Dialogul socratic în psihoterapie: aplicații și limite

George Comiza, psiholog

Alături de relația terapeutică bazată pe acceptare necondiționată, încredere și ascultare activă, un element cheie al demersului terapeutic îl reprezintă modul în care formulăm întrebările și construim dialogul. Acesta permite explorarea, evaluarea și nu în ultimul rând, poate susține intervenția terapeutică adaptată profilului clientului, problemelor cu care se confruntă, simptomelor manifestate și contextului său de viață.

Câteva repere filosofice

Rădăcinile unei astfel de metode bazată pe întrebări și răspunsuri cu scopul de a stimula gândirea critică și de a conduce interlocutorul spre autocunoaștere și adevăr o regăsim în dialogurile lui Platon. Personajul principal este Socrate, cel care a și dat numele acestei tehnici, care se concentrează pe:

„Arta de a da naștere ideilor” (maieutica), care presupune că adevărul există deja în interiorul individului și că printr-o serie de întrebări bine orientate, acesta poate fi descoperit.
Aporia, respectiv întrebările provocatoare, care aduc individul într-o stare de incertitudine, în care convingerile anterioare sunt puse la îndoială, deschizând calea spre o nouă înțelegere.
Autonomia gândirii, cu scopul de a încuraja interlocutorul să își dezvolte propriile concluzii, în loc să accepte pasiv răspunsurile altora.
Căutarea adevărului prin dialog, acesta fiind văzut ca un proces colaborativ de explorare, nu ca o confruntare.

Aplicarea dialogului socratic în psihoterapie

În psihoterapie, această tehnică a fost adaptată pentru a ajuta clienții să exploreze gândurile, emoțiile și convingerile lor, contribuind la dezvoltarea personală și la abordarea problemelor psihologice.

Unele principii ale maieuticii și ale explorării critice le regăsim, în special, în terapiile cognitiv-comportamentale, unde sunt aplicate pentru identificarea gândurilor automate, evidențierea distorsiunilor cognitive și promovarea schimbărilor. Astfel, terapeutul ajută clientul să-și recunoască gândurile disfuncționale sau iraționale, explorează raționamentul din spatele acestor gânduri și evidențiază posibile erori de logică, clientul fiind ghidat să găsească perspective alternative mai sănătoase.

Întrebările utilizate în dialogul socratic pot fi de tipul: „Ce dovezi ai pentru această convingere?”, „Există o altă explicație posibilă pentru această situație?”, „Cum te-ar putea ajuta să privești lucrurile dintr-un alt unghi?” etc.

De exemplu, într-un studiu realizat de Padesky și Mooney (1990) a fost testată eficiența dialogului socratic într-o terapie cognitiv-comportamentală pentru subiecții cu anxietate socială. Principala lor convingere limitativă era de tipul: „dacă vorbesc în public, voi fi judecat negativ”, cu reacții de retragere, evitare, frustrare. Prin intermediul întrebărilor de tip socratic: „Ce dovezi ai că vei fi judecat?”, „Cum ți s-ar părea dacă altcineva ar face o greșeală mică într-o prezentare?”, „Ce argumente există că oamenii vor fi mai degrabă critici decât înțelegători?”, participanții la cercetare au fost încurajați să-și identifice gândurile negative, să-și restructureze convingerile disfuncționale cu unele mai realiste și să facă schimbări de ordin comportamental.

Beneficii ale dialogului socratic în psihoterapie

Dialogul socratic poate fi util în tratarea anxietății, depresiei, tulburărilor obsesiv comportamentale, ajutând clienții să-și înfrunte gândurile catastrofice și să le reevalueze logic, să facă analize și interpretări mai optimiste și să reducă comportamentele compulsive. Referitor la problemele legate de încrederea și stima de sine, prin intermediul acestei tehnici, clienții pot fi îndrumați să-și conteste criticile interne nefondate și să-și recunoască valoarea personală.

Dincolo de tulburările de ordin psihologic, dialogul socratic stimulează procesul de autoreflecție, conducând la o mai bună înțelegere a propriei persoane, îmbunătățește gândirea critică, dezvoltă autonomia și capacitatea de a gestiona singur dificultățile.

Limite ale dialogului socratic

Deși eficient, dialogul socratic nu este universal aplicabil. Principalele limite pot fi legate de rezistența clientului la această tehnică terapeutică, disponibilitatea acestuia pentru introspecție și nu în ultimul rând, de abilitățile și formarea psihoterapeutilui. Putem întâlni clienți care văd întrebările de aceste gen ca fiind prea provocatoare, iar reacția lor să fie una defensivă. Pentru alții, care au dificultăți în a-și verbaliza emoțiile sau în a-și analiza gândurile, metoda poate crea frustrări. În plus, eficiența metodei depinde și de capacitatea terapeutului de a pune întrebările relevante astfel încât să poată pentru a menține un echilibru între explorare și sprijin.

Concluzii

Dialogul socratic reprezintă un instrument valoros în psihoterapie, având la bază principii care promovează autocunoașterea, gândirea critică și dezvoltarea personală. Cu toate că nu este lipsit de limite, atunci când este aplicat adecvat, poate oferi beneficii semnificative pentru clienți, în special în tratarea tulburărilor anxioase și depresive.

Referințe bibliografice

Padesky, C. A., Mooney, K. (1990). Clinical Applications of Cognitive-Behavioral Therapy: A Practical Guide.

Overholser, J. C. (2014). Socratic Questioning: A Teaching Philosophy for the Student-Centered Classroom. Teaching Philosophy, 37(4), 403-423.