două grupe. Procedura a avut loc aleatoriu, 10 de subiecţi fiind în grupul de control şi 10 în grupul experimental. Iniţial, li s-a dat să completeze chestionarul PANAS în funcţie de emoţiile resimţite în acel moment grupului de control, ulterior grupului experimental i-a fost prezentat un filmuleț cu caracter violent, după care aceștia au completat același chestionar ca cei din grupul de control pentru a vedea modificările survenite în ceea ce privește emoțiile în urma vizionării imaginilor cu caracter violent. Filmul conținea o secvență cu caracter violent în care un bătrân este agresat verbal de către fiul său. Am considerat filmul sugestiv, întrucât violența asupra bătrânilor este un subiect controversat și actual ce produce impac emoțional asupra oamenilor.

Rezultate

Obiectivul principal al cercetării este acela de a surprinde ponderea în care emoțiile pozitive se transformă în emoții negative în urma factorilor negativi. Pentru acest lucru s-a prezentat un film cu caracter violent, iar mai apoi au fost măsurate emoțiile resimțite.

Ipoteza 1: Emoțiile negative cresc semnificativ în prezența stimulilor negativi. Rezultatele care sprijină ipoteza sunt evidențiate atât de studiile anterioare, cât și de cercetarea prezentă. Este demonstrat în studii de specialitate faptul că adolescenții și copiii petrec foarte mult timp în fața televizorului și calculatorului, fapt ce conduce spre dependență, incapabilitatea de a purta o conversație face-to-face, disfuncții psihice, cum ar fi: nervozitate exacerbată. Ipoteza este susțiunută și de cercetarea prezentă prin rezultatele acesteia (tabelul 1) în care se observă o creștere a emoțiilor negative în ceea ce privește participanții ce au urmărit o secvență cu caracter negativ (M=44.50).

Ipoteza 2: Stimulii vizuali violenți determină un comportament agresiv fizic și verbal și modifică emoțiile resimțite. Rezultatele au arătat că subiecții din grupul de control au manifestat, în general, emoții pozitive, foarte puțini simțindu-se nervoși sau agitați ( tabelul 1), unde media emoțiilor pozitive este M=45.50. Scorurile cele mai mari fiind înregistrate la emoții precum: puternic, entuziast, activ, în timp ce emoțiile negative cu scoruri medii au fost: vinovat, speriat, ostil. După vizionarea filmulețului, subiecții grupului experimental au manifestat modificări ale emoțiilor, cele predominante fiind cele negative, după cum arată și rezultatele.

Privind rezultatele putem spune că emoțiile pozitive ale grupului de control sunt mai mari decât cele ale grupului experiemental M=15.50, AS=4.19, în timp ce emoțiile negative cresc în intensitate în ceea ce privește grupul experimental comparativ cu cel de control M=44.50, AS=4.50.

Discuți. Limite. Direcții viitoare

Scopul acestui studiu a fost de a demonstra impactul pe care imaginile cu caracter violent îl au asupra emoțiilor pozitive. Rezultatele cercetării au arătat că după vizionarea imaginilor cu caracter negativ indivizii resimt predominant emoții negative. Cercetăriile anterioare au arătat în ce măsură factori violenți precum: versurile unor melodii, emisiuni tv, jocuri influențează gândirea și comportamentul indivizilor. Privind rezultatele anterioare și rezultatele cercetării prezente putem observa o creștere a emoțiilor negative, a comportamentului agresiv în urma acționării factorilor cu caracter negativ sau violent.

O limită a studiului este dată de nivelul validității de construct, utilizarea unui instrument mai puțin cunoscut de participanți. Deoarece elevilor li s-a precizat că se evaluează emoțiile pozitive, este posibil ca o parte dintre aceștia să ignore instructajul și să evalueze doar emoțiile pozitive, chestionarul având itemi și pentru cele negative ce se doresc a fi completați de ambele grupuri. O altă limită ar putea fi reprezentată de instinctul acestora de a oferi răspunsuri dezirabile din punct de vedere social. Studiile viitoare pe această temă pot urmări impactul pe care stimulii vizuali violenți îl au asupra gândurilor sau asupra stilului de atașament.

Concluzii

Emoțiile reprezintă trăiri pe care un individ le manifestă sau nu și care depind de anumiți factori precipitanți din mediul exterior. Emoțiile pot fi pozitive sau negative, manifestate prin comportament, gestică, mimică. Emoțiile negative nu sunt neapărat determinate de evenimente cu caracter negativ major, ci pot fi determinate și de o discuție aprinsă între două persoane, de asistarea la un accident, la o ceartă. Astfel de emoții generează frustrare, inhibare, trăiri emoționale negative care pot degenera în manifestarea unui comportament negativ soldat cu repercursiuni asupra individului care îl manifestă sau asupra celor din jurul lui. La polul opus se află emoțiile pozitive, generate de situații cu caracter pozitiv și care îi conferă individului stări de euforie, bucurie, beatitudine. Un individ nu poate resimți în același timp și emoții pozitive și negative, astfel cele două se influențează reciproc și una din ele devine predominantă pentru individ.

Bibliografie

Anderson, C. A., & Bushman, B. J. (2002). Human Aggression. Annual Review of Psychology, 53, 27-51.

Anderson, C. A., Carnagey, N. L., & Eubanks, J. (2003). Exposure to Violent Media: The Effects of Songs with Violent Lyrics on Aggressive Thoughts and Feelings. Journal of Personality and Social Psychology, 84, 960-071.

Andison, S. F. (2014). TV Violence and Viewer Aggression: A Cumulation of Study Results 1956-1976. Oxford Journals, 314-331.

Bailey, K., West, R., & Anderson, C. A. (2009). The Influence of Video Games on Social, Cognitive, and Affective. Handbook of Social Neuroscience, 1-30.

Barlett, C. P., Andreson, C., & Swing, E. (2009). Video Game Effects—Confirmed,Suspected, and Speculative. Simulation & Gaming, 40, 3, 377-403.

Brummert Lennings, H. I., & Warburton, W. A. (2011). The Effect of Auditory Versus Visual Violent Media Exposure on Aggressive Behaviour: The Role of Song Lyrics, Video Clips and Musical Tone. Journal of Experimental Social Psychology, 47, 794-799.

Carnagey, N. L., Anderson, C. A., & Bushman, B. J. (2006). Journal of Experimental Social Psychology, 1-8.

Christenson, P. G., & Roberts, D. F. (1988). It’s Not Only Rock & Roll: Popular Music in the Lives of Adolescents. Hampton Press, 34-37.

Fischer, P., & Greitemeyer, T. (2006). Music and Aggression: The Impact of Sexual-Aggressive Song Lyrics on Aggression-Related Thoughts, Emotions, and Behavior Toward the Same and the Opposite Sex. Personality and Social Psychology Bulletin, 1165-1178.

Green, C. S. & Bavelier, D. (2003). Action Video Game Modifies Visual Selective Attention. Nature, 423, 534-537.

Johnson, J. D., Jackson, L. A., & Gatto, L. A. (1995). Violent Attitudes and Deferred Academic Aspirations: Deleterious Effects of Exposure to Rap Music. Basic and Applied Social Psychology, 16, 27-41.

Lenhart, A., Kahne, J., Middaugh, E., Macgill, E. R., Evans, C., & Vitak, J. (2008). Teens, Video Games, and Civics. Pew Interenet & American Life Project, 120-121.

Potts, R., Huston, A. C., & Wright, J. C. (1986). The Effects of Television Form and Violent Content on Boys Attention and Social Behavior. Journal of Experimental Child Psychology, 41, 1-17.

Rule, B. G., & Ferguson, T. J. (1986). The Effects of Media Violence on Attitudes, Emotions, and Cognitions. Journal of Social Issues, 42, 3, 29-50.

Despre autor:

Numele meu este Onofrei Anca-Gabriela, sunt licențiată în psihologie și în prezent urmez cursurile programului de masterat Psihologie aplicată în domeniul securității naționale, din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București. Pe lângă aria psihologiei organizaționale și militare, sunt interesată și de psihologia clinică, cercetarea științifică și psihologia educațională. Cum m-aș descrie în 5 cuvinte? Ambiție, perseverență, încredere, responsabilitate și emoție.