Sari la conținut

Cu ce greșim atunci când comunicăm

Cu ce greșim atunci când comunicăm

Anca-Gabriela Onofrei

Comunicarea reprezintă un proces esențial de menținere a legăturilor interumane, proces ce stă la baza organizării sociale.

*Fiind un proces în adevăratul sens al cuvântului, comunicarea are la bază 7 componente, cu diferite roluri:

  • Emițătorul – entitatea care inițiază comunicarea;
  • Receptorul – entitatea la care ajunge mesajul transmis de emițător;
  • Mesajul – informația care circulă dinspre emițător spre receptor;
  • Canalul de comunicare – calea pe care circulă informațiile;
  • Codarea – emițătorul își asumă faptul că receptorul deține codul pentru a descifra mesajul transmis;
  • Decodarea – deținerea codului prin care mesajul transmis de emițător poate fi descifrat;
  • Feedback-ul – ajută emițătorul să înțeleagă cum a fost interpretat mesajul.

Prin comunicare ne exprimăm dorințele, nevoile, interesele, ne exprimăm sentimentele, creăm legături cu ceilalți, ne cunoaștem, ne dezvoltăm încrederea, ne consolidăm relațiile.

Cu toate acestea, cuvintele, modul în care comunicăm, ceea ce reușim să transmitem devine, uneori, diferit de ceea ce ne dorim de fapt să transmitem, astfel ajungem la blocarea conversației, la crearea unei atmosfere neplăcute sau, mai mult de atât, ajungem să ne plasăm singuri într-o poziție ce nu ne este favorabilă. Cum se întâmplă asta? Ei bine, sunt câteva aspecte de care tindem să uităm atunci când comunicăm:

  • Adoptarea victimizării / plângerii față de propria persoană – prin acest aspect toată energia se îndreaptă către aspecte negative, astfel, cu cât ne plângem mai mult, cu atât neputința noastră se consolidează creând astfel cogniții iraționale și deformându-ne modul în care ne raportăm la propria persoană;
  • Blamarea celorlalți (căutarea unui nod în papură) – cu cât avem o stimă de sine mai înaltă, cu cât suntem mai mulțumiți de propria persoană / viață și ne concentrăm spre propria dezvoltare, cu atât vom avea o părere bună despre cei din jur, în timp ce o stimă de sine scăzută poate conduce la întunecarea realității și, fie intenționat sau neintenționat, la blamarea celorlalți pentru nereușitele noastre;
  • Adoptarea atitudinii de autoștiutori / raportarea cu superioaritate asupra celorlalți – prin dorința de a avea mereu dreptate / de a se face doar cum spunem noi pentru că în viziunea noastră, doar noi avem dreptate, devenim rigizi și nu suntem dispuși să-i ascultăm pe ceilalți, dând dovadă nu doar de lipsă de respect, ci și de discreditare a opiniilor celorlalți;
  • Oferirea de sfaturi nesolicitate – sfaturile vin însoțite de sintagma: „am vrut să-ți fac un bine”; binele pe care noi îl considerăm „bine”, pentru interlocutorul nostru poate să nu însemne același lucru. Fiecare persoană face ceea ce știe mai bine într-un anumit moment, în acord cu experiența sa;
  • Adoptăm defensiva – unele discuții pot atinge puncte vulnerabile atât pentru noi, cât și pentru ceilalți, de aceea, în aceste momente este important să ne concentrăm pe gestionarea propriilor emoții și pe controlul acestora;
  • Vorbim prea mult despre noi, întrerupem, nu ascultăm activ – dialogul presupune răbdarea de a asculta ce are celălalt de spus și păstrarea unui echilibru al conversației: niciunul dintre interlocutori nu trebuie să acapareze întreaga discuție, ci trebuie să fim concentrați asupra a ce are celălalt să ne transmită și să manifestăm interes;
  • Vorbim fără să gândim – de multe ori am auzit această replică într-o conversație; modul în care transmitem ceea ce avem de spus, faptul că ne alegem cu grijă cuvintele astfel încât celălalt să nu se simtă jignit / să nu-l supărăm dau dovadă de respect, grijă și prețuire față de cel ce se află în fața noastră. Este ușor să spunem tot ce ne trece prin cap, dar ne-am întrebat dacă prin aceste cuvinte nu cumva am produs suferință, dezamăgire?

Indiferent de contextul spaţial sau temporal în care plasăm omul în calitate de fiinţă socială sau personalitate individuală, niciun fel de proces de interacţiune nu poate avea loc în afara comunicării, așadar trebuie să depunem tot efortul pentru a avea o comunicare eficientă. Spre final îți las o mică întrebare la care să reflectezi: pe tine ce te deranjează cel mai mult când porți o conversație cu cineva?

*Smith, R. (1992). Principles of Human Communication. Dubuque, Iowa, Kendall/Hunt Publishing Company.

Despre autor

  • Numele meu este Onofrei Anca-Gabriela, sunt licențiată în psihologie
  •  În prezent urmez cursurile masterelor: Psihologie aplicată în domeniul securității naționale și Psihologie educațională și consiliere psihologică, din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București
  • Arii de interes: psihologie clinică, psihologie organizațională, consiliere școlară, cercetare științifică
  • Cum m-aș descrie în 5 cuvinte? Ambiție, perseverență, încredere, responsabilitate și emoție.