Sari la conținut

Despre conexiunea socială

Despre conexiunea socială

Anca Gabriela Onofrei

Singurătatea, izolarea, lipsa contactelor sociale, înstrăinarea sunt cele mai des întâlnite simptome psihologice pentru care se solicită consiliere (Baumeister & Leary, 1995; McWhirter, 1990). Lee și Robbins (1995) au descris acest tip de apartenență, sau lipsa acestuia, ca sens al conexiunii sociale.

Conectivitatea socială reflectă acest sentiment intern de apartenență și este definită ca conștientizarea subiectivă de a fi în relație strânsă cu lumea socială (Lee, & Robbins, 1998). Un sentiment de conectivitate este o experiență mai omniprezentă care ghidează ulterior sentimentele, gândurile și comportamentele, în special în situațiile sociale. De exemplu, persoanele cu conectivitate ridicată pot intra în situații sociale și se identifică cu ușurință și participă cu alte persoane. Oamenii cu niveluri ridicate de conectivitate sunt mai capabili să-și gestioneze propriile nevoi și emoții prin procese cognitive (de exemplu, autoevaluare, comparație socială).

Pe de altă parte, persoanele cu un nivel scăzut de conectivitate nu sunt în măsură să-și gestioneze în mod eficient nevoile și sentimentele și sunt mai predispuse la scăderea stimei de sine, anxietate și depresie (Lee, & Robbins, 1998).

Baumeister și Leary (1995) au sugerat că oamenii sunt motivați să confirme un sentiment de conexiune, dar odată ce nevoia este satisfăcută de apartenența la grup, motivația scade. Această viziune este contrară teoriei psihologiei de sine (Kohut, 1984; Lee, & Robbins, 1995), care presupune că persoanele cu conectivitate ridicată rămân motivați să caute relații în ciuda faptului că nevoia lor de apartenență a fost satisfăcută.

La rândul său, identificarea socială confirmă sentimentul de apartenență. Teoria sprijinului social susține că diferite tipuri de relații de susținere sau percepția acestora promovează un sentiment de conectivitate (Cutrona, 1986; Sarason, Sarason, & Shearin, 1986).

Teoria psihologiei de sine susține că persoanele cu conectivitate ridicată consideră situațiile sociale drept oportunități de confirmare a viziunii lor asupra lumii. În consecință, nu numai că trăiesc sentimente mai pozitive (adică anxietate mai mică, autostimă mai mare), dar, mai important, se angajează în identitatea lor socială în aceste situații (Lee, & Robbins, 1995).

Conectarea socială pare să funcționeze ca o lentilă socială omniprezentă cu care să vizualizăm și să interacționăm cu lumea. Relația puternică dintre conexiunea socială și anxietatea prin trăsături sugerează că conexiunea socială este legată negativ de percepțiile vieții de zi cu zi ca stresante.

Concluzii

Pronunțarea față de anxietate, o stimă de sine scăzută și o lipsă de încredere interpersonală – oferă psihologului consilier o serie de oportunități clinice și de cercetare. De exemplu, este esențial ca consilierii să aloce timp pentru a evalua nivelul de conectivitate al unui client înainte de a determina cursul tratamentului. O intervenție comună pentru clienții care prezintă o lipsă de apartenență este psihoterapia de grup. Ipoteza de lucru în astfel de recomandări de tratament este că experiența de grup va oferi o nouă, pozitivă social experiență pentru clientul deconectat și singur. Cu toate că coeziunea grupului este considerată unul dintre factorii „curativi” în terapia de grup (Yalom, 1995).

Persoanele cu conexiune scăzută pot beneficia de amorsarea cognitivă (Baldwin, 1994; Brewer și Gardner, 1996). În amorsarea cognitivă, amintirile altora semnificative sunt amintite, crescând astfel stima de sine și sentimentele temporare de apartenență. În psihologia de sine, acest fenomen este cunoscut sub numele de experiențe empatice de înfrățire (Kohut, 1984). În cele din urmă, cea mai presantă întrebare rămâne dacă conexiunea socială poate fi modificată sau nu prin intervenție.

Bibliografie

Baldwin, M. W. (1994). Primed relational schemas as a source of self-evaluative reactions. Journal of Social and Clinical Psychology, 13, 38CMO3.

Baumeister, R. R, & Leary, M. R. (1995). The need to belong: Desire for interpersonal attachments as a fundamental human motivation. Psychological Bulletin, 117, 497-529.

Brewer, M. B., & Gardner, W. (1996). Who is this „we”? Levels of collective identity and self representations. Journal of Personality and Social Psychology, 71, 83-93.

Cutrona, C. E. (1986). Objective determinants of perceived social support. Journal of Personality and Social Psychology, 50, 349-355.

Kohut, H. (1984). How does analysis cure? New York: International Universities Press.

Lee, R. M., & Robbins, S. B. (1995). Measuring belongingness: The Social Connectedness and Social Assurance Scales. Journal of Counseling Psychology, 42, 232-241.

Lee, Richard M.; Robbins, Steven B. (1998). The relationship between social connectedness and anxiety, self-esteem, and social identity. Journal of Counseling Psychology, 45(3), 338–345doi:10.1037/0022-0167.45.3.338 .

McWhirter, B.T. (1990). Loneliness: A review of current literature, with implications for counseling and research. Journal of Counseling and Development, 68, 589-595.

Sarason, I. G., Sarason, B. R., Shearin, E. N., & Pierce, G. R. (1987). A brief measure of social support: Practical and theoretical implications. Journal of Social and Personality Relationships, 57,497-510.

Yalom, I. D. (1995). The theory and practice of group psychotherapy (4th ed.). New York: Basic Books.

Despre autor

  • Numele meu este Onofrei Anca-Gabriela, sunt licențiată în psihologie.
  •  În prezent urmez cursurile masterelor: Psihologie aplicată în domeniul securității naționale și Evaluare și intervenție psihologică în domeniul educațional, din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București.
  • Arii de interes: psihologie clinică, psihologie organizațională, consiliere școlară, cercetare științifică.
  • Cum m-aș descrie în 5 cuvinte? Ambiție, perseverență, încredere, responsabilitate și emoție.