Efectul mediator al dependenței de droguri asupra relației dintre factorii de risc și comportamentul antisocial, sadic și bipolar
Alexandra Popescu
Capitolul 1 – Cadrul teoretic
Temele controversate și predominante la nivel mondial sunt consumul masiv de substanțe interzise, toleranța pe care consumatorii o dezvoltă și dependența instaurată în final care poate avea un deznodământ catastrofal. Această povară este des întâlnită în rândul tinerilor care ajung să se confrunte cu o sănătate precară, cu o pierdere considerabilă în sfera economică ducând astfel la fapte necugetate ce au urmări precum excluderea socială. O bună parte din literatura de specialitate evidențiază legături între tulburările de consum de substanțe și deficiențele cognitive, adesea atribuite expunerii la un consum ridicat de droguri. Pe de altă parte, studiile longitudinale concentrate pe copiii cu risc ridicat ce vizează consumul de substanțe atestă existența unei serii de deficiențe cognitive înainte de debutul utilizării substanțelor, iar aceste deficiențe pot juca rolul unor predictori pentru consumul din viitor (Castellanos-Ryan & Conrod, 2020).
În continuare, această lucrare se concentrază pe factorii de risc ce duc la abuzul de substanțe, implicit la dependență. Totodată, atenția se va muta și pe interacțiunea dintre factorii de risc și comportamentul antisocial, sadic și bipolar, relație ce se presupune că va fi mediată de dependență. Factorii de risc ce vizează adicția includ factorii de mediu, care în principal influențează debutul consumului, dar și factorii genetici care sunt mai predispuși să întărească trecerea de la consum recreațional la dependență. Studierea și înțelegerea factorilor de risc sunt două procese ce stau la baza evitării tendinței inițiale de a consuma droguri sau la baza stopării evoluției consumului către adicție (Clay, 2010).
De-a lungul timpului, literatura de specialitate a oferit o atenție sporită modificărilor neurologice și cognitive ce au loc pe parcursul consumului de substanțe. Din cauza inexistenței tratamentelor eficiente împotriva adicției, cercetările în neuroștiință au generat o cantitate mare de date ce vizează modificările neuronale produse de consumul de droguri și au realizat conceptualizări inovative ale tranziției de la consumul recreațional de substanțe la starea adictivă. Se consideră că această tranziție este o combinație între toleranță și procesele de sensibilizare în circuite neuronale specifice care se manifestă după consumul în mod repetat și excesiv de substanțe (LeBlanc, McGinn, Itoga, & Edwards, 2015.; Koob & Le Moal, 1997). Deși explicațiile oferite de neuroștiințe pun la dispoziție un punct de plecare esențial, acest studiu se va orienta în special către cauzele provenite atât din istoricul persoanelor ce include momentele declanșatoare ale comportamentului dezadaptativ, cât și din trăsăturile de personalitate specifice indivizilor consumatori.
1.1 Factorii de risc
Utilizarea de substanțe psihoactive este în general influențată de anturajul cu care individul își petrece timpul și de obicei debutează și se menține din cauza contactului cu ceilalți consumatori din jur (Hull & Day, 2018). Anumiți factori de risc apar la diferite stadii de evoluție ale individului și s-a demonstrat faptul că acumularea evenimentelor traumatice pe parcursul dezvoltării pot crește riscul de consum de substanțe (Hull & Day, 2018; Loxley, Toumbourou, Stockwell, Haines, Scott, Godfrey & Marshall, 2004).
Hull și Day (2018) au realizat o clasificare a celor mai importante stadii de evoluție din viața unui individ, atribuind fiecărui stadiu riscurile corespunzătoare.
- Sistemul familial: Dacă copilul este născut și crescut într-o familie cu un statut economic deficitar, șansele de a consuma droguri cresc considerabil, iar dacă familia de proveniență este monoparentală, riscul de a consuma substanțe este foarte ridicat în adolescență;
- Între 0 și 11 ani: Abandonul sau abuzul din copilărie reprezintă factori de risc pentru o dezvoltare predominant slabă a copilului, ceea ce duce la mecanisme precare de adaptare și șansele abuzului de droguri cresc;
- Între 12 și 17 ani: Factorii de risc pentru consumul de substanțe interzise din această perioadă sunt strâns legați de:
- comunitate (neimplicare în activități cu adulții, număr mare de consumatori în comunitate, imagine pozitivă a drogurilor în media);
- părinții (conflicte repetate între părinți și copii, atitudinea permisivă a părinților când vine vorba de consumul de droguri, consum de alcool sau de droguri în familie);
- anturajul (consumatori de droguri);
- individul (personalitate dominată de spiritul aventurier, un căutător de senzații cu o atitudine pozitivă în fața pericolelor).
Există și o serie de factori protectivi ce scad șansele individului de a se implica în activități ce pot afecta întreaga viață a acestuia, precum implicarea familiei în contexte religioase, atașamentul față de familie, conflict scăzut între membrii familiei și o comunicare eficientă între părinți și adolescenți (Hull & Day, 2018).
În ciuda existenței factorilor protectivi, câteva studii atestă că anturajul este cel care favorizează cel mai mult debutul adicției de droguri în viața unei persoane, deoarece influența comportamentului antisocial al prietenilor afectează considerabil consumul de droguri în cadrul unui grup (Clay, 2010). Winstanley, Steinwachs, Ensminger, Latkin, Stitzer & Olsen (2008) au asociat o comunitate dezorganizată cu o rată mai mare a consumului de droguri în rândul tinerilor. Dezorganizarea socială poate fi definită drept „incapacitatea unei structuri comunitare de a identifica valorile comune ale rezidenților săi și de a menține un control social eficient” (Sampson & Groves, 1989). Deși este greu de măsurat cu exactitate gradul periculozității și dezorganizării unei comunități, Crum, Lillie–Blanton & Anthony (1996) în studiul lor au analizat rata criminalității, rasismul, prejudecățile frecvente, vandalismul, consumul de alcool în locuri publice sau cosumul de droguri, clădirile abandonate, iar toți acești factori s-au dovedit a fi buni predictori pentru numărul impresionant de persoane consumatoare de substanțe ilicite (Winstanley et al., 2008).
Pe lângă factorii de risc din mediul înconjurător există și factorii de risc specifici individului și bagajului său genetic care influențează considerabil parcursul unei persoane de-a lungul vieții. Numeroase studii au fost realizate pe gemeni atât de gen masculin, cât și de gen feminin pentru a testa influența genetică în dezvoltarea dependenței de substanțe. O corelație pozitivă a fost descoperită între perechile de gemeni monozigoți vs. dizigoți și consumul de alcool, droguri și tutun. Contribuția genetică în cazul femeilor a fost de 47%, iar în cazul bărbaților, de 79% (Clay, 2010).
Creierul joacă un rol deosebit de important în formarea dependenței de droguri, iar două zone sunt esențiale pentru pornirea impulsului și oprirea acestuia în cazul adicției. În primul rând, calea dopaminergică mezolimbică coordonează pornirea impulsului de a căuta recompense, cum ar fi hrana, sexul și validarea socială. Utilizarea substanțelor ilicite provoacă o suprastimulare în această zonă ducând la un dezechilibru ce potențează un impuls exagerat de a consuma droguri sau alcool, în ciuda faptului că senzația de plăcere dispare în urma consumului (Clay, 2010). În al doilea rând, partea executivă a cortexului prefrontal se ocupă cu evaluarea deciziilor și a consecințelor acestora. Abuzul de droguri modifică semnificativ capacitatea individului de a lua decizii afectând astfel mecanismul de oprire a impulsului. Prin urmare, dând frâu liber impulsului de căutare a recompensei, fără controlul mecanismului de oprire, ia naștere utilizarea compulsivă de substanțe. Acest dezechilibru este definiția dependenței (Clay, 2010).
Deși înțelegerea mecanismelor neuronale în abuzul de substanțe poate fi un factor important, acestea nu reprezintă un real factor de risc, ci doar un facilitator al tranziției de la debutul consumului la starea adictivă. Debutul este frecvent studiat de către cercetători, deoarece este susținut de motivația individului și de evenimentele traumatice care îi influențează alegerile. Starea adictivă ar putea fi interpretată drept efectul întârziat al experiențelor adverse din viața unor indivizi. Diverse studii au susținut faptul că violența este un factor de risc pentru consumul de substanțe atât în cazul adolescenților, cât și în cazul adulților. Pentru a face față stresului cauzat de agresivitate, drogurile sunt utilizate ca un mecanism de coping (Kilpatrick, Acierno, Saunders, Resnick, Best, & Schnurr, 2000; Bean, 1992; Brown, 1989; Dembo, Dertke, la Voie, Borders, Washburn, & Sehmeidler, 1987; Ireland & Widom, 1994; Lindberg & Distad, 1985). Stresul provocat de un abuz aduce în viața individului numeroase emoții negative, iar cel în cauză va căuta diverse mijloace pentru a reduce aceste tensiuni (Kilpatrick et. al., 2000). O acțiune des întâlnită este consumul de substanțe care deși poate părea o strategie eficientă la început în perspectiva consumatorului, este un comportament dezadaptativ extrem de dăunător cu urmări catastrofale în toate segmentele vieții individului.
Luând în considerare factorii de risc din mediul extern și modificările ce au loc la nivel neuronal, De Bellis, Keshavan, Shifflett, Iyengar, Beers, Hall & Moritz, (2002) au descoperit că neglijarea copilului, abuzul fizic, abuzul sexual și/sau abuzul emoțional duc la modificări drastice ale nivelurilor de cortizol și norepinefrină producând schimbări negative la nivelul cortexului frontal și prefrontal. Aceste deficite alterează capacitatea de luare a deciziilor și de autoreglare facilitând apariția comportametului impulsiv. Așadar, un adolescent poate fi predispus la abuz de substanțe din cauza modificărilor de la nivelul creierului provocate de situațiile nefavorabile din mediul înconjurător (Clay,2010).
1.2 Comportamentul antisocial, sadic și bipolar
Factorii de risc sunt în strânsă legătură cu trăsăturile maladaptative ce definesc patologia personalității unui individ. Demersurile făcute de cercetători pentru înțelegerea sferei patologice a personalității pot fi aplicate și în cazul înțelegerii tulburărilor de consum de substanțe (Kwako & Goldman, 2018). În cele mai multe cazuri, la baza comportamentului dezadaptativ stau experiențele traumatizante din copilărie, atât cele din mediul familial, cât și cele experimentate în anturaj. Apariția abuzului de substanțe este plauzibilă pentru persoanele a căror performanță cognitivă este deja compromisă de o tulburare psihică. S-a demonstrat faptul că persoanele care au tulburări mentale sunt consumatoare de droguri în rate mai mari decât persoanele fără un diagnostic psihiatric (Gould, 2010; Substance Abuse and Mental Health Services Administration (SAMHSA), 2007). Mai mult de atât, se estimează că peste jumătate din indivizii americani cu tulburări de consum au și tulburări mentale (Gould, 2010; Regier, Farmer, Rae, Locke, Keith, Judd, & Goodwin, 1990).
Comportamentul antisocial este specific perioadei adulte, însă acesta își are originea în primele manifestări ale unui comportament deviant din perioada copilăriei. Tulburarea de conduită este întâlnită în special la copiii ce experimentează diverse momente traumatice, dar câți din aceștia vor ajunge să dezvolte un comportament antisocial rămâne în continuare un mister pentru cercetările științifice. Anumite studii au afirmat că un prim factor de risc pentru dezvoltarea comportamentului antisocial este comportamentul părinților. Dacă aceștia dau dovadă de tendințe antisociale în procesul de creștere și educație al copilului, șansele ca acesta să dezvolte un comportament antisocial în viața de adult vor creşte considerabil (Robins & Ratcliff, 1980). În continuare, într-un studiu longitudinal, Luntz și Widom (1994) au demonstrat faptul că cei care în copilărie au fost abuzați sexual sau fizic au un risc ridicat de a dezvolta un comportament antisocial în viața de adult.
Transmiterea riscului de a dezvolta un comportament antisocial are loc atât din cauza comportamentului părinților, cât și din pricina bagajului genetic transmis de-a lungul generațiilor. Studiile realizate pe gemeni și pe copii care au fost adoptați, au demonstrat că ereditatea joacă un rol foarte important în conturarea comportamentului antisocial, deoarece există o concordanță între comportamentele celor care sunt înrudiți spre deosebire de cei care nu au legături genetice, dar trăiesc în același mediu cu ceilalți (Baker, Bezdjian & Raine, 2006). Totodată, o mare influență genetică există și în cazul trăsăturilor de personalitate specifice comportamentului antisocial precum impulsivitatea, căutarea de senzații, asumarea riscului (Baker et. al., 2006) care corelează pozitiv cu abuzul de substanțe. În studiul lui Baker (2006) se plasează comportamentul antisocial și agresivitatea ca fiind esențiale pentru diagnosticarea unei tulburări mentale. De exemplu, tulburarea de personalitate antisocială ar putea fi rezultatul unui comportament antisocial care presupune un comportament agresiv, impulsiv și iresponsabil. Manifestările deviante ale comportamentului din copilărie, precum externalizarea agresivității asupra oamenilor sau asupra animalelor, distrugerea proprietății, furtul și alte încălcări grave ale normelor sociale sunt în mare parte factori de risc pentru dezvoltarea unui comportament antisocial în viața de adult.
Studiile axate pe manifestările antisociale realizate pe gemeni continuă și în sfera consumului de substanțe. Asemenea comportamentului antisocial, dependența de substanțe poate fi transmisă între membrii familiei în general din cauza bagajului genetic și într-o mult mai mică măsură din cauza mediului înconjurător (Baker et. al., 2006). Pe de altă parte, doar pentru că dependența de droguri și comportamentul antisocial au un fundament comun în ceea ce privește debutul lor, nu înseamnă că există o relație de cauză-efect între cele două. Studiile care investighează ambele trăsături înțeleg suprapunerea lor genetică și de mediu (Baker et. al., 2006).
Un criteriu interesant studiat de Baker în 2007 este genul și influența acestuia asupra dezvoltării unui comportament antisocial. Luând în considerare bagajul genetic și mediul care favorizează un comportament antisocial, întrebarea pe care se axează Baker în acel studiu este dacă există și diferențe semnificative de gen. Deși pentru bărbați este mult mai plauzibil să se implice în activități infracționale, agresive, totuși, nu există diferențe semnificative între cele două genuri în ceea ce privește comportamentul antisocial. Acest aspect a fost studiat atât pe copii adoptați (Baker, Mack, Moffitt & Mednick, 1989), cât și pe gemeni (Cloninger & Gottesman, 1987), iar rezultatele au fost cele menționate mai sus. Prin urmare, genul nu este un predictor sau un factor de risc pentru dezvoltarea unui comportament antisocial, iar acest criteriu este nesemnificativ în comparație cu bagajul genetic și mediul care reprezintă factorii ce stau la baza unui comportament atât adaptativ, cât și dezadaptativ.
În literatura de specialitate ce vizează adicția de droguri, comportamentul antisocial s-a studiat încă din secolul trecut, însă un construct puțin studiat în acest sens este comportamentul sadic. În cea mai mare parte acesta este plasat alături de termenul sexualitate și vizează un comportament adictiv în zona sexualității, însă legătura sa cu substanțele ilicite este minimă. Prin urmare, această lucrare aduce o abordare nouă a sadismului plasându-l alături de adicția de droguri. Kingston și Yates (2008) confirmă lipsa cercetărilor pe acest subiect considerat mult timp controversat și lipsa coeziunii între articolele deja existente din cauza volumului mic de informație existent pe acest subiect. Conform Manualului tehnic pentru inventarul clinic multiaxal Millon (Daniel David, 2010; T. Millon, C. Millon, Davis & Grossman, 1997, p. 42), „cu toate că a fost eliminat din DSM-IV, constructul sadic este un stil sau un pattern ce se extinde dincolo de granițele formulării DSM III-R într-o nouă și importantă direcție, una care recunoaște faptul că oamenii care nu sunt considerați ca fiind antisociali pot să obțină plăcere și satisfacție personală în moduri care îi umilesc pe ceilalți și care le încalcă drepturile și sentimentele. Depinzând de clasa socială și de alți factori moderatori, li se pot potrivi trăsăturile clinice a ceea ce este numit în literatura de specialitate ca și caracter sadic sau ei pot să manifeste stiluri de caracter înrudite cu tipul A de personalitate. Aceste persoane sunt de obicei, ostile și întotdeauna gata de luptă, ele părând a fi indiferente sau încântate față de consecințele distructive ale comportamentului lor arțăgos, abuziv și brutal. Cu toate că multe dintre ele își ascund tendințele cele mai răutăcioase și orientate spre putere în rolurile și ocupațiile aprobate social, acestea se dau de gol prin acțiunile lor dominatoare, antagoniste și adesea persecutoare”.
Luând în considerare trăsăturile caracterului sadic se poate desprinde de agresivitatea exercitată în actele sexuale și se poate extinde către actele violente cu caracter sadic. Astfel, se aduce în discuție importanța factorilor de risc ce contribuie la dezvoltarea sadicului. Actele violente cu caracter sadic care sunt săvârșite în copilărie sau în adolescență sunt de mare interes și surprind anumite particularități ale individului, precum: lipsa valorii propriei persoane, lipsa definirii personalității și lipsa unicității (Bailey, 1997). La fel ca și în cazul comportamentului antisocial, comportamentul sadic exprimându-se prin acte violente, lipsă de empatie, agresivitate orientată spre cei din jur își are posibil originea în mediul familial sau în comunitate, dar o mare influență este resimțită și din bagajul genetic. Așadar, o predispoziție genetică către un astfel de comportament, întâlnită cu factorii de mediu corespondenți, duc la comiterea de fapte agresive, sadice de către un individ.
Spre deosebire de comportamentul sadic, care nu beneficiază de o atenție sporită în literatura de specialitate, comportamentul bipolar și spectrul de bipolaritate au fost în atenția cercetătorilor în ultimele două decenii. S-au demarat studii ce fac o legătură între comportamentul bipolar și adicția de substanțe ilicite încercând să se descopere motivul pentru care o tulburare de consum este prevalentă în rândul celor ce prezintă trăsături din spectrul bipolar. Spectrul tulburărilor bipolare cuprinde tulburările recurente de intensitate variabilă, care prezintă o stare de spirit caracterizată de instabilitate și stări intermitente sau prelungite de inhibare și excitare a diferitelor funcții mentale, cum ar fi cele cognitive și funcțiile psihomotorii (Akiskal, 1996). Pe lângă manie și depresie care sunt specifice comportamentului bipolar, există și o serie de alte simptome, precum, anxietate, iritabilitate, impulsivitate și modificări dispoziționale (Perugi, Akiskal, Ramacciotti, Nassini, Toni, Milanfranchi, Musetti, 1999).
Aducând în discuție debutul patologiei bipolare, s-au realizat studii atât pe gemeni, cât și pe moștenirea genetică în cadrul familiei și s-a descoperit că există un fundament al patologiei ce se transmite de la rudele primare (Müller-Oerlinghausen, Berghöfer & Bauer, 2002; Craddock & Jones, 1999). În cazul gemenilor monozigoți cu un părinte ce prezintă comportament bipolar, șansele de transmitere genetică sunt 40 – 70%, iar în cazul unui copil unic cu un părinte ce prezintă simptomatologie bipolară, riscul de trasmitere genetică este 5 – 10% (Müller-Oerlinghausen et. al., 2002). Din cauza variației mari de fenotipuri observate la persoanele ce prezintă comportament bipolar, factorii genetici, probabil, au un efect relativ mic, iar factorii de mediu și de dezvoltare sunt buni predictori pentru dezvoltarea patologiei (Müller-Oerlinghausen et. al., 2002; Duffy, Grof, Robertson & Alda, 2000).
Oscilația între depresie și euforie este des întâlnită, la fel și episoadele în care simptomele opuse, precum, inhibiție și excitație se combină între ele. Modificările de dispoziție diferă în funcție de severitate, durată și frecvență. Iritabilitatea și/sau euforia apărute în urma unor activități zilnice, însoțite de consumul de substanțe au fost conceptualizate drept semne ale dispoziției bipolare, astfel înlocuind dihotomia dintre euforia indusă și cea spontană (Maremmani, Perugi, Pacini, & Akiskal, 2006; Perugi & Akiskal, 2002). Când dependența de substanțe ilicite coexistă cu o tulburare mentală se poate vorbi despre un dublu diagnostic. Existența acestor tulburări ca două entități diferite se încadrează în conceptul de comorbiditate, conform lucrărilor de epidemiologie medicală. Spre deosebire de tulburările concomitente care au un substrat comun, comorbiditățile presupun că adicția împreună cu alte tulburări mentale pot lua naștere din procese relativ distincte (Maremmani et. al., 2006). În ciuda debutului distinct, au și o latură comună din punct de vedere anatomic și fiziologic în sistemul nervos central, cu rezultatul că interacțiunea dintre ele nu este doar o problemă clinică suplimentară, ci o fundație crucială pentru construirea unui model psihopatologic (Maremmani et. al., 2006; Perugi & Akiskal, 2002; Verbey 1982) și dezvoltarea unor metode de tratament (Maremmani et. al., 2006; Camacho & Akiskal, 2005). Impactul asupra consumului de substanțe este diferit de la o tulburare psihiatrică la alta, există interacțiuni diferite cu substanțele și relații diferite cu procesul de autoadministrare. Unele dintre ele, precum comportamentul bipolar, împart trăsături cu comportamentele adictive. În particular, tulburările afective amplifică întărirea comportamentală produsă de consumul de substanțe în așa fel încât este facilitată producerea adicției. Mai mult de atât, expunerea repetată la o substanță psihoactivă urmată de obținerea stării de euforie, rezultă în alterarea stabilității dispoziționale (Maremmani et. al., 2006).
Tulburarea de consum se poate identifica la aproximativ 50% din pacienții diagnosticați cu tulburări de personalitate, adicția de droguri este mult mai des întâlnită în rândul pacienților psihiatrici decât consumul de alcool (Trull, Jahang, Tomko, Wood & Sher, 2010). Cele mai frecvent studiate tulburări împreună cu consumul de droguri sunt tulburările de personalitate antisocială și tulburările de personalitate borderline. În studiul realizat de Köck și Walter în 2018, cele două tulburări de personalitate au fost evidențiate ca fiind cele mai predispuse la comorbiditate. Atât comportamentul antisocial, cât și comportamentul borderline sunt asociate cu grade înalte de impulsivitate și agresivitate (Walter, Wiesbeck, Dittmann & Graf, 2011), ceea ce joacă un rol crucial pentru felul în care pacienții diagnosticați cu aceste tulburări își pot controla impulsurile. Mai mult de atât, situațiile traumatice (factorii de risc) repetate pot cauza deviații ale personalității ducând la apariția uneia sau mai multor tulburări.
Așadar, analizând literatura de specialitate se poate observa o relație strânsă între factorii de risc și dezvoltarea unei tulburări de personalitate, relație ce ar putea fi mediată în timp de apariția adicției de substanțe ilicite. O limită a studiilor realizate până în prezent este concentrarea asupra numărului restrâns de tulburări mentale ce au fost studiate împreună cu dezvoltarea adicției de droguri, prin urmare, obiectivele acestui studiu urmăresc stabilirea rolului mediator al dependenței de droguri în relația dintre factorii de risc și comportamentul antisocial, în relația dintre factorii de risc și caracterul sadic, dar și în relația dintre factorii de risc și comportamenul bipolar.
În final, importanța acestui studiu este în stânsă legătură cu situația îngrijorătoare cu care lumea se confruntă în momentul actual. Conform Raportului European privind consumul de droguri realizat de către Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (O.E.D.T., 2018), statistica privind consumul de substanțe în rândul adulților tineri (15-34 ani) este următoarea: canabis – 17.2 milioane; cocaină – 2.3 milioane; MDMA – 2,2 milioane; amfetamine – 1.2 milioane și opioide – 1.3 milioane (acestea reprezentând 84% din cauzele de supradoze fatale). Studierea contextului în care aceste dependențe iau naștere este esențială pentru a înțelege dezvoltarea lor, dar și a tulburărilor de personalitate ce potențează consumul de substanțe, astfel, ipotezele acestui studiu sunt: H1 – Dependența de droguri are un efect mediator asupra relației dintre factorii de risc și comportamentul antisocial; H2 – Dependența de droguri are un efect mediator asupra relației dintre factorii de risc și comportamentul sadic; H3 – Dependența de droguri are un efect mediator asupra relației dintre factorii de risc și comportamentul bipolar.
Capitolul 2 – Metodologia cercetării
2.1. Procedură
Setul de date necesar realizării studiului a fost colectat în lunile octombrie și noiembrie ale anului 2018. Instrumentele au fost aplicate în format creion-hârtie, dar și în format online prin intermediul Google Forms. Participarea la studiu a fost voluntară, iar participanții au avut libertatea de a se retrage oricând fără existența unor consecințe. Instrumentele au fost aplicate pe două loturi de participanți, primul fiind format din consumatori de droguri cu un diagnostic psihiatric internați în cadrul secției de Toxicomanie a unui spital de psihiatrie din București, iar al doilea a fost format din consumatori de droguri fără diagnostic psihiatric. Înainte de administrare, participanților li s-a adus la cunoștință protocolul de confidențialitate a datelor, iar aceștia și-au dat consimțământul pentru participare.
2.2. Participanți
Acest studiu a fost realizat pe un eșantion de 113 participanți dintre care 50 sunt consumatori de droguri fără diagnostic psihiatric de consum, iar 63 (55.8%) sunt consumatori de droguri cu diagnostic psihiatric de consum cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani (M = 26.88, SD = 5.50). De asemenea, eșantionul este format din 62 (54.9%) de bărbați și 51 de femei. Toți participanții au peste 18 ani și nivelul de școlarizare de minimum 8 clase pentru a se încadra criteriului de aplicare al Inventarului Multiaxial Clinic Millon (MCMI – III) (Millon et. al., 2006, David & Igna, 2010).
2.3. Instrumentele cercetării
Comportamentul antisocial. Această variabilă a fost evaluată prin intermediul scalei pentru comportament antisocial din Inventarul Multiaxial Clinic Millon (MCMI – III)
(Millon et. al., 2006, David & Igna, 2010). Scala este formată din 17 itemi, din care 7 sunt unici. Pentru acest studiu au fost utilizați cei 7 itemi unici („Pedeapsa nu m-a oprit niciodată din a face ce am vrut”, „Fac tot ce vreau fără să mă îngrijoreze efectele asupra celorlalți”). Itemii au fost scorați pe o scală dihotomică – adevărat sau fals. Pentru fiecare răspuns adevărat a fost acordat un punct, iar scorul a fost obținut prin însumarea punctelor obținute la cei 7 itemi.
Sadic. Această variabilă a fost evaluată prin intermediul scalei pentru comportament sadic din Inventarul Multiaxial Clinic Millon (MCMI – III) (Millon et. al., 2006, David & Igna, 2010). Pentru acest studiu au fost utilizați cei 7 itemi unici („A trebuit să fiu foarte dur (dură) cu unii oameni pentru a le arăta care le e locul”, „Nu știu din ce cauză, dar câteodată spun răutăți doar pentru a-i face pe ceilalți nefericiți”). Itemii au fost scorați pe o scală dihotomică – adevărat sau fals. Pentru fiecare răspuns adevărat a fost acordat un punct, iar scorul a fost obținut prin însumarea punctelor obținute la cei 7 itemi.
Bipolar: Maniacal. Această variabilă a fost evaluată prin intermediul scalei pentru comportament bipolar – maniacal din Inventarul Multiaxial Clinic Millon (MCMI – III)(Millon et. al., 2006, David & Igna, 2010). Pentru acest studiu au fost utilizați cei 5 itemi unici („În trecut mi s-a spus de către alții că am devenit prea interesat (interesată) și prea entuziasmat (entuziasmată) în privința a prea multe lucruri”, „Am avut multe perioade în viața mea când am fost atât de vesel (veselă) și am consumat atât de multă energie, încât apoi am devenit prost dispus (dispusă)”). Itemii au fost scorați pe o scală dihotomică – adevărat sau fals. Pentru fiecare răspuns adevărat a fost acordat un punct, iar scorul a fost obținut prin însumarea punctelor obținute la cei 5 itemi.
Factorii de risc. Această variabilă a fost măsurată prin intermediul unui chestionar format din 34 de itemi, construit de prof. Șerban Ionescu. Itemii sunt evaluați prin răspuns dihotomic – Da (respondentul a trăit experiența) sau Nu (participantul nu a trecut prin experiența indicată de item). Exemple de itemi: „S-a întâmplat ca unul din părinții tăi să aibă mai puțin de 18 ani atunci când te-ai născut”, „Ai pierdut pe cineva drag”. Pentru fiecare răspuns Da a fost acordat 1 punct, iar pentru răspunsurile Nu au fost acordate 0 puncte. Scorul final a fost obținut prin însumarea punctelor obținute pentru cei 34 de itemi.
Dependența de droguri. Această variabilă a fost evaluată prin intermediul scalei pentru dependența de droguri din Inventarul Multiaxial Clinic Millon (MCMI – III) (Millon et. al., 2006, David & Igna, 2010). Pentru acest studiu au fost utilizați cei 6 itemi unici („Obiceiurile mele legate de consumul de droguri mi-au creat frecvent o serie de necazuri în trecut”, „Consumul așa numitelor droguri ilegale poate fi nechibzuit, dar în trecut am avut nevoie de ele”). Itemii au fost scorați pe o scală dihotomică – adevărat sau fals. Pentru fiecare răspuns adevărat a fost acordat un punct, iar scorul a fost obținut prin însumarea punctelor obținute la cei 6 itemi.
Capitolul 3 – Rezultatele cercetării
3.1. Analiză descriptivă
Pentru prelucrarea datelor s-a utilizat programul IBM SPSS 24 (IBM Corp, 2016), în continuare sunt prezentate scorurile medii, abaterile standard, coeficienții de consistență internă și corelațiile dintre variabilele incluse în studiu.
| M | SD | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | |||||||||||||
| 1. FR | 12.06 | 5.11 | (.77) | ||||||||||||||||
| 2. CA | 67.65 | 15.08 | .369* | (.82) | |||||||||||||||
| 3. S | 58.85 | 18.98 | .392* | .692* | (.80) | ||||||||||||||
| 4. B-M | 63.38 | 19.29 | .309* | .529* | .481* | (.74) | |||||||||||||
| 5.DUD | 76.60 | 14.87 | .286* | .741* | .584* | .368* | (.79) |
Notă. Coeficienții de consistență internă sunt prezentați pe diagonală între paranteze; FR = Factori de risc; CA = Comportament antisocial; S = sadic; B-M = Bipolar-Maniacal; DUD = Dependență de droguri; *- Corelațiile sunt semnificative la nivelul .01
Datele prezentate în Tabelul 1 confirmă ceea ce a fost prezentat în literatura de specialitate. Dependența de droguri corelează semnificativ cu comportamentul antisocial (r = .741, p < .01), cu comportamentul sadic (r = .584, p < .01) și cu comportamentul bipolar – maniacal (r = .368, p < .01). Totodată și factorii de risc corelează semnificativ cu comportamentul antisocial (r = .369, p < .01), cu caracterul sadic (r = .392, p < .01) și cu comportamentul bipolar – maniacal (r = .309, p < .01). Există o corelație semnificativă și între factorii de risc și dependența de droguri (r = .386, p < .01).
3.2. Analiza inferențială
H1: Dependența de droguri are un efect mediator asupra relației dintre factorii de risc și comportamentul antisocial.
Pentru a testa rolul mediator al dependenței de droguri asupra relației dintre factorii de risc și comportamenul antisocial a fost utilizată analiza de mediere prin intermediul softului PROCESS 3.4.1 (Hayes, 2019). Astfel, factorii de risc au un efect semnificativ asupra dependenței de droguri (b = 1.12, p < .05, CI95% = 0.61 – 1.62). Factorii de risc nu au un efect semnificativ asupra comportamentului antisocial în prezența mediatorului (b = 0.28, p > .05, CI95% = -0.11 – 0.68), în timp ce dependența de droguri are un efect semnificativ asupra comportamentului antisocial (b = 0.71, p < .05, CI95% = 0.57 – 0.85). În concluzie, datorită faptului că efectul direct (b = 0.28, p > .05, CI95% = -0.11 – 0.68) este nesemnificativ statistic, se observă existența unei medieri totale. Totodată, efectul mediator al dependenței de droguri poate fi demonstrat și prin intermediul efectului indirect. Acesta raportează efectul factorilor de risc asupra comportamentului antisocial prin intermediul mediatorului care este semnificativ (b = 0.80 , p < .05, CI95% = 0.46 – 1.19). În concluzie, dependența de droguri mediază semnificativ relația dintre factorii de risc și comportamentul antisocial.
H2: Dependența de droguri are un efect mediator asupra relației dintre factorii de risc și comportamentul sadic.
Pentru a testa rolul mediator al dependenței de droguri asupra relației dintre factorii de risc și comportamenul sadic a fost utilizată analiza de mediere prin intermediul softului PROCESS 3.4.1 (Hayes, 2019). Astfel, factorii de risc au un efect semnificativ asupra dependenței de droguri (b = 1.12, p < .05, CI95% = 0.61 – 1.62). Factorii de risc au un efect semnificativ asupra comportamentului sadic în prezența mediatorului (b = 0.72 p < .05, CI95% = 0.12 – 1.32) la fel și dependența de droguri are un efect semnificativ asupra comportamentului sadic (b = 0.65, p < .05, CI95% = 0.44 – 0.85). În concluzie, datorită faptului că efectul direct (b = 0.72 p < .05, CI95% = 0.12 – 1.32) este semnificativ statistic, se observă existența unei medieri parțiale. Totodată, efectul mediator al dependenței de droguri poate fi demonstrat și prin intermediul efectului indirect. Acesta raportează efectul factorilor de risc asupra comportamentului sadic prin intermediul mediatorului care este semnificativ (b = 0.72 , p < .05, CI95% = 0.38 – 1.16). În concluzie, dependența de droguri mediază semnificativ relația dintre factorii de risc și comportamentul sadic.
H3: Dependența de droguri are un efect mediator asupra relației dintre factorii de risc și comportamentul bipolar-maniacal.
Pentru a testa rolul mediator al dependenței de droguri asupra relației dintre factorii de risc și comportamenul bipolar-maniacal a fost utilizată analiza de mediere prin intermediul softului PROCESS 3.4.1 (Hayes, 2019). Astfel, factorii de risc au un efect semnificativ asupra dependenței de droguri (b = 1.12, p < .05, CI95% = 0.61 – 1.62). Factorii de risc au un efect semnificativ asupra comportamentului bipolar-maniacal în prezența mediatorului (b = 0.73 p < .05, CI95% = 0.03 – 1.44) la fel și dependența de droguri are un efect semnificativ asupra comportamentului bipolar-maniacal (b = 0.37, p < .05, CI95% = 0.13 – 0.62). În concluzie, datorită faptului că efectul direct (b = 0.73 p < .05, CI95% = 0.03 – 1.44) este semnificativ statistic, se observă existența unei medieri parțiale. Totodată, efectul mediator al dependenței de droguri poate fi demonstrat și prin intermediul efectului indirect. Acesta raportează efectul factorilor de risc asupra comportamentului bipolar-maniacal prin intermediul mediatorului care este semnificativ (b = 0.42 , p < .05, CI95% = 0.09 – 0.80). În concluzie, dependența de droguri mediază semnificativ relația dintre factorii de risc și comportamentul bipolar-maniacal.
Capitolul 4 – Discuții
Scopul acestui studiu a fost acela de a demonstra existența efectului mediator al dependenței de droguri asupra relației dintre factorii de risc și trei variabile dependente: comportamentul antisocial, sadic și bipolar. Rezultatele cercetării au confirmat cele trei ipoteze ale studiului, fiind în concordanță cu rezultatele studiilor de specialitate (Baker, Bezdjian & Raine, 2006; Maremmani, Perugi, Pacini & Akiskal, 2006; Trull, Jahang, Tomko, Wood & Sher, 2010). S-a constatat o corelație semnificativă între comportamentul antisocial și dependența de droguri (r = .74), fapt demonstrat și de Baker în 2006 care a menționat că există o corelație între trăsăturile comportamentului antisocial și dependența de substanțe. Pe lângă corelația semnificativă dintre cele două, rezultatele confirmă și influența totală pe care dependența de droguri o are asupra relației dintre factorii de risc și comportamentul antisocial. Din punctul de vedere al interpretării psihologice, acest rezultat nu este surprinzător deoarece consumul de substanțe interzise este prin natura sa un comportament antisocial, însă chiar dacă cele două au un fundament comun, nu există și o relație de cauzalitate între ele (Baker, Bezdjian & Raine, 2006).
O altă corelație semnificativă este și cea dintre dependența de droguri și caracterul sadic (r = .58), iar dependența de droguri influențează parțial relația dintre factorii de risc și sadic. Studierea acestui construct împreună cu dependența de droguri se regăsește într-o măsură limitată în literatura de specialitate, fiind un comportament adictiv plasat în zona sexualității, aspect confirmat și de către Kingston și Yates (2008). În ceea ce privește dependența de substanțe, sadicul se îndepărtează ușor din sfera sexualității și se orientează mai mult spre agresivitate, lucru vizibil și în corelația semnificativă dintre acesta și comportamentul antisocial (r = .69). Deși există similitudini între sadic și antisocial și la nivelul factorilor de risc, acestea se comportă diferit sub influența mediatorului.
Al treilea rezultat demonstrează influența parțială pe care dependența de droguri o are asupra relației dintre factorii de risc și comportamentul bipolar, acesta din urmă având o corelație semnificativă cu dependența de droguri (r = .36), dar nu la fel de puternică precum au avut celelalte două constructe. Un studiu experimental realizat pe populația italiană a demonstrat că nu există nicio diferență între consumatorii de droguri și consumatorii de droguri diagnosticați cu tulburare bipolară în ceea ce privește motivul sau frecvența consumului de substanțe (Bizzarri, Sbrana, Rucci, Ravani, Massei, Gonnelli, Cassano, 2007), astfel, nu se poate cunoaște influența sau contribuția tulburării bipolare de sine stătătoare în această relație.
4.1. Concluzii
Așa cum am menționat anterior, rezultatele au arătat că dependența de droguri are un efect mediator asupra relației dintre factorii de risc și comportamentul antisocial, sadic și bipolar, având o mai mare influență asupra comportamentului antisocial în comparație cu celelalte două, dar și o corelație semnificativă cu acesta. O altă legătură a eșantionului utilizat în acest studiu cu eșantioane diferite din literatura științifică (Trull et. al., 2010) este că din totalul persoanelor diagnosticate cu tulburările de personalitate menționate în studiu (113), peste 50% sunt diagnosticați și cu o tulburare de consum de droguri (55.8%).
4.2. Implicații practice
Rezultatele prezentate în acest studiu ar putea reprezenta un punct de referință privind strânsa interacțiune dintre consumul de droguri, factorii de risc și tulburările de personalitate. Lipsa literaturii de specialitate sau literatura redactată cu mult timp în urmă reprezintă o oarecare îngrijorare cu privire la strategiile care pot fi adoptate pentru ameliorarea consumului de droguri din prezent. O problemă precum adicția nu poate fi tratată singular, aceasta corelează cu numeroase alte constructe aşa cum e prezentat și în acest studiu, iar gândul că aceasta ar putea fi oprită este lipsit de raționalitate, însă prin o mai bună înțelegere a felului în care factorii de risc potențeză atât adicța de droguri, cât și dezvoltarea tulburărilor de personalitate, s-ar putea crește gradul de educație și s-ar putea modifica perspectiva oamenilor asupra comportamentelor deviante. Influența totală a dependenței de droguri asupra relației dintre factorii de risc și comportamentul antisocial poate avea un impact asupra dezvoltării strategiilor psihoterapeutice de a gestiona felul în care factorii de risc sunt resimțiți de un individ cu tendințe antisociale pentru a putea dezvolta mecanisme de coping eficiente. Totodată, acest studiu a fost realizat pe un eșantion extras din populația românească unde studiile privind dependența de droguri și interacțiunea acesteia cu tulburările de personalitate sunt în număr restrâns, iar abordările au în mare parte o viziune medicală sau socială, nu una psihologică.
4.3. Limite și direcții viitoare
Pe lângă contribuțiile aduse, acest studiu prezintă și o serie de limite care pot lua rolul unor direcții viitoare. În primul rând, acesta este un studiu transversal și îi lipsește un eșantion separat care să fie format din persoane ce nu consumă sau nu au consumat droguri pentru a putea observa impactul adus de dependența de droguri și diferența de rezultate între eșantioane. În al doilea rând, o altă limită a studiului este faptul că nu toți participanții au un diagnostic psihiatric privind consumul de droguri, dacă tot eșantionul ar fi fost format din persoane diagnosticate ar fi putut fi reprezentativ într-o mai mare măsură pentru sfera clinică.
4.4. Concluzii sumare
În concluzie, acest studiu confirmă într-o mare măsură ceea ce a fost menționat în literatura de specialitate, aduce în plus și o redirecționare a atenției asupra comportamentului sadic, dar și trei perspective diferite asupra dependenței de droguri prin prisma factorilor de risc și a celor trei tulburări de personalitate menționate de-a lungul lucrării.
Bibliografie
Akiskal, H. S. (1996). The prevalent clinical spectrum of bipolar disorders: beyond DSM-IV. Journal of clinical psychopharmacology, 16(2), 4S-14S.
Bailey, S. (1997). Sadistic and violent acts in the young. Child Psychology and Psychiatry Review, 2(3), 92-102.
Baker, L. A., Bezdjian, S., & Raine, A. (2006). Behavioral genetics: The science of antisocial behavior. Law and contemporary problems, 69(1-2), 7.
Baker, L. A., Jacobson, K. C., Raine, A., Lozano, D. I., & Bezdjian, S. (2007). Genetic and environmental bases of childhood antisocial behavior: a multi-informant twin study. Journal of abnormal psychology, 116(2), 219.
Baker, L. A., Mack, W., Moffitt, T. E., & Mednick, S. A. (1989). Sex differences in property crime in a Danish adoption cohort. Behavior Genetics, 19, 355–370.
Bean, N. M. (1992). Elucidating the path toward alcohol and substance abuse by adolescent victims of sexual abuse. The Journal of Applied Social Sciences, 17, 57-94.
Bizzarri, J. V., Sbrana, A., Rucci, P., Ravani, L., Massei, G. J., Gonnelli, C., … Cassano, G. B. (2007). The spectrum of substance abuse in bipolar disorder: reasons for use, sensation seeking and substance sensitivity. Bipolar Disorders, 9(3), 213–220.
Brown, S. A. (1989). Life events of adolescents in relation to personal and parental substance abuse. American Journal of Psychiatry, 146, 484-489
Camacho, A., & Akiskal, H. S. (2005). Proposal for a bipolar-stimulant spectrum: temperament, diagnostic validation and therapeutic outcomes with mood stabilizers. Journal of affective disorders, 85(1-2), 217-230.
Castellanos-Ryan, N., & Conrod, P. (2020). Cognitive risk factors for alcohol and substance addictions. In Cognition and Addiction (pp. 91-102). Academic Press, 91-102.
Clay, S. W. (2010). Risk factors for addiction. Osteopathic Family Physician, 2(2), 41-45.
Cloninger, C. R., & Gottesman, I. I. (1987). Genetic and environmental factors in antisocial behavior disorders. The causes of crime: New biological approaches, 92-109.
Craddock, N., & Jones, I. (1999). Genetics of bipolar disorder. Journal of medical genetics, 36(8), 585-594.
Crum, R. M., Lillie-Blanton, M., & Anthony, J. C. (1996). Neighborhood environment and opportunity to use cocaine and other drugs in late childhood and early adolescence. Drug and alcohol dependence, 43(3), 155-161.
David. D., & Igna, R. (2010). Inventarul Clinic Multiaxial Millon. Manual tehnic (Millon Multiaxial Inventory – III). București: O.S. România.
De Bellis, M. D., Keshavan, M. S., Shifflett, H., Iyengar, S., Beers, S. R., Hall, J. & Moritz, G. (2002). Brain structures in pediatric maltreatment-related posttraumatic stress disorder: a sociodemographically matched study. Biological psychiatry, 52(11), 1066-1078.
Dembo, R., Dertke, M., la Voie, L., Borders, S., Washburn, M., & Sehmeidler, I. (1987). Physical abuse, sexual victimization, and illicit drug use: A structural analysis among high risk adolescents. Journal of Adolescence, 10, 13-34.
Duffy A, Grof P, Robertson C, Alda M. (2000) The implications of genetics studies of major mood disorders for clinical practice. Clin Psychiatry; 61: 630–37.
Gould, T. J. (2010). Addiction and cognition. Addiction science & clinical practice, 5(2), 4.
Hull, M., & Day, E. (2018). Drug Use Disorders. In L. Gask, T. Kendrick, R. Peveler, & C. Chew-Graham (Eds.), Primary Care Mental Health (pp. 236-250). Cambridge: Cambridge University Press.
Ireland, T., & Widom, C. S. (1994). Childhood victimization and risk for alcohol and drug arrests. The International Journal of the Addictions, 29, 235-274.
Kilpatrick, D. G., Acierno, R., Saunders, B., Resnick, H. S., Best, C. L., & Schnurr, P. P. (2000). Risk factors for adolescent substance abuse and dependence: Data from a national sample. Journal of consulting and clinical psychology, 68(1), 19.
Kingston, D. A., & Yates, P.M. (2008). SEXUAL SADISM. Sexual Deviance, 231.
Köck, P., & Walter, M. (2018). Personality disorder and substance use disorder–An update. Mental Health & Prevention, 12, 82-89.
Koob, G. F., & Le Moal, M. (1997). Drug abuse: hedonic homeostatic dysregulation. Science, 278(5335), 53-58
Kwako, L. E., Bickel, W. K., & Goldman, D. (2018). Addiction biomarkers: dimensional approaches to understanding addiction. Trends in molecular medicine, 24(2), 121-128.
LeBlanc, D. M., McGinn, M. A., Itoga, C. A., & Edwards, S. (2015). The affective dimension of pain as a risk factor for drug and alcohol addiction. Alcohol, 49(8), 803-809.
Lindberg, F. H., & Distad, L. J. (1985). Survival responses to incest: Adolescents in crisis. Child Abuse and Neglect, 9, 521-526.
Loxley, W., Toumbourou, J., Stockwell, T., Haines, B., Scott, K., Godfrey, C. & Marshall, J. (2004). The prevention of substance use, risk and harm in Australia: a review of the evidence. Commonwealth of Australia.
Luntz, B. K., & Widom, C. S. (1994). Antisocial personality disorder in abused and neglected children grown up. The American journal of psychiatry.
Maremmani, I., Perugi, G., Pacini, M., & Akiskal, H. S. (2006). Toward a unitary perspective on the bipolar spectrum and substance abuse: Opiate addiction as a paradigm. Journal of Affective Disorders, 93(1-3), 1–12.
Millon, T., Davis, R. D., & Millon, C. (1997). MCMI-III Manual. National Computer Systems.
Müller-Oerlinghausen, B., Berghöfer, A., & Bauer, M. (2002). Bipolar disorder. The Lancet, 359(9302), 241-247.
Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (2018), Raportul european privind drogurile 2018: Tendințe și evoluții, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, Disponibil la:
https://www.emcdda.europa.eu/system/files/publications/8585/20181816_TDAT18001RON_PDF.pdf. Accesat la data de 20 martie 2020.
Perugi, G., & Akiskal, H. S. (2002). The soft bipolar spectrum redefined: focus on the cyclothymic, anxious-sensitive, impulse-dyscontrol, and binge-eating connection in bipolar II and related conditions. Psychiatric Clinics of North America.
Perugi, G., Akiskal, H. S., Ramacciotti, S., Nassini, S., Toni, C., Milanfranchi, A., & Musetti, L. (1999). Depressive comorbidity of panic, social phobic, and obsessive–compulsive disorders re-examined: is there a bipolar II connection?. Journal of psychiatric research, 33(1), 53-61.
Regier, D. A., Farmer, M. E., Rae, D. S., Locke, B. Z., Keith, S. J., Judd, L. L., & Goodwin, F. K. (1990). Comorbidity of mental disorders with alcohol and other drug abuse: results from the Epidemiologic Catchment Area (ECA) study. Jama, 264(19), 2511-2518.
Robins, L. N., & Ratcliff, K. S. (1980). Childhood conduct disorders and later arrest. The social consequences of psychiatric illness, 248-263.
Sampson, R. J., & Groves, W. B. (1989). Community structure and crime: Testing social-disorganization theory. American journal of sociology, 94(4), 774-802.
Substance Abuse and Mental Health Services Administration (SAMHSA), 2007. Results from the 2006 National Survey on Drug Use and Health: National Findings. DHHS Pub. No. SMA 07-4343. Rockville, MD: SAMHSA. Disponibil la: oas.samhsa.gov
Trull, T. J., Jahng, S., Tomko, R. L., Wood, P. K., & Sher, K. J. (2010). Revised NESARC personality disorder diagnoses: gender, prevalence, and comorbidity with substance dependence disorders. Journal of personality disorders, 24(4), 412-426.
Verebey, K. (1982). Opioids in Mental Illness: Theories, Clinical Observations and Treatment Possibilities. The New York Academy of Sciences, New York, N.Y.
Walter, M., Wiesbeck, G. A., Dittmann, V., & Graf, M. (2011). Criminal recidivism in offenders with personality disorders and substance use disorders over 8 years of time at risk. Psychiatry research, 186(2-3), 443-445.
Winstanley, E. L., Steinwachs, D. M., Ensminger, M. E., Latkin, C. A., Stitzer, M. L., & Olsen, Y. (2008). The association of self-reported neighborhood disorganization and social capital with adolescent alcohol and drug use, dependence, and access to treatment. Drug and alcohol dependence, 92(1-3), 173-182.
Despre autor:
Numele meu este Alexandra Popescu și sunt proaspăt absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației, domeniul Psihologie din cadrul Universității București. Ceea ce mă motivează este pasiunea mea pentru domeniul vast al psihologiei, în special traumatologia și psihoterapia. Adicțiile au reprezentat de mult timp un interes pentru mine și doresc ca pe viitor să continui cercetarea în această sferă pentru a descoperi noi strategii de intevenție în toxicodependențe. Sunt o persoană perseverentă, cu o profundă sete de cunoaștere și cu o mare deschidere către noi experiențe.
Bucureşti, 2020
