Robert Yerkes, născut la 26 mai 1876, a formulat legea care explică relația dintre stres, activare și performanța umană optimă.

Sinteză

La 26 mai 1876 se năștea Robert Mearns Yerkes, psihologul american care, alături de colaboratorul său John Dillingham Dodson, avea să formuleze una dintre cele mai influente legi din psihologia performanței. Studiile sale aparent modeste, realizate pe șoareci, au generat un principiu care, după mai bine de un secol, rămâne fundamental pentru înțelegerea stresului, anxietății și a randamentului uman.

Contextul istoric

Robert Mearns Yerkes s-a născut în Breadysville, Pennsylvania, într-o familie de fermieri. A studiat la Harvard, unde a obținut doctoratul în 1902, și a rămas acolo ca instructor de psihologie comparată. Era o perioadă în care psihologia ca disciplină autonomă își căuta identitatea științifică, iar Yerkes s-a poziționat la intersecția dintre psihologie, biologie și etologie.

În 1907 a publicat The Dancing Mouse, o lucrare care a contribuit la standardizarea șoarecilor și șobolanilor ca subiecți de experiment în psihologie. Un an mai târziu, împreună cu doctorandul John Dillingham Dodson, a publicat în Journal of Comparative Neurology and Psychology articolul The relation of strength of stimulus to rapidity of habit-formation. Prin studiul, realizat pe șoareci, s-a observat că un nivel moderat de stimulare electrică producea cea mai rapidă învățare a unei discriminări vizuale. Stimulii prea slabi nu motivau învățarea, iar cei prea intenși o paralizau.

Yerkes a devenit președinte al American Psychological Association în 1917 și, în timpul Primului Război Mondial, a coordonat dezvoltarea testelor Army Alpha și Army Beta, primele evaluări psihologice administrate la scară largă – aproximativ 1,75 milioane de recruți americani. Cariera sa s-a extins ulterior spre primatologie, înființând laboratorul de cercetare care îi poartă numele și astăzi.

Moștenirea lui Yerkes este însă una complicată: susținerea sa publică pentru eugenia și interpretările rasialiste pe care le-a dat datelor obținute din testele militare sunt aspecte criticate justificat de istoricii contemporani ai psihologiei. Cu toate acestea, contribuția sa metodologică și conceptul Yerkes-Dodson rămân puncte de referință în psihologia modernă.

Legătura cu psihologia

Legea Yerkes-Dodson, ilustrată grafic ca o curbă în formă de U inversat, susține că performanța crește odată cu nivelul de activare fiziologică sau mentală – dar numai până la un anumit punct. Dincolo de acest prag optim, performanța începe să scadă. Cu alte cuvinte, avem nevoie de un anumit nivel de tensiune pentru a funcționa la capacitate maximă, însă prea multă tensiune ne dezorganizează.

Ce face acest principiu atât de durabil este faptul că se aplică ușor în viața de zi cu zi. Studentul care intră în examen cu zero anxietate riscă să fie superficial; cel paralizat de panică nu mai poate accesa cunoștințele acumulate. Psihoterapeutul care lucrează cu un client anxios știe că obiectivul nu este eliminarea totală a activării emoționale, ci readucerea ei într-o zonă funcțională.

Cercetarea ulterioară a nuanțat semnificativ legea originală. Curba nu are aceeași formă pentru toate sarcinile: activitățile simple și bine învățate beneficiază de niveluri mai ridicate de activare, în timp ce sarcinile complexe, cognitiv solicitante, cer un nivel mai scăzut. Observația are implicații directe pentru practica clinică și pentru sănătatea ocupațională. Un operator care execută o sarcină repetitivă tolerează – și uneori chiar are nevoie de – un nivel moderat-ridicat de presiune. În schimb, un profesionist care ia decizii complexe (un medic la urgență, un dispecer aerian) își vede performanța degradată mult mai rapid sub stres acumulat.

Pentru practica psihologică din România, principiul are aplicații multiple. În consilierea de carieră, ajută la cartografierea contextelor în care un client funcționează optim. În psihoterapia anxietății, oferă o explicație accesibilă pentru pacient: nu eliminăm anxietatea, ci o reașezăm la un nivel productiv. În psihologia muncii, susține intervențiile pentru prevenirea epuizării profesionale, identificând momentul în care presiunea încetează să fie productivă și începe să fie distructivă.

Întrebarea pe care o adresează legea Yerkes-Dodson rămâne actuală: unde se află, pentru fiecare dintre noi, vârful curbei? Care este nivelul de tensiune care ne ține concentrați fără să ne epuizeze?

Concluzie

Născut într-o zi de 26 mai, Yerkes ne-a lăsat o moștenire mai subtilă decât pare la prima vedere: ideea că presiunea nu este, în sine, nici aliat, nici dușman. Performanța umană se naște din echilibru, nu din extremă. Arta clinicianului – ca și a celui care își gestionează propria viață profesională – este să recunoască momentul în care activarea încetează să fie aliată și începe să fie obstacol.

Referințe

• Carson, J. (2014). Mental testing in the early twentieth century: Internationalizing the mental testing story.
• Diamond, D. M., Campbell, A. M., Park, C. R., Halonen, J., & Zoladz, P. R. (2007). The temporal dynamics model of emotional memory processing: A synthesis on the neurobiological basis of stress-induced amnesia, flashbulb and traumatic memories, and the Yerkes-Dodson law.
• Yerkes, R. M. (1907). The dancing mouse: A study in animal behavior. The Macmillan Company.
• Yerkes, R. M., & Dodson, J. D. (1908). The relation of strength of stimulus to rapidity of habit-formation. Journal of Comparative Neurology and Psychology.