Există o întrebare pe care orice publicație independentă o poartă tăcut în spatele ffiecărei postări: ce alegem să raportăm și, la fel de important, ce alegem să amânăm? Răspunsul nu este comod și nici nu se articulează de la sine. Se formează în timp — prin observație, prin oboseală, prin victorii mici și prin tăceri impuse de context.

După cincisprezece ani de prezență în comunitatea profesională a psihologilor din România, Monitorul Psihologiei a învățat ceva ce se învață greu și se uită ușor: nu toate bătăliile pot fi purtate simultan, iar unele dintre ele cer mai multă pregătire decât suntem dispuși să recunoaștem inițial.

Despre alegerea bătăliilor

În literatura privind epuizarea profesională a celor angajați în advocacy și comunicare critică (Gorski, 2019; Chen & Gorski, 2015), un punct revine constant: angajamentul nediferențiat — ideea că trebuie să răspunzi imediat fiecărei nedreptăți observate — duce, paradoxal, la diminuarea capacității de a răspunde efectiv oricăreia. Cei care își epuizează resursele în confruntări mărunte ajung lipsiți de capacitatea de a duce confruntările care contează cu adevărat.

Aceasta nu este o lecție de pasivitate. Este o lecție despre proporție și despre momentul potrivit.

O bătălie pornită fără pregătire nu este curaj — este irosire de resurse. Iar resursele unei platforme independente nu sunt nelimitate, nu sunt regenerabile la cerere și nu sunt distribuite egal între cei care o susțin.

Există situații în care semnalarea publică a unei probleme — înainte ca documentația să fie completă, înainte ca contextul să fie clar, înainte ca actorii implicați să fie identificați cu rigurozitate — produce mai mult zgomot decât claritate. Iar zgomotul, în domeniul nostru, are un cost: erodează încrederea atât a comunității profesionale, cât și a instituțiilor care, eventual, ar putea răspunde constructiv.

Resursele unei platforme independente — limite reale

Vorbim deschis despre acest aspect: o platformă independentă funcționează cu resurse umane, financiare și emoționale finite. Echipa dedică timp limitat fiecărui proiect; bugetul este restrâns; capacitatea de a urmări procedural fiecare răspuns instituțional — sub regimul Legii 544/2001 sau al sesizărilor formale — depinde de timpul limitat alocat.

Acest realism nu înseamnă că tăcem. Înseamnă că alegem.

Literatura privind oboseala compasiunii și epuizarea în profesiile de ajutor (Figley, 2002; Maslach & Leiter, 2016) confirmă ceea ce mulți colegi observă empiric: ignorarea propriilor limite în numele unei datorii infinite produce, în timp, fix opusul angajamentului inițial — retragere, cinism, abandon. Aplicăm acest principiu și la nivel editorial.

Resursele sunt cele care decid, în ultimă instanță, ce bătălii putem purta. Iar onestitatea cu privire la aceste limite face parte din responsabilitatea editorială asumată față de cititorii noștri.

Inechități pe care le vom raporta în continuare

Selecția bătăliilor nu este abandon. Există categorii de probleme pe care le vom continua să le documentăm și să le aducem în atenția comunității profesionale, indiferent de cât de incomod este procesul:

• Lipsa de transparență a unor instituții publice în comunicarea subiectelor de examen pentru ocuparea posturilor de psiholog, sub pretextul „creației intelectuale” — o interpretare care contravine spiritului Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
• Discrepanțele dintre standardele de acreditare ale Colegiului Psihologilor din România și practica efectivă a unor furnizori de formare profesională continuă.
• Aplicarea inegală a procedurilor disciplinare și a celor electorale în interiorul filialelor și comisiilor CPR.
• Distorsiuni în relația dintre angajatori și psihologii angajați — inclusiv în domeniul psihologiei aplicate în securitate națională.

Aceste teme rămân, pentru noi, dosare deschise. Nu pentru că sunt simple, ci pentru că tăcerea în privința lor ar însemna trădarea funcției de monitorizare pe care platforma și-a asumat-o de la început.

Politicul — o linie pe care nu o trecem

Aici trebuie să fim foarte clari, pentru că este o sursă recurentă de neînțelegere: Monitorul Psihologiei nu deschide subiectul politic. Nu susținem partide, nu evaluăm campanii electorale, nu emitem aprecieri privind oameni politici și nu transformăm probleme profesionale în muniție pentru tabere ideologice.

Această poziție nu este nici timiditate, nici detașare. Este o decizie asumată: comunitatea profesională a psihologilor are nevoie de un spațiu în care discuțiile despre profesie să rămână discuții despre profesie. Ghidurile internaționale privind comunicarea științifică și profesională (APA, 2017; EFPA, 2005) recunosc valoarea unor astfel de spații neutre pentru menținerea coeziunii unei comunități științifice.

Apolitic nu înseamnă amoral. Înseamnă doar că instrumentele noastre sunt etica profesională, deontologia și legea — nu agenda partidelor sau a grupurilor de presiune din afara profesiei.

Relațiile instituționale locale — prezența imposibil de ignorat

Cu toate acestea, ar fi naiv să pretindem că dinamicile instituționale locale — relațiile dintre persoane în diverse structuri profesionale, alianțele formate la nivelul instituțiilor locale, rețelele de influență din interiorul filialelor și al comisiilor CPR — nu se fac simțite în munca noastră.

Se fac. Iar uneori, ele determină ce răspunsuri primim, cât de repede, sub ce formă, și care plângeri rămân fără ecou.

Aceste realități nu sunt politice în sensul partinic al termenului. Sunt sociologice, organizaționale, culturale. Țin de ceea ce literatura de sociologie a profesiilor (Freidson, 2001) numește „puterea internă” a unei comunități profesionale — capacitatea ei de a se autoreglementa, dar și fragilitățile acestei autoreglementări atunci când relațiile personale înlocuiesc procedurile.

Le observăm. Le notăm. Și, atunci când au consecințe asupra exercitării profesiei sau asupra accesului colegilor noștri la oportunități corecte, le aducem în discuție — cu prudență, cu documentație, cu respect pentru toți cei implicați.

Referințe

• Chen, C. W., & Gorski, P. C. (2015). Burnout in social justice and human rights activists: Symptoms, causes and implications. Journal of Human Rights Practice.
• Figley, C. R. (2002). Compassion fatigue: Psychotherapists’ chronic lack of self care. Journal of Clinical Psychology.
• Freidson, E. (2001). Professionalism: The Third Logic. University of Chicago Press.
• Gorski, P. C. (2019). Fighting racism, battling burnout: Causes of activist burnout in US racial justice activists. Ethnic and Racial Studies.
• Codul Deontologic al Profesiei de Psiholog cu Drept de Liberă Practică, Colegiul Psihologilor din România.
• Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare.