Gestionarea emoțiilor negative ale copiilor

Anca Gabriela Onofrei

Emoțiile sunt specifice naturii umane, sunt o experiență personală, de aceea caracterul greu de cuantificat și definit. Acestea pot fi de două tipuri:

Emoții pozitive (fericire, bucurie, dragoste, surpriză)
Emoții negative (mânie, tristețe, frică).

Copiii sunt cei mai predispuși a manifesta emoții negative. De ce? Pentru că aceștia, în procesul de dezvoltare sunt supuși unor transformări atât în plan fizic, cognitiv, cât și emoțional. Modul în care aceste emoții sunt gestionate, atât de copil, cât și de părinți constituie buna funcționare a copilului în perioada adultă.

Se constată că copiii cu tulburări de anxietate înțeleg mai puțin ascunderea și schimbarea emoțiilor (Southam-Gerow & Kendall, 2000), trăiesc emoții negative mai intens (Carthy, Horesh, Apter, Edge & Gross, 2010; Suveg & Zeman, 2004), sunt mai nereglementate în exprimarea emoției (Suveg & Zeman, 2004) și se angajează în strategii mai inadaptative și mai puține reglementări ale emoțiilor (ER) (Carthy et al., 2010; Suveg et al., 2008; Suveg & Zeman, 2004).

Studiul socializării emoțiilor și al stilurilor parentale conexe, în special, au oferit informații despre practicile care ar putea contribui la funcționarea emoțiilor copiilor AD. De exemplu, în studiile care implică observații ale discuțiilor despre emoțiile familiale, părinții copiilor cu AD au tendința de a descuraja discuțiile despre emoțiile copiilor lor, se angajează într-o explicație mai mică a emoțiilor și susțin un stil de interacțiune mai puțin pozitiv decât părinții copiilor ND (Suveg et al., 2008; Suveg, Zeman, Flannery-Schroeder & Cassano, 2005). În mod similar, răspunsurile părintești observate la afectarea copiilor diferă între familiile nonclinice și cele clinice, cu mamele copiilor AD care se comportă mai intruziv și cu mai puțină căldură ca răspuns la afectarea negativă a copiilor decât mamele copiilor ND (Hudson, Comer & Kendall, 2008).

Socializarea emoției în familie

Există dovezi empirice substanțiale care susțin noțiunea că abordarea părinților cu emoțiile copiilor se referă la socializarea emoțională generală a copiilor și la calitatea competențelor lor emoționale (Denham, Mitchell-Copeland, Strandberg, Auerbach & Blair, 1997).

Potrivit lui Eisenberg, Cumberland și Spinrad (1998), există trei moduri principale prin care părinții pot socializa emoțiile copiilor lor: discuții despre emoții, reacții ale părinților la emoțiile copiilor și expresivitatea familiei. În ceea ce privește discuția părinți-copii cu privire la emoție, se pretinde că atât mecanismele directe, cât și cele indirecte, pentru a sprijini dezvoltarea copiilor a cunoștințelor, limbajului și abilităților legate de emoție (Denham, 1998).

Când părinții sunt disponibili pentru a discuta emoțiile cu copiii lor și pentru a folosi aceste oportunități pentru a transmite atât cunoștințe, cât și modalități de a le gestiona, conștientizarea și reglementarea emoțională a copiilor pare să fie benefică. În mod similar, reacțiile părinților la emoțiile copiilor pot influența în mod direct dezvoltarea stilurilor de gestionare a emoțiilor copiilor, astfel încât răspunsurile de susținere tind să faciliteze expresia emoțională adecvată, comunicarea și ER, precum și răspunsurile neacceptabile la utilizarea mai mare a inhibiției emoționale și a afectării neregulate a copiilor (Eisenberg & Fabes, 1992, 1994; Eisenberg et al., 1996; Gottman, 1997).

Stilurile emoționale ale părinților și reglarea emoției copilului

În ceea ce privește căile directe ale socializării emoțiilor, cercetările efectuate până în prezent au corelat reacțiile părintești specifice cu unele rezultate importante ale copilului. De exemplu, copiii ai căror părinți reacționează în moduri non-suportive (de exemplu, punitivi, respingători sau minimizați) tind să afișeze metode mai inadaptative, evitante sau inadecvate de ER și de coping (Eisenberg, Fabes, Carlo & Karbon, 1992; Eisenberg et al., 1996) și tind să prezinte niveluri mai scăzute de competență socio-emoțională (Jones, Eisenberg, Fabes & MacKinnon, 2002). În contrast, copiii ai căror părinți reacționează în moduri de susținere (de exemplu, emoționat și concentrat pe probleme și încurajează exprimarea emoțională) tind să fie mai mari în nivelurile de competență socio-emoțională (Eisenberg & Fabes, 1994; Eisenberg et al., 1996;Roberts & Strayer, 1987).

Printre alte cercetări clinice, cercetările arată, de asemenea, beneficiile oferirii copiilor cu sensibilitate emoțională și părinți de susținere. De exemplu, la copiii diagnosticați cu tulburare opozițională (ODD), comportamentele părinților de antrenare a emoțiilor sunt legate de o copilărie mai mare și mai adaptativă comportamente (Dunsmore, Booker, & Ollendick, 2013) și la mai bine relații de la egal la egal (Katz & Windecker-Nelson, 2004).

Bibliografie

Carthy, T., Horesh, N., Apter, A., Edge, M. D., & Gross, J. J. (2010). Emotional reactivity and cognitive regulation in anxious children. Behaviour Research and Therapy, 48, 384–393.

Denham, S. A. (1998). Emotional development in young children. Guilford Press.

Denham, S. A., Mitchell-Copeland, J., Strandberg, K., Auerbach, S., & Blair, K. (1997). Parental contributions to preschoolers’ emotional competence: direct and indirect effects. Motivation and Emotion, 21, 65–86.

Dunsmore, J. C., Booker, J. A., & Ollendick, T. H. (2013). Parental emotion coaching and child emotion regulation as protective factors for children with oppositional defiant disorder. Social Development, 22, 444–466.

Eisenberg, N., & Fabes, R. A. (1994). Mother’s reactions to children’s negative emotions: relations to children’s temperament and anger behavior. Merrill-Palmer Quarterly, 40, 138–156.

Eisenberg, N., Cumberland, A., & Spinrad, T. L. (1998). Parental socialization of emotion. Psychological Inquiry, 9(4), 241–273.

Eisenberg, N., Fabes, R. A., & Murphy, B. C. (1996). Parents’ reactions to children’s negative emotions: relations to children’s social competence and comforting behavior. Child Development, 67(5), 2227–2247.

Eisenberg, N., Fabes, R. A., Carlo, G., & Karbon, M. (1992). Emotional responsivity to others: behavioral correlates and socialization antecedents. In: N. Eisenberg, & R. A. Fabes (Eds.), Emotion and its regulation in early development: new directions in child development (pp. 57–74). San Francisco: Jossey-Bass.

Goodman, R. (1997). The Strengths and Difficulties Questionnaire: a research note. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 38, 581–586.

Hudson, J. L., Comer, J. S., & Kendall, P. C. (2008). Parental responses to positive and negative emotions in anxious and nonanxious children. Journal of Clinical Child and Adolescent Psychology, 37, 303–313.

Jones, S., Eisenberg, N., Fabes, R., & MacKinnon, D. (2002). Parents’ reactions to elementary school children’s negative emotions: relations to social and emotional functioning in school. Merrill-Palmer Quarterly, 48, 133–159.

Katz, L. F., & Windecker-Nelson, B. (2004). Parental meta-emotion philosophy in families with conduct-problem children: links with peer relations. Journal of Abnormal Child Psychology, 32, 385–398.

Roberts, W. L., & Strayer, J. (1987). Parents’ responses to the emotional distress of their children: relations with children’s competence. Developmental Psychology, 23(3,), 415–422.

Southam-Gerow, M. A., & Kendall, P. C. (2000). A preliminary study of the emotion understanding of youth referred for treatment of anxiety disorders. Journal of Clinical Child Psychology, 29(3), 319–327.

Suveg, C., & Zeman, J. (2004). Emotion regulation in children with anxiety disorders. Journal of Clinical Child and Adolescent Psychology, 33, 750–759.

Suveg, C., Sood, E., Barmish, A., Tiwari, S., Hudson, J. L., & Kendall, P. C. (2008). “I’d rather not talk about it”: emotion parenting in families of children with an anxiety disorder. Journal of Family Psychology, 22, 875–884.

Suveg, C., Zeman, J., Flannery-Schroeder, E., & Cassano, M. (2005). Emotion socialization in families of children with an anxiety disorder. Journal of Abnormal Child Psychology, 33, 145–155.

Despre autor

Numele meu este Onofrei Anca-Gabriela, sunt licențiată în psihologie
În prezent urmez cursurile masterelor: Psihologie aplicată în domeniul securității naționale și Evaluare și intervenție psihologică în domeniul educațional, din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București
Arii de interes: psihologie clinică, psihologie organizațională, consiliere școlară, cercetare științifică
Cum m-aș descrie în 5 cuvinte? Ambiție, perseverență, încredere, responsabilitate și emoție.