Dorință – tendinţă devenită conştientă de obiectul ei. Foamea, de exemplu, este o ,,trebuinţă” pe care eu caut să mi-o satisfac, iar dorinţa mea de a mânca, generată de această trebuinţă, este conştientizarea situaţiei respective. Dacă mănânc fără a-mi fi foame, dorinţa nu va avea timpul să apară; ca să apară, este necesar să survină un obstacol. Dorinţa ia naştere din frustrare. Ea dă vieţii afective tonalitatea ei, provoacă sentimente şi pasiuni, stă la baza vieţii active. Cu toate acestea, deşi este adevărat că voinţa nu se exercită fără o prealabilă dorinţă, aceasta nu implică în mod automat actul voluntar. Într-adevăr, pot fi conştient de faptul că îmi este foame, să doresc să mănânc şi totuşi să nu fac nimic pentru a-mi satisface trebuinţa.
Accesați: Dicționar de psihologie
