Deficiență intelectuală – insuficienţă sau întârziere în dezvoltarea inteligenţei. Deficienţa intelectuală determină o incapacitate socială care, în cazurile cele mai grave, poate justifica instituirea unei tutele. Ca urmare a deficitului de inteligenţă, întârziatul mintal este inadaptat la societate. Lipsit de discernământ, naiv şi influenţabil, el se dovedeşte uneori incapabil de a-şi satisface trebuinţele şi de a avea grijă de dânsul. În acest caz este necesar să fie plasat într-un stabiliment potrivit stării sale. Depistarea deficienţilor pe plan intelectual nu este chiar atât de uşoară pe cât s-ar putea crede. Unii indivizi docili, bine educaţi, care posedă o excelentă memorie şi o mare fluenţă verbală, au cunoştinţe generale întinse care pot să inducă în eroare. La cealaltă extremă, persoane terne, şterse, timide, au un bun nivel intelectual, deşi s-ar putea crede contrariul. Psihologii utilizează metoda testelor pentru a aprecia nivelul de inteligenţă al persoanelor examinate. Pentru specialişti, deficienţa intelectuală se poate defini statistic, prin referire la media populaţiei generale: un întârziat mintal se situează în acea arie a curbei care cuprinde 2,2% indivizi inferiori din populaţia totală; coeficientul de inteligenţă al deficientului intelectual este egal sau inferior lui 68 pe scara lui Wechsler. Întârziatul mintal nu suferă de nici o boală deosebită: este pur şi simplu un individ care nu reuşeşte să se adapteze în mod armonios grupului său social din cauza insuficienţei sale intelectuale.
Accesați: Dicționar de psihologie
