Sari la conținut

Cum își înțeleg și trăiesc copiii emoțiile?

Cum își înțeleg și trăiesc copiii emoțiile?

Vioreanu Ana-Maria

Cu toții știm că a simți fericire sau iubire are un rol benefic pentru bunăstarea psihologică. Dar oare asta înseamnă că a simți tristețe sau furie este un lucru rău?

  • Introducere – conceptul de bază de a ne înțelege emoțiile

În primul rând, este esențial de subliniat faptul că nici o emoție nu este bună sau rea. O emoție se poate simți rău – sau mai bine spus, inconfortabil – însă acest lucru nu înseamnă că este o emoție nefolositoare și ar trebuie să scăpăm de ea cât mai repede. Dimpotrivă: fiecare sentiment pe care îl experimentăm servește un scop anume important în procesul de dezvoltare psihologică. Unele emoții ne ajută să ne dăm seama ce este important pentru noi, altele să identificăm ce pericole să evităm. De exemplu, anxietatea te poate ajuta să-ți focusezi atenția într-o anumită direcție, mândria te ajută să cauți și să duci la bun sfârșit noi experiențe și provocări, vinovăția te motivează în a îndrepta greșelile care pot interfera cu relațiile interpersonale (Lamia, 2012). Așadar, fiecare emoție este valoroasă și te ajută în a-ți oferi informații despre diverse situații, influențează procesul de luare a deciziilor și te motivează în a-ți atinge scopuri.

Dar de ce tindem să etichetăm emoțiile negative ca fiind “rele” ? Un posibil motiv poate fi acela că, adesea, emoțiile negative (precum frica, furia) duc la izbucniri emoționale greu de controlat. Să ne imaginăm că avem un prieten pe nume Spaimă. Într-o zi, Spaimă te sună constant încercând să te avertizeze că o furtună e pe cale să vină, dar tu te simți prea speriat pentru a-i răspunde așa că doar ignori apelurile. Spaimă continuă să te sune, iar tu decizi să ieși la o plimbare pentru a evita să mai auzi telefonul sunând. Cum ieși pe ușă, vântul puternic și ploaia deasă spulberă tot în jurul tău și tu începi să te panichezi căutând adăpost. Dar cum ar fi fost dacă i-ai fi răspuns la telefon mult mai devreme și l-ai fi întrebat pe Spaimă “Care este problema?” Spaimă ar fi putut să-ți răspundă: “Sunt aici să te ajut, te rog nu te panica. Vine o furtună și trebuie să căutăm calmi adăpost și ajutor”.

Dacă nu răspundem emoțiilor noastre și căutăm să le evităm, acest lucru poate duce la accentuarea anxietății, stres și chiar simptome fizice. Atunci când copiii reușesc să-și înțeleagă propriile emoții și se simt în siguranță să le exprime, îi învățăm cum să-și gestioneze provocările vieții și să simtă întreaga paletă de emoții de care ființele umane dispun. Copilul trebuie să înțeleagă de mic că fiecare emoție este necesară pentru a picta tabloul vieții, exact cum fiecare culoare din pachet te ajută să colorezi un peisaj cât mai frumos. Mai mult decât atât, abilitatea de a înțelege, accepta și gestiona propria emoționalitate deschide ușile multor perspective și opțiuni de rezolvare de probleme, luare de decizii, ducând în final la îmbunătățirea calității vieții. A învăța copilul principii de bază – precum cel din terapia cognitiv-comportamentală conform căruia dacă îți schimbi modul de a gândi, poți schimba modul în care te simți – îi croiește drumul către a-și folosi emoțiile astfel încât să-și creeze viața pe care și-o dorește (Stoll & Williams, 2022).

  • Ce spune literatura de specialitate despre competența emoțională

Dezvoltarea competenței emoționale încă din copilărie prezice succesul academic, formarea relațiilor sociale stabile și un parcurs profesional favorabil (Booker & Dunsmore, 2017). Această competență începe să se dezvolte pe parcus ce copilul își extinde un vocabular despre emoții (adică învață să recunoască și să numească emoția), devine conștient de ce emoții resimte și reușește să le exprime adecvat. Spre exemplu, abilitatea de a înțelege propriile emoții, dar și pe ale celor din jur este asociată cu întărirea funcției atenției la copiii de vârstă primară, abilități de interacțiune socială cu colegii și adaptarea școlară (Ensor, Spencer, & Hughes, 2011). De asemenea, o bună capacitate de reglare emoțională acționează ca un factor de protecție în fața greutăților sociale întâmpinate la școală cum ar fi o relație elev-profesor dificilă (Garner & Mahatmya, 2015).

Aceste competențe emoționale și de reglare eficientă a emoțiilor pot fi învățate cu ajutorul părinților, dar de asemenea, pot fi implementate cu succes și în curicula școlară. De exemplu, programele de învățare social-emoțională (în literatură SEL) cuprind strategii de lucru la clasă bazate pe cercetările din neuroștiințe care evidențiază impactul factorilor de mediu (precum sărăcia, stresul cronic, trauma) asupra dezvoltării creierului și cum aceștia afectează capacitatea copiilor de a învăța, de concentrare a atenției și auto-control (Jones, Bailey, & Partee, 2016). Pe măsură ce profesorii, dar și părinții înțeleg mai multe despre ceea ce se întâmplă când stresul afectează funcțiile executive ale creierului, pot adopta noi strategii de susținere a sănătății psiho-emoționale a copilului.

Abilitățile social-emoționale se dezvoltă și ele diferit, în funcție de stadiul dezvoltării în care se află copilul. De exemplu, funcțiile executive (controlul emoțional, planificare, organizare, memoria de lucru etc.) se dezvoltă foarte mult pe perioada copilăriei timpurii datorită creșterii rapide a rețelei neuronale și conexiunilor dintre diferite arii ale creierului (Best & Miller, 2010).

Pentru copiii aflați la vârsta grădiniței, controlul inhibitor de bază este important pe măsură ce învață să se adapteze la contextul de grup. Acești copii au nevoie de oportunități de învățare în care să exerseze așteptarea, împărțirea cu cel de lângă, răspunsul pe rând și adaptarea la rutina clasei. Pe măsură ce copilul petrece timp în clasa întâi, își va dezvolta competențe de atenție, urmărire de instrucțiuni și concentrarea atenției de lungă durată pe sarcini specifice. La nivelul clasei a doua, copilul devine din ce în ce mai independent și învață să gestioneze mai multe sarcini pe pași și cum să urmărească un plan. În clasa a treia, copilul începe să înțeleagă ce înseamnă să fii în locul celuilalt (dezvoltarea empatiei), pune mai mult preț pe prietenii și își dezvoltă capacitatea de a înțelege emoțiile, perspectivele, ideile și intențiile altora (dezvoltarea cogniției sociale). În clasa a patra, maturizarea aduce abilități de rezolvare a conflictelor, întrucât relațiile sociale încep să devină din ce în ce mai complexe. Copilul are nevoie de susținerea adultului pentru a-și însuși strategii eficiente de navigare a situațiilor conflictuale. Din clasa a cincea, când copilul începe să intre în adolescență, relațiile cu prietenii și adulții devin centrul suportiv al dezvoltării lor. Încep să aibă dorința de a-și lărgi grupul social și de a avea impact în interiorul grupului.

Sumarizând, piramida dezvoltării competențelor social-emoționale are la bază puterea de a te opri și a gândi, urmată de puterea concentrării atenției. Mai departe urmează puterea reamintirii informațiilor învățate, empatia și abilitatea de a privi în perspectivă, abilități de rezolvare a conflictelor și abilități de relaționare. Cu ajutorul acestei clasificări, părinții și profesorii pot identifica domeniile cheie de dezvoltare a abilităților social-emoționale în funcție de nivelul vârstei și pot reflecta asupra modului în care abilitățile se construiesc una pe cealaltă în timp (Bailey, Stickle, Brion-Meisels, & Jones, 2019).

  • Concluzii – darul simțirii emoțiilor

După lecturarea acestui articol, dacă o singură idee merită reținută este aceea că a ne recunoaște, accepta și trăi emoțiile este un dar de care trebuie să ne bucurăm. Întrucât doar împrietenindu-ne cu emoțiile noastre ne putem croi viața pe care ne-o dorim, tot așa este esențial să ne ajutăm copiii să-și picteze parcursul dezvoltării în modul cel mai benefic pentru ei, care să le permită atingerea potențialului maxim mai departe și dezvoltarea unui Sine autentic.

Bibliografie

Bailey, R., Stickle, L., Brion-Meisels, G., and Jones, S. M. (2019). Reimagining social-emotional learning: findings from a strategy-based approach. Phi Delta Kappan 100, 53–58. doi: 10.1177/0031721719827549

Best, J.R. & Miller, P.H. (2010). A developmental perspective on executive function. Child Development, 81 (6), 1641-1660.

Booker, J. A., & Dunsmore, J. C. (2017). Affective social competence in adolescence: Current findings and future directions. Social Development, 26(1), 3–20. doi:10.1111/sode.12193

Ensor, R., Spencer, D., & Hughes, C. (2011). “You feel sad?” Emotion understanding mediates effects of verbal ability and mother-child mutuality on prosocial behaviors: Findings from 2 years to 4 years. Social Development, 20(1), 93–110. doi:10.1111/j.1467-9507.2009.00572.x

Garner, P. W., & Mahatmya, D. (2015). Affective social competence and teacher-child relationship quality: Race/ethnicity and family income level as moderators. Social Development, 24(3), 678–697. doi:10.1111/sode.12114

Jones, S.M., Bailey, R., & Partee, A. (2016). How to target intergenerational poverty with a basic life skill. Aspen Journal of Ideas.

Lamia, M. C. (2012). Emotions! Making sense of your feelings. Magination Press.

Stoll, S., & Williams, S. (2022). Feel your feelings. Magination Press.

Despre autor:

Psiholog specializat în psihologia sănătății și psihoterapeut cognitiv-comportamental în formare; arii de interes: psihologie clinică și psihoterapie, dezvoltarea și educația copilului, cercetare și optimizare comportamentală – https://www.researchgate.net/profile/Ana-Maria-Vioreanu-2